După mesele grele cu miel, stufat și drob, peștele a revenit la putere. La terase, cele mai comandate preparate au fost scoicile proaspete de Marea Neagră, hamsia și bibanul pe plită încinsă.
La amiază, pe faleza Cazinoului nu aveai loc să arunci un ac. Pentru că a fost vreme bună, și pescărușii s-au animat.Turist: ”Foarte frumos, relaxant, chiar aveam nevoie de o zi să ne mai relaxăm, e bine că și vremea ține cu noi.”
La fel de aglomerat a fost și portul Tomis. La orele prânzului, oamenii s-au așezat la terase în bătaia soarelui, iar bucătarii le-au gătit pe plită încinsă scoici proaspete de Marea Neagră.
Marius Bodoi, chef: "Miroase extraordinar, a vin, usturoi. Usturoiul și vinul este baza în acest preparate, e un preparate simplu, nu necesită foarte mult timp de gătire."
În bucătării nu a fost timp pentru odihnă. Comenzile au curs, pentru că turiștii au vrut în general pește proaspăt cu carnea albă și dulce.
Bucătar: "Fac biban la plită, acum. L-am tăiat aici și aici și am pus și niste piper, ulei. Și avem un ulei aromatic și punem pe el.”
Ștefan Frânculescu, managerul unei terase: "Astăzi, lumea vine să mănânce pește, fructe de mare și bineînțeles scoici. Ne-am pregătit pentru astăzi cu un stoc consistent de scoici."
Pentru cei mai mulți, vacanța se încheie. În jur de 5.000 de turiști au petrecut de Paște la malul mării.