AEI: Avem cea mai scumpă motorină, raportat la puterea de cumpărare; 10 lei/l, la sfârșitul lunii. Premier: Atenuăm impactul

motorina benzina combustibi
Shutterstock

Prețul motorinei va depăși până la sfârșitul lunii martie pragul psihologic de 10 lei/l, din cauza războiului din Iran, în condițiile în care România are oricum cea mai scumpă motorină din Europa, raportat la puterea de cumpărare, potrivit AEI.

Motorina va ajunge să coste minim 10 lei/l la sfârșitul lunii martie, pe fondul războiului din Iran, asta în condițiile în care România are deja cea mai scumpă motorină din Uniunea Europeană, raportat la puterea de cumpărare, potrivit unui comunicat transmis vineri de Asociația Energie Inteligentă (AEI).

Iar în acest context, președintele AEI, Dumitru Chisăliță, este de părere că statul nu face nimic și ”în România pare însă să se consolideze o realitate familiară: fiecare trebuie să se descurce cum poate”.

Tot vineri, însă, premierul Ilie Bolojan transmite că statul ”nu poate anula creșterea de preț”, dar Guvernul poate lua măsuri ”pentru a atenua, într-o anumită formulă, impactul acestuia”.

”Întrebarea nu mai este dacă vom vedea carburanți de 10 lei pe litru, ci cât de repede se va întâmpla și cât timp va dura această fază a pieței. Estimarea AEI este ca la sfărșitul lunii martie să avem o motorină de 10 lei/l”, transmite AEI.

Conform acesteia, statul nu pare pregătit pentru repercusiunile cu siguranță negative la nivelul întregii economii.

AEI: În România, ”fiecare trebuie să se descurce cum poate”

”Românii nu cer imposibilul. Nu cer ca statul să controleze piețele globale sau să oprească scumpirile internaționale. Cer doar să vadă că cineva anticipează problemele și încearcă să le atenueze. Că există o strategie, o direcție, un minim plan de protecție pentru economie și pentru populație.

În România pare însă să se consolideze o realitate familiară: fiecare trebuie să se descurce cum poate. Statul încasează din taxe bani mai mulți pe măsură ce prețurile cresc, economia suportă șocurile, iar oamenii încearcă să se adapteze singuri”, spune AEI. Asociația arată apoi că România are deja cea mai scumpă motorină din Uniunea Europeană, raportat la puterea de cumpărare. 

Independent de mesajul AEI, premierul Ilie Bolojan a transmis că statul nu poate opri scumpirea, dar poate atenua impactul.

Bolojan a declarat vineri, în timpul unei vizite în judeţul Bihor, că Guvernul va urmări evoluţia preţurilor carburanţilor pentru a "atenua, într-o anumită formulă, impactul" acestora, dar a subliniat că nu pot fi anulate scumpirile.

Bolojan: ”Vom lua măsurile pe care le avem la dispoziție”

Premierul a spus că, din cauza conflictului din Orientul Mijlociu şi perturbării lanţului de aprovizionare cu ţiţei şi derivate, "a fost un impact în toată lumea, impact pe care nu îl putem evita".

"Acolo unde a depins de noi, cum a fost în sectorul de gaz, am luat măsuri ca să nu existe un impact, asta înseamnă că avem surse suficiente interne care să ne permită să facem acest lucru, reglementând, printr-o măsură administrativă, preţul, care să nu fie mai mare decât cel care era în vigoare înainte de începerea crizei. În ceea ce priveşte partea de preţuri la benzină şi la motorină, deci preţurile de la pompă, urmărim ceea ce se întâmplă, în aşa fel încât, pe de o parte, aceste preţuri să crească într-o manieră care să fie mult sub creşterea preţului barilului de ţiţei sau al motorinei şi benzinei pe pieţele internaţionale - este foarte important acest lucru, ca să nu fie transferată această creştere de pe o zi pe alta în buzunarul românilor, iar pe de altă parte, în condiţiile în care conflictul va continua, lanţurile de aprovizionare nu se vor aşeza, în mod evident, dacă preţul va creşte în perioada următoare peste un nivel care devine de alarmă, vom lua măsurile pe care le avem la dispoziţie, nu pentru a anula creşterea de preţ, pentru că nu putem face acest lucru, ci pentru a atenua, într-o anumită formulă, impactul acestuia", a explicat premierul Bolojan.

El a amintit că Guvernul a prelungit schema de finanţare pentru transportatori, "prin care o bună parte din creşterea preţului la pompă va fi preluată prin mecanismul de deducere din acciză".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
Carburant
Motorina a depășit pragul de 9 lei/litru. Prețurile la pompă continuă să crească

Motorina standard a depăşit pragul de 9 lei/l în staţiile OMV, iar benzina standard pe cel de 8,5 lei în majoritatea staţiilor Petrom, dar şi în cele premium OMV, Mol sau Rompetrol.

Benzinarie
Transportatorii se confruntă cu scumpiri record la motorină. Guvernul Bolojan promite compensații până în 2027

Petrolul a depășit pragul psihologic de 100 de dolari pe baril, iar motorina în România se apropie rapid de 9 lei pe litru. Guvernul încearcă să atenueze impactul asupra economiei prin măsuri pentru transportatori.

62590482
Guvernul a aprobat bugetul pe 2026. Bani de la stat pentru motorina transportatorilor, salariul minim crește de la 1 iulie

Guvernul a adoptat joi seară legea bugetului pe 2026, iar salariul minim va crește de la 1 iulie. În plus, transporatorii vor beneficia de o compansare a creșterii prețurilor la motorină.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.