”Afacerea” cu refugiați ucraineni. Cum au primit ilegal 2 milioane de euro mai mulți localnici din Maramureș

×
Publicitate

Mai mulți localnici din județul Maramureș sunt suspectați că au primit ilegal 2 milioane de euro de la stat, după ar fi declarat că au primit în casele lor refugiați ucraineni. În realitate, aceștia nu ar fi rămas la ei.

Au fost făcute percheziții în nouă localități, între care și Săpânța, unde anchetatorii au mers și la primărie.

Peste 200 de locuințe din Maramureș au fost percheziționate.

Ca să fie acoperită întreaga acțiune, a fost nevoie de mai mult de 100 de polițiști din șapte județe.

Primăria Săpânța a fost închisă toată ziua, iar angajații nu au avut voie să plece din birouri cât timp s-au făcut verificări.

Potrivit anchetatorilor, funcționari din primărie ar fi semnat cereri de decontare pentru localnici care au găzduit refugiați. Aceștia au primit bani de la stat pentru cheltuielile cu hrana și cazarea.

Dar în realitatea, ucrainenii nu ar fi rămas în casele acestora. În total, ar fi vorba de o fraudă de 2 milioane de euro.

Ion Braicu, primar Săpânța: ”Mă credeți că nu știu, nu mă ocup eu, este personal autorizat care s-a ocupat, s-a făcut o comisie la nivel de comună, care trebuia să își facă treaba, din punctul meu de vedere există prezumția de nevinovăție.”

În nouă localități din județ au fost făcute percheziții.

Localnic: ”A venit la cumnat și văd că și ăsta-i dispărut. Dacă te bagi în afacerea asta, ajungi prost, mai bine cu coaja mea de pită."

Localnica: ”La început am avut mai mulți, s-au pus și pe jos și după s-au dus care cum. La noi au fost foarte multi cazati. // Eu nici n-am știut că se deconteaza că nu m-a interesat, ca puteam și eu la început.”

Luna trecută au fost percheziții și în comuna Petrova, tot în Maramureș.

Acolo, o parte dintre localnici sunt bănuiți că ar fi încasat ilegal 3 milioane de lei, tot după ce au declarat că adăpostesc refugiați.

Cei care cazează ucraineni primesc pentru fiecare persoană câte 20 de lei pe zi pentru hrană şi 50 pentru că i-au primit în propria casă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62335816
Discriminarea pe considerente de gen nu este o problemă în România, dar femeile preferă bărbați în funcții de conducere

Discriminarea pe considerente de gen nu este o problemă reală în România, percepția generală fiind că o femeie într-o funcție de conducere poate realiza lucruri la fel de bine ca un bărbat.

62335654
”Afacerea” cu refugiați nu mai merge. Românii îi dau afară pe ucraineni din case pentru că nu mai primesc bani de la stat

Ucrainenii refugiați la noi în țară se tem că vor fi obligați să părăsească de luna viitoare locuințele închiriate, plătite de stat.  

62335632
Câte persoane obțin permisul auto în fiecare zi la Alba Iulia. ”Avem cei mai mici timpi de așteptare din țară”

Condiții moderne pentru cei care doresc să obțină permisul auto, la Alba Iulia. Noua sală are de peste două ori mai multe calculatoare, iar camerele video - amplasate inclusiv pe monitoare - descurajează tentativele de fraudă.  

Recomandări
Agerpres audieri florin zamfir
Avize pozitive pe bandă rulantă pentru miniștrii din cabinetul Niculescu-PSD. Aleșii au făcut circ în timpul audierilor

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Atac cutit bistrita
Imagini dramatice cu atacul de la școala din Bistrița. Cum a înjunghiat elevul de clasa a VII-a o profesoară și un coleg | VIDEO

Un atac extrem de violent a avut loc în această dimineață la o școală din centrul orașului Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de clasa a 7-a. 

Cutremur bucuresti getty colaj foto android earthquake alerts systemgetty
Cutremur cu magnitudinea 4,8 astăzi, 19 octombrie. Seismul a fost resimțit și în București

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).