Antibiotice Iaşi a început distribuţia iodurii de potasiu către DSP-uri. În ce situații va fi oferită populației

62249499

Producătorul de medicamente de stat Antibiotice Iaşi anunţă că a început distribuţia iodurii de potasiu. Comprimatele vor fi oferite gratuit populației în cazul unei situații de criză determinată de un incident nuclear.

 

Maşinile de transport ale companiei, încărcate cu cele 30 de milioane de comprimate de iodură de potasiu 65 mg, vor distribui acest medicament pe parcursul întregii săptămâni către toate cele 42 de Direcţii de Sănătate Publică din ţară, potrivit News.

”În data de 21 martie 2022 a început distribuţia iodurii de potasiu fabricată de Antibiotice Iaşi, companie de importanţă strategică pentru România. Maşinile de transport ale companiei, încărcate cu cele 30 de milioane de comprimate de iodură de potasiu 65 mg, vor distribui acest medicament pe parcursul întregii săptămâni către toate cele 42 de Direcţii de Sănătate Publică din ţară. Astfel, în data de 28 martie, toate comprimatele de iodură de potasiu se vor afla în depozitele DSP-urilor”, anunţă compania.

Compania a produs prima dată iodură de potasiu după accidentul nuclear de la Fukushima

Antibiotice Iaşi a produs pentru prima dată iodura de potasiu acum 11 ani, în urma accidentului nuclear de la Fukushima, Japonia. Acest medicament se fabrică la solicitarea autorităţilor guvernamentale, pentru a putea fi oferit în mod gratuit, populaţiei, în situaţii de criză determinate de un incident nuclear.

Producţia iodurii de potasiu de către Antibiotice Iaşi a început în data de 8 martie la solicitarea Ministerului Sănătăţii şi a Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi a continuat fără întrerupere până la data de 20 martie când a fost finalizată fabricaţia tuturor celor 30 milioane de comprimate necesare pentru acoperirea nevoilor tuturor românilor în eventualitatea unei situaţii speciale.

”Timp de 13 zile, angajaţii Antibiotice au lucrat în trei ture, 24h/zi, pentru a produce iodura de potasiu în cel mai scurt timp. Numărul de angajaţi din cadrul secţiei Comprimate, unde s-a produs iodura de potasiu, a fost suplimentat cu angajaţi cu job-uri similare, transferaţi de pe alte fluxuri de fabricaţie ale fabricii pentru a determina accelerarea procesului de producţie. Modul de organizare al Antibiotice, cu reprezentanţe teritoriale şi contracte de colaborare cu parteneri peste tot în lume îi permite să acţioneze în cel mai scurt timp din momentul primirii unei comenzi până în momentul onorării acesteia”, mai arată compania.

Antibiotice Iași va furniza iodură de potasiu și altor țări din UE

Astfel, Antibiotice s-a ocupat de procurarea substanţei active şi excipienţii necesari fabricării Iodurii de potasiu Atb de 65 mg cu maximă operativitate şi responsabilitate.

“Am pus la dispoziţie resursele de care dispunem: parteneriate, fluxuri de fabricaţie, specialişti, materiale de producţie, pentru a asigura acest medicament tuturor DSP-lor din ţară. Faptul că avem experienţă îndelungată în dezvoltarea şi producţia de medicamente, de la stadiul de moleculă la cea de produs finit, faptul că dispunem de know-how, echipamente şi tehnologii superioare care ne permit să asigurăm toate etapele fabricaţiei unui medicament, aici, în România, ne-au permis să reacţionăm rapid şi responsabil şi de această dată şi să punem la dispoziţia autorităţilor acest medicament”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice.

După acoperirea nevoilor de iodură de potasiu solicitate de autorităţile din România compania Antibiotice va da curs şi altor solicitări de producţie a acestui medicament pentru autorităţi guvernamentale din alte state din Uniunea Europeană care au formulat deja solicitări în acest sens, mai arată compania.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62249455
Mormintele soldaților ruși dintr-o comună din Iași, mâzgălite cu litera Z. ”E rușinos, ce vină au ei?”

Este anchetă într-o comună din județul Iași, după ce zeci de morminte ale soldaților ruși căzuți în timpul celor două războaie mondiale au fost vandalizate.  

62237632
Românii ar putea să se întoarcă la circulația mașinilor cu numere pare și impare, ca pe timpul comunismului

Reducerea limitei de viteză cu 10 km pe oră, duminici fără mașini în marile orașe sau chiar circulația în zile diferite pentru mașinile cu numere pare și impare, ca în vremea comunismului.

62216658
Nunțile, după doi de ani de restricții: prețuri mai mari și opțiuni mai restrânse

După doi ani de restricții, cei care vor să se căsătorească au, în sfârșit, libertatea să își organizeze nunta la care au visat.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.