O motociclistă a murit pe Șoseaua Pipera, după ce a a pierdut controlul asupra vehiculului. Momentul a fost filmat

×
Codul embed a fost copiat

O tânără de 30 de ani a murit în București, după ce a coborât cu motocicleta, alături de câțiva prieteni, pe podul Pipera-Tunari.

Aceștia au văzut cum femeia pierde controlul motorului, din cauza unei denivelări. Instantaneu a fost azvârlită într-un stâlp și nu a mai putut fi salvată. Polițiștii din Ilfov au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Scena în care tânăra scapă motorul de sub control a fost surprinsă de camera unui alt motocilist care circula în spatele ei. Totul se petrece în nici șase secunde la o viteză legală, spun martorii. După ce a căzut, motorul femeii a continuat să ruleze încă o sută de metri până în dreptul unei gherete.

Paznic:Am auzit motorul, că eu scriam. Motorul când venea, ceva fâșâind așa. Când am ieșit afară, era motorul aici, singur, jos. Deci a venit târâș de acolo singur, fără nimeni pe el. M-am uitat, zic bă o fi cineva pe el, nu era nimeni. Și am văzut acolo după aia mașini oprite.”

Medicii au încercat zadarnic să o resusciteze pe tânără. După cum arată semnele desenate de polițiștii care au desfășurat cercetarea la fața locului, motocicleta s-a izbit, se pare, și de dalele din beton care delimitează trotuarul de prima bandă. Potrivit unor surse medicale, cea mai gravă rană pe care tânăra a suferit-o la nivelul capului, s-a datorat impactului cu un stâlp metalic de iluminat.

Citește și
accident iasi
O șoferiță beată a lovit mortal patru muncitori care lucrau la reabilitarea unui drum public, în Iași

Instructorii care au văzut imaginile spun că mișcarea necontrolată în care a intrat motocicleta tinerei era greu de redresat. Kiara Fieran este pilot și instructor de motociclism și s-a întâlnit cu grupul din care făcea parte tânăra, chiar în seara accidentului.

Kiara Anca Fieran, instructor și pilot de motociclism:Chiar ea a vrut și facă unui prieten apropiat începător, cadou un curs la simulator. Nu avea o experiență mare, cred că d-asta s-a și întâmplat, dacă ar fi avut un pic mai multă experiență ar fi reușit să scoată motocicleta din voblaj, dar aici vorbim de o zonă unde ești în coborâre, unde există o denivelare mare.

Reprezentanții cluburilor de motociclism vorbesc despre pericolele de pe drumurile din România și cer autorităților să ia măsuri pentru creșterea siguranței în trafic.

Puiu Vasilescu, președintele clubului de motocliclism Ride&Ride:La urcare pe pod, prima bandă e plină de beton. A curs dintr-o cifă și s-a făcut un șleau pe asfalt. Te dezechilibrează. Cunoștinte, din comunitatea moto, ar fi al șaselea incident tragic de la începutul sezonului.

Dacă moartea tinerei motocicliste s-a produs din cauza denivelărilor de pe pod, urmează să stabilească Polițiștii Brigăzii Rutiere din Ilfov care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Pe de altă parte, polițiștii spun că mulți motocicliști fac greșeli în trafic.

Ovidiu Munteanu, șeful biroiului de Educație Rutieră a Poliției Rutiere București:Viteza neadaptată la condițiile meteo rutiere, nepăstrarea distanței, neasigurarea la schimbarea direcției de mers sau nesemnalizarea corespunzătoare, unii motocicliști nu preselectează benzile înainte de a pătrunde într-o intersecție.

În uma cu o săptămână, un alt motocilist și-a pierdut viața pe o șosea de lângă Ploiești, după ce s-a izbit de niște balize cu apă care delimitau sensurile de mers. Motocicliștii au reclamat atunci că acestea nu erau semnalizate corespunzător. Ancheta nu a lămurit încă acest lucru.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Reacția uluitoare a rușilor, după ce Anastasia Potapova a ales cetățenia austriacă: ”Ce a câștigat ea pentru noi?”
Reacția uluitoare a rușilor, după ce Anastasia Potapova a ales cetățenia austriacă: ”Ce a câștigat ea pentru noi?”
Citește și...
Un pensionar a murit după ce s-a răsturnat cu mașina, în Gorj. De ce ar fi pierdut controlul
Un pensionar a murit după ce s-a răsturnat cu mașina, în Gorj. De ce ar fi pierdut controlul

Un pensionar din Gorj și-a pierdut viața joi după-amiază într-un accident rutier.

O șoferiță beată a lovit mortal patru muncitori care lucrau la reabilitarea unui drum public, în Iași
O șoferiță beată a lovit mortal patru muncitori care lucrau la reabilitarea unui drum public, în Iași

Patru muncitori au fost uciși de o femeie care s-a urcat băută la volan și a intrat cu viteză în ei, pe o stradă din Iași.

O stivă de lemne a căzut peste patru muncitori, la o fabrică de cherestea din Prahova. Două dintre victime au ajuns la spital
O stivă de lemne a căzut peste patru muncitori, la o fabrică de cherestea din Prahova. Două dintre victime au ajuns la spital

Patru oameni au fost răniți și au avut nevoie de îngrjiri medicale, după ce o stivă de lemne s-a prăbușit peste ei, la o fabrică de cherestea din Măneciu, județul Prahova.

Imagini incredibile surprinse în Iași. Cum a reușit un vatman să evite în ultimul moment un accident
Imagini incredibile surprinse în Iași. Cum a reușit un vatman să evite în ultimul moment un accident

Incident în trafic la Iași. Un vatman a fost obligat să frâneze brusc, din cauza unui taximetrist grăbit care i-ar fi tăiat fața, într-o intersecție intens circulată.

Recomandări
ÎCCJ contestă din nou la CCR legea privind pensiile speciale din Justiție: „Discriminează magistrații”
ÎCCJ contestă din nou la CCR legea privind pensiile speciale din Justiție: „Discriminează magistrații”

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, vineri, să sesizeze din nou Curtea Constituțională a României (CCR) în privința legii pensiilor speciale ale magistraților.

Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei
Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei

Energie termică gratis, fluidizarea traficului rutier sau locuințe pentru tineri. ȘtirileProTv.ro vă prezintă cele mai importante promisiuni electorale ale candidaților la alegerile pentru Primăria Capitalei, care sunt organizate în 7 decembrie 2025.

Noua strategie de securitate a SUA conţine câteva cuvinte dure la adresa Europei. Trump dezvăluie ce își dorește pentru lume
Noua strategie de securitate a SUA conţine câteva cuvinte dure la adresa Europei. Trump dezvăluie ce își dorește pentru lume

Noua strategie de securitate naţională a lui Donald Trump, publicată discret joi, conţine câteva cuvinte dure la adresa Europei, sugerând că aceasta se află într-un declin civilizaţional, şi acordă relativ puţină atenţie Orientului Mijlociu şi Africii.