Un bătrân a fost ucis de nepotul său în fața polițiștilor chemați să intervină. Edilul comunei: „Crima putea fi evitată”
S-au derulat scene şocante, într-o comună de lângă Suceava. Un bărbat de 87 de ani a fost ucis în fața casei, de nepotul său. Şi totul s-a întâmplat sub ochii poliţiştilor, veniți să calmeze spiritele.
Agresorul l-a atacat și pe unul dintre agenți şi l-a rănit. În cele din urmă, oamenii legii au tras mai multe focuri de armă şi l-au împuşcat în picioare.
Un bătrân a fost ucis de nepotul său, în fața polițiștilor chemați să întervină, într-o comună din Suceava
De trei luni, bătrânul de 87 de ani îl găzduia în casa lui, din comuna Bosanci, pe nepotul său, un fost militar care, spun localnicii, ar avea probleme psihice. În ultima vreme, bărbatul își tot ameninţa bunicul cu moartea și, joi, totul a degenerat. De frică, bătrânul a ieşit în stradă şi l-a sunat pe primar, să-i ceară ajutor.
Neculai Miron, primar Bosanci: „Mi-a explicat situația, că voia să îi taie gâtul nepotul, nu voia să se ducă acasă că a fost amenințat”.
Un echipaj format din doi poliţişti l-a găsit pe bătrân în faţa casei. În timp ce discutau cu el, nepotul în vârstă de 36 de ani a venit la ei, cu două arme albe, și l-a atacat pe bunic, iar rănile i-au fost fatale.
Ionuţ Epuneanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava: „A încercat să îi atace şi pe unul din poliţiştii care au intervenit. Acesta parând lovitura cu brațul, din păcate lama atingându-l în zona obrazului, provocându-i o leziune destul de profundă. Poliţiştii au scos de îndată armamentul din dotare, atât poliţistul rănit cât şi celălalt poliţist, şi au efectuat mai multe focuri în zona membrelor inferioare ale autorului”.
„Crima putea fi evitată”
Atât agresorul, cât și polițistul au ajuns la Spitalul de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, iar medicii spun că starea lor e stabilă. Între timp, pe numele suspectului, a fost deschis un dosar penal pentru omor calificat și ultraj.
Neculai Miron, primar Bosanci: „După o oră și 50 de minute a venit poliția. Crima putea fi evitată. Îi era teamă, am anunțat poliția în privința asta, vă spuneam, ei când au venit trebuia să vină deja cu pistolul în mână. Nepotul dumnealui era bolnav psihic deja, avea tulburări psihice, a început să îi sape groapa în grădină”.
Referitor la acuzațiile edilului, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava spun că ancheta procurorilor urmează să lămurească toate aspectele acestui caz.