4 ani de la 10 august 2018. Protest, în Piața Victoriei: “Vrem dreptate”

62277522

Se împlinesc patru ani de la protestul din 10 august 2018, când sute de oameni au fost răniți în Piața Victoriei din București.

Cu această ocazie, mai multe ONG-uri vor organiza un protest, în Piața Victoriei, din București.

Protestul este organizat de 10 ONG-uri și va începe la ora 18:00. 

“Au trecut 4 ani de când manifestația pașnică din 10 august 2018 - Piața Victoriei a fost spulberată cu violență de către autoritățile statului, cu ajutorul Jandarmeriei Române, încălcând drepturile cetățenilor care își manifestau în stradă nemulțumirea cu privire la modificările legislative din domeniul Justiției.
Diasporenii veniți să protesteze în țară au fost tratați de către statul român cu gaze, bastoane, calomnii și manipulările de la televizor”, scriu organizatorii pe pagina evenimentului "Vrem dreptate pentru 10 August! #4ani".

Reprezentanții ONG-urilor amintesc că “Sebastian Cucoș, Cătălin Sindile, Laurențiu Cazan, șefii Jandarmeriei care au executat represaliile, cât și colonelul Paraschiv - “dirijorul”- nu au fost pedepsiți pentru violențele pe care le-au săvârșit în stradă” și că lui Carmen Dan, ministrul de Interne din acel moment, “nu i-a fost atribuită nicio pedeapsă pentru folosirea Jandarmeriei ca armă în razboiul pe care îl purta puterea cu protestatarii”.

“Legatura cu Liviu Dragnea nici măcar nu a fost stabilită de către anchetatori. Procurorul Doru Stoica, cel care a clasat dosarul, a restituit telefoanele părților implicate fără să facă o percheziție informatică. Efectul acțiunii sale poate duce la neclaritatea probelor rămase și la soluționarea cazului superficial, fără ca vinovații să fie pedepsiți în conformitate cu actele lor. Giorgiana Hosu, fosta șefă DIICOT, cea care a instrumentat cu rea voință dosarul #10august, astfel încât acesta a fost clasat, s-a pensionat la vârsta de 49 de ani”, mai scriu ei.

Reprezentanții ONG-urile mai spun că ies în stradă "să cerem pedepsirea vinovaților pentru represaliile din 10 august 2018, printr-o anchetă corectă, reală, în spiritul și litera legii și care să aibă o durată rezonabilă de timp". 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62277512
Crește numărul românilor cărora li se fură mașinile în Grecia. Motivul pentru care hoții preferă automobile cu numere străine

Aveți grijă unde vă parcați mașina, dacă plecați cu ea în concediu. Mai mulți români au apelat la polițiștii din Grecia după ce nu și-au mai găsit autoturismele.  

62277323
Stațiile de încărcare pentru mașinile electrice vor fi instalate fără autorizații de construcție. Câte vehicule ”verzi” avem

În curând, stațiile de încărcare pentru mașinile electrice vor putea fi instalate fără autorizație de construcție și documentații de urbanism.  

62277324
România este lider european în privința numărului de pisici din case

Luni este ziua internaţională a pisicilor, probabil cele mai răsfăţate şi, în acelaşi timp, independente fiinţe de pe Terra.

Recomandări
Curs valutar inquam photos george calin
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.