O persoană a murit din cauza furtunii, în județul Timiș

Ambulanță
Pro TV

Fenomenele meteo extreme au provocat moartea unei persoane, în județul Timiș.

Conform Timiș Online, accidentul s-a produs pe drumul care leagă localitatea Variaș de Periam.

Este vorba despre un biciclist, care și-ar fi pierdut viața după ce s-a dezechilibrat din cauza unei rafale puternice de vânt și a tăiat calea unui autoturism.

Impactul a fost atât de puternic încât biciclistul a fost proiectat într-un șanț de pe marginea drumului, pe sensul opus de mers, iar autoturismul a părăsit partea carosabilă, ajungând în câmp.

Conform ANM, județul Timiș se află sub avertizare de cod galben de ploaie până la ora 18.

Citește și
vreme rea
Jumătate de țară afectată de ploile torențiale, cu vânt puternic. Transalpina, închisă din cauza zăpezii

”Un bărbat de 53 de ani a condus un autoturism pe DJ 692, iar la un moment dat s-a angajat în depăşirea unui biciclist care se deplasa în acelaşi sens de mers, iar din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, respectiv vânt, biciclistul a pătruns în faţa autoturismului, fiind surprins şi acroşat de către acesta. Biciclistul a decedat în urma accidentului”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, Ionuţ Sârbu.

Potrivit sursei citate, în cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Și în București o persoană a fost rănită din cauza furtunii, după ce un copac a căzut peste un taximetru. 

Taximetristul a suferit o contuzie cervicală şi a refuzat transportul la spital, însă ulterior el a fost preluat de o ambulanţă SMURD şi transportat la o unitate medicală. Detalii aici.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
Citește și...
Bilanțul codului de vreme rea. 3 răniți și 72 de autoturisme avariate. Un copac a lovit o aripă a Spitalului Obregia
Bilanțul codului de vreme rea. 3 răniți și 72 de autoturisme avariate. Un copac a lovit o aripă a Spitalului Obregia

Ploile şi vântul puternic au pus stăpânire pe toată ţara. În Bucureşti, vântul a fost înspăimântător întreagă zi, iar efectele, sunt cât se poate de serioase. 3 oameni au fost răniţi, iar zeci de arbori s-au frânt. În cădere, au avariat zeci de maşini.

Jumătate de țară afectată de ploile torențiale, cu vânt puternic. Transalpina, închisă din cauza zăpezii
Jumătate de țară afectată de ploile torențiale, cu vânt puternic. Transalpina, închisă din cauza zăpezii

După zile splendide, cu temperaturi prietenoase, toamna devine agresivă. Plouă torenţial, iar cinci judeţe ale ţării sunt sub cod galben de vreme rea.

Recomandări
Nicușor Dan a postat convorbirea dintre pilotul român al aeronavei Spartan și controlorul de trafic din Zürich
Nicușor Dan a postat convorbirea dintre pilotul român al aeronavei Spartan și controlorul de trafic din Zürich

După controversele legate de zborul întârziat al președintelui Nicușor Dan de la Paris, ministrul Apărării a venit cu explicații.

ANM: Vremea va deveni deosebit de rece în toată România. Ninsori, ger, polei și vânt puternic până pe 13 ianuarie
ANM: Vremea va deveni deosebit de rece în toată România. Ninsori, ger, polei și vânt puternic până pe 13 ianuarie

Vremea va deveni deosebit de rece în toată ţara în acest sfârşit de săptămână, iar în nordul Moldovei sunt estimate temperaturi de minus 10 grade pe parcursul zilei de sâmbătă.

Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”
Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”

Rusia a lovit în noaptea de joi spre vineri „ţinte strategice” din Ucraina cu ajutorul rachetei hipersonice Oreşnik, a anunţat Ministerul Apărării rus într-un comunicat, citat de AFP.