Noi detalii în cazul incidentului sângeros de la Arad, unde doi migranți au fost omorâți

×
Codul embed a fost copiat

O răfuială între migranţii ilegali s-a încheiat sângeros într-o comună de lângă Arad. Acolo au fost descoperite pe un câmp trupurile neînsufleţite a doi bărbaţi afgani, iar un al treilea migrant a fost transportat la spital cu răni grave.

Poliţiştii îi caută pe criminali şi spun că cel mai probabil a izbucnit un conflict între cei care voiau să treacă ilegal granița ca să ajungă în Ungaria şi călăuzele lor.

Trupurile neînsufleţite ale celor doi cetăţeni afgani au fost descoperite pe un câmp, în apropiere de Shagu, la 20 de km de Arad. Un al treilea tânăr afgan de aproximativ 20 de ani a cerut ajutorul ambulantei pentru că fusese rănit grav în aceeaşi răfuială.

Simina Roz, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean Arad: "Un bărbat de origine afgană cu multiple plăgi prin înjunghiere a fost operat de urgenţă, iar în momentul de faţă e cooperant, conştient, în stare stabilă."

Anchetatorii au deschis un dosar de cercetare în REM şi îi caută pe agresori. Până acum datele lor arată că în grupul de migranţi ilegali afgani a existat o neînţelegere care a condus la agresiune.

Citește și
Peste 100 de migranţi care se îndreptau din Serbia spre România, observați de poliţiştii de frontieră
Peste 100 de migranţi care se îndreptau din Serbia spre România, observați de poliţiştii de frontieră

Ramona Lungu, purtător de cuvânt Parchetul Arad: "S-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor şi omor calificat. Urmează să fie audiaţi autorii infracţiunilor ar fi fost vorba de o răfuială între două grupuri de migranţi de cetăţenie afgană".

De la începutul anului, în total 1.200 de migranţi ilegali au fost prinşi la frontiera cu Ungaria, numai în judeţul Arad. De cele mai multe ori au fost găsiţi ascunşi în camioane încărcate cu produse textile ori electrocasnice.

Numai în ultima lună, numărul lor a a fost de două ori mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut - spun poliţiştii de frontieră.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații grave! Englezii susțin că grupa în care poate ajunge România la Mondial a fost măsluită
Acuzații grave! Englezii susțin că grupa în care poate ajunge România la Mondial a fost măsluită
Citește și...
Incident sângeros în Arad. Doi migranți au murit înjunghiați, iar un al treilea este grav rănit
Incident sângeros în Arad. Doi migranți au murit înjunghiați, iar un al treilea este grav rănit

Autorităţile din judeţul Arad au fost alertate de un migrant din Afganistan care anunţa că este rănit şi că alţi doi bărbaţi din grupul său au fost ucişi prin înjunghiere.

Peste 100 de migranţi care se îndreptau din Serbia spre România, observați de poliţiştii de frontieră
Peste 100 de migranţi care se îndreptau din Serbia spre România, observați de poliţiştii de frontieră

Un grup de peste 100 de migranţi care se îndreptau dinspre Serbia spre graniţa cu România, în dreptul localităţii Lăţunaş, judeţul Timiş, a fost observat, vineri, de poliţiştii de frontieră, fiind anunţate autorităţile din ţara vecină.

Zece migranţi afgani, prinși la vama Nădlac. Unde se ascundeau aceștia
Zece migranţi afgani, prinși la vama Nădlac. Unde se ascundeau aceștia

Zece migranţi din Afganistan au fost prinşi, în ultimele 24 de ore, încercând să iasă ilegal din ţară, ascunşi în două camioane cu mărfuri care au fost verificate în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II.

Recomandări
Alegeri locale 2025. Pentru a vota este nevoie de un document de identitate. Ce trebuie să știe cei cu carte electronică
Alegeri locale 2025. Pentru a vota este nevoie de un document de identitate. Ce trebuie să știe cei cu carte electronică

Sute de tehnicieni STS lucrează în schimburi în aceste zile, ca să rezolve problemele ce apar în secții. Deja sunt ocupați, pentru că în sâmbătă seară se pun în funcțiune tabletele pentru înregistrarea și verificarea alegătorilor.

R. Moldova a solicitat energie de avarie din România, după ce sudul Ucrainei a rămas fără curent în urma atacurilor rusești
R. Moldova a solicitat energie de avarie din România, după ce sudul Ucrainei a rămas fără curent în urma atacurilor rusești

Moldelectrica a anunțat că atacurile rusești din regiunea Odesa au lăsat fără curent sudul Ucrainei și au afectat fluxurile energetice din zonă.

A început să curgă apa la robinetele locuitorilor din Prahova și Dâmbovița, însă poate fi folosită doar la toalete
A început să curgă apa la robinetele locuitorilor din Prahova și Dâmbovița, însă poate fi folosită doar la toalete

A început să curgă apa la robinetele locuitorilor din Prahova și Dâmbovița. Va dura, însă, până va ajunge peste tot, pentru că rețeaua are peste 700 de kilometri.