România începe producția de pastile cu iod, în eventualitatea unui atac nuclear. Se iau doar în caz de urgență

×
Publicitate

România va începe producția de pastile cu iod, a anunțat ministerul Sănătății. Țara noastră are nevoie de 30 de milioane de comprimate, care vor fi distribuite ulterior primăriilor din țară.

Autoritățile sanitare au avertizat din nou însă că folosirea necorespunzătoare a pastilelor cu iod, poate avea efecte grave asupra organismului.

Comprimatele urmează să fie produse la Iași, iar compania farmaceutică Antibiotice are substanța activă – iodura de potasiu - necesară pentru realizarea lor.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Începând de mâine, compania Antibiotice Iași va fabrica o mare cantitate – 2,5 milioane de pastile la două zile, la fiecare 48 de ore. Ele vor fi duse la direcţia de sănătate publică, important este să ajungă la un nivel foarte scurt la nivelul primăriilor, astfel încât să ajungă.”

Stocurile sunt asigurate în funcție de recomandările Institutului de Sănătate Publică, iar medicamentele vor fi distribuite populației doar în cazul unui incident nuclear. Compania farmaceutică din Iași a declarat că așteaptă o decizie scrisă din partea Ministerului Sănătății.

Iodul, administrat sub formă de pastile sau sirop, poate proteja organismul de cancerul de tiroidă provocat de expunerea la radiații. Atenție însă, folosirea necorespunzătoare a pastilelor cu iod poate provoca afecțiuni ale glandei tiroide.

Radu Țincu, medic ATI Spitalul Floreasca: „Trebuie luat în patru ore de la un atac nuclear, doar la recomandarea medicului, că poate face mai rău. Autorităţile să facă un plan nu doar de producţie, ci şi cum să fie distribuite.”

Sfaturile medicilor vin în contextul în care foarte mulți oameni au cumpărat astfel de medicamente, speriați de un posibil atac nuclear. Iodura de potasiu este din ce în ce mai greu de găsit pe piața farmaceutică din România, iar în multe farmacii stocul de pastile s-a epuizat.

Pastilele sunt recomandate celor care sunt expuși la radiații și s-au mai administrat populației din țara noastră în urma exploziei de la centrala nucleară de la Cernobîl.

În țările europene, pastile cu iod nu se mai vând în farmacii, ci sunt administrate de autorităţi.

Potrivit necesarului realizat de către autorităţi, România are nevoie de 30 de milioane de comprimate.

Rafila: ”Iodura de potasiu nu este panaceu, nu se ia preventiv”

„Nu cred că o să fie probleme. Aş vrea un lucru să fie clar pentru toată lumea: iodura de potasiu nu este panaceu universal, nu se ia preventiv. Se administrează strict la indicaţie pentru o anumită categorie de persoane”, a mai afirmat Alexandru Rafila.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, duminică, despre pastilele de iod, că în momentul de faţă există un numit număr de pastile, care este insuficient, astfel că la nivelul Ministerului Sănătăţii s-a luat legătura cu producătorii de medicamente pentru a completa stocul. Premierul a mai arătat că este vorba de substanţa activă care trebuie să vină în ţară. Despre pericolul nuclear, prim-ministrul a spus că poate spune cu tărie că nu se va ajunge la o astfel de situaţie, şi nici măcat accidental nu trebuie să se ajungă.

Se ia doar în caz de urgență, la câteva ore după un incident nuclear

Românii s-au grăbit să cumpere iodură de potasiu, folosită în cazul incidentelor nucleare, după atacul Rusiei asupra centralei atomice de la Zaporojie, Ucraina. Consumul ei este însă periculos, putând afecta glanda tiroidă.

„Iodura de potasiu nu trebuie utilizată în mod profilactic, deoarece poate provoca afecțiuni ale glandei tiroide. În caz de urgență datorată unui posibil incident nuclear, administrarea comprimatelor de Iodură de Potasiu se face doar în primele ore, iar Ministerul Sănătății organizează asigurarea stocurilor, conform recomandărilor Institutului Național de Sănătate Publică”, a precizat Ministerul Sănătății, într-un comunicat oficial.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Călătoria refugiaților ucraineni spre siguranță, în România. Corespondență tulburătoare din Vama Siret, de la Rareș Năstase

Corespondentul Știrilor PRO TV Rareș Năstase, alături de Răzvan Ispas și Dan Nițescu, se află la vama Siret de mai bine de o săptămână, de unde transmit constant cele mai noi informații despre refugiații ucraineni care vin în România.

Atac cibernetic la Rompetrol. Nu a mers serviciul Fill & Go, iar serverele au picat

„Rompetrol”, a fost victima unui atac cibernetic de amploare, declanșat duminică seară. Specialiștii români de la Directoratul Național de Securitate Cibernetică au intrat imediat în alertă.

Militari din Belgia, parte a detaşamentului belgian din Forţa de Răspuns a NATO, se alătură trupelor din România

Spre baza militară de la Mihail Kogălmiceanu se îndreaptă un noi convoi militar din Belgia, care va intra în componența Forței de Răspuns NATO.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.