O persoană a murit din cauza furtunii, în județul Timiș

61903020
Pro TV

Fenomenele meteo extreme au provocat moartea unei persoane, în județul Timiș.

Conform Timiș Online, accidentul s-a produs pe drumul care leagă localitatea Variaș de Periam.

Este vorba despre un biciclist, care și-ar fi pierdut viața după ce s-a dezechilibrat din cauza unei rafale puternice de vânt și a tăiat calea unui autoturism.

Impactul a fost atât de puternic încât biciclistul a fost proiectat într-un șanț de pe marginea drumului, pe sensul opus de mers, iar autoturismul a părăsit partea carosabilă, ajungând în câmp.

Conform ANM, județul Timiș se află sub avertizare de cod galben de ploaie până la ora 18.

”Un bărbat de 53 de ani a condus un autoturism pe DJ 692, iar la un moment dat s-a angajat în depăşirea unui biciclist care se deplasa în acelaşi sens de mers, iar din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, respectiv vânt, biciclistul a pătruns în faţa autoturismului, fiind surprins şi acroşat de către acesta. Biciclistul a decedat în urma accidentului”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, Ionuţ Sârbu.

Potrivit sursei citate, în cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Și în București o persoană a fost rănită din cauza furtunii, după ce un copac a căzut peste un taximetru. 

Taximetristul a suferit o contuzie cervicală şi a refuzat transportul la spital, însă ulterior el a fost preluat de o ambulanţă SMURD şi transportat la o unitate medicală. Detalii aici.

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
61917437
O braziliancă e acuzată de crimă, după ce a scos un copil nenăscut din pântecele mamei
O femeie, care nu poate avea copii, a recurs la gestul extrem de-a fura un copil nenăscut din pântecele mamei sale.
61917392
Momentul în care un deţinut e omorât în bătaie de colegii de celulă. Poliţiştii asistă, dar nu intervin. VIDEO
Apar dovezi noi în cazul tânărului de la Chişinău, care a murit în timp ce se afla în custodia Penitenciarului, unde îşi executa pedeapsa primită.
61917388
Un ospătar de 18 ani din Gorj a fost bătut la o nuntă de ginere. FOTO
Un ospătar a ajuns la spital, cu fractură de piramidă nazală, după ce a fost bătut la o nuntă, în Gorj, chiar de ginere.