Motivul pentru care un bărbat s-a filmat bătându-şi cu sălbăticie copii. "Poate se îndură"

×
Codul embed a fost copiat

Imagini de o cruzime rară, filmate de un bărbat care şi-a călcat în picioare copiii - un băieţel de nici doi ani şi o fetiţă de cinci - au ajuns în atenţia autorităţilor din Galaţi.

Secvenţele - în care cei doi copii sunt loviţi crunt de tatăl lor - au fost filmate chiar de agresor. Individul în vârstă de 41 de ani s-ar fi înregistrat în repetate rânduri iar imaginile de neprivit i le-a trimis soţiei, aflată în Anglia, poate, poate o convinge să se întoarcă acasă. Miercuri seară, el a fost dus la audieri la poliţia din Tecuci.

Una dintre filmări a ajuns şi la nasul de cununie al familiei. Omul s-a îngrozit. "Prima oară a filmat-o pe fetiţa şi o punea să o rogea pe mama să se întoarcă. Acum, mai nou, a început să îi şi bată şi îi filmează, poate se îndură ea. A zis că se întoarce, că nu poate să vadă că-i mai bate."

Mama copiilor ar fi plecat de acasă sătulă de violenţele partenerului de viaţă. Este încă neclar de ce nu i-a luat cu ea şi pe cei mici - deşi ştia ce îi aşteaptă.

Prof. Univ. Dr. Doina Cosman, Medic Psihiatru: „Ea susţine că a plecat în străinăte pentru că a fost violentată deci un caz tipic de violenţă în familie, dar atunci când a plecat nu astiut că această violentă s-ar putea răsfrânge şi asupra copiilor?"

Citește și
tanara batuta
S-a trezit în miez de noapte atacată de iubit cu o macetă. Cum a ajuns victima la spital. FOTO

Bărbatul a trimis în Italia imaginile în care îşi bate copiii


"Îşi bătea copiii şi îi filma. I-a trimis unui naş în Italia. A spus că, în condiţiile în care nu se întoarce soţia, omoară copii”, spune primarul din Nicoreşti.

Imaginile care şochează prin dramatism au ajuns şi la poliţişti - care i-au interzis tatălui să se mai aproprie la mai puţin de o sută de metri de copii. Ordinul de protecţie este valabil însă doar cinci zile.

Agenţii au deschis un dosar penal pentru violenţă în familie iar fraţii au fost duşi într-un centru de protecţie a minorului.

Între timp, individul a plecat de acasă şi se ascunde. Bunicul patern îl apără şi spune că „Se juca cu ei. Nu i-a bătut. Îi iubeşte."

Băiatul de 2 ani şi sora lui de 5 urmează să examinaţi şi de un medic - care va stabili cât de grave sunt rănile provocate de tatăl lor.

38% dintre români îşi bat copiii

În România, problema părinţilor care îşi bat copiii este veche.Potrivit unui studiu făcut de Asociaţia Salvaţi Copiii, 38 la sută dintre români recunosc abuzul fizic asupra copiilor în familie iar 20 la sută dintre părinţi apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie a celor mici.

Ioan Hosu, Sociolog: "Dacă vrem să reducem incidenţa acestui fenomen trebuie să umblăm la cauze, ori cauzele ţin de sărăcie, educaţie precară, familii aflate în disoluţie, abandon familial, alcolism, un complex de cauze şi la aceste capitole, România nu stă bine. Alcoolismul încă e la el acasă, divorţialitate, fenomene de părăsire a familiei sunt destul de frecvenţe şi aproape la modă şi ăsta sunt consecinţele."

Anul trecut, la Telefonul Copilului din cele peste o sută de mii de apeluri înregistrate, aproape 40 la sută au făcut referire la situaţii de molestare fizică şi violenţă în familie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Citește și...
Un tată din Galați și-a bătut copiii, de 2 și 5 ani, și a trimis imaginile soției
Un tată din Galați și-a bătut copiii, de 2 și 5 ani, și a trimis imaginile soției

Imagini de o cruzime rară, filmate de un bărbat care îşi loveşte crunt copiii, un băieţel şi o fetiţă, au ajuns în atenţia autorităţilor din Galaţi.

S-a trezit în miez de noapte atacată de iubit cu o macetă. Cum a ajuns victima la spital. FOTO
S-a trezit în miez de noapte atacată de iubit cu o macetă. Cum a ajuns victima la spital. FOTO

Sarah Whetham, în vârstă de 31 de ani, din Manchester, Marea Britanie, a scăpat printr-o minune de atacul iubitului ei, care a început să o lovească în toiul nopţii cu o macetă.

Scene șocante într-un fast-food. Ce a urmat după ce doi clienți au refuzat să plătească
Scene șocante într-un fast-food. Ce a urmat după ce doi clienți au refuzat să plătească

Scene violente au fost surprinse în incinta unui restaurant McDonalds din Mancester City. Doi bărbați s-au luat la bătaie cu angajații și un paznic după ce au refuzat să-și plătească comanda.

Momentul în care trei tinere se bat și se păruiesc într-un restaurant fast-food
Momentul în care trei tinere se bat și se păruiesc într-un restaurant fast-food

Trei tinere au fost filmate în timp ce se bat într-un restaurant McDonald's din Londra, sub privirile șocate ale clienților și angajaților.

Recomandări
Armata Română în alertă, după ce a detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche
Armata Română în alertă, după ce a detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche

Ministerul Apărării a anunţat, joi seara, că radarele Armatei au detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche.

Noi detalii în cazul prăbușirii avionului în Kazahstan. Rușii ar fi confundat aparatul cu o dronă a Ucrainei
Noi detalii în cazul prăbușirii avionului în Kazahstan. Rușii ar fi confundat aparatul cu o dronă a Ucrainei

Avionul companiei din Azerbaidjan, prăbușit în Kazahstan, a fost cel mai probabil, lovit de o rachetă sol-aer a unui sistem rusesc Panțir, care l-ar fi confundat cu o dronă ucraineană.

Facturile Nordis, prezentate de Marcel Ciolacu, prezintă mai multe semne de întrebare cu privire la veridicitatea lor
Facturile Nordis, prezentate de Marcel Ciolacu, prezintă mai multe semne de întrebare cu privire la veridicitatea lor

Marcel Ciolacu s-a ținut de cuvânt și a postat pe TikTok documente care, spune el, ar fi dovada că a plătit din banii personali zborurile la Nisa și Madrid.