Profesorul de sport din Tulcea le-ar fi trimis imagini erotice elevelor. Ce spune o mamă

×
Codul embed a fost copiat

Final de carieră înainte de vreme pentru un profesor de sport, din judeţul Tulcea. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi întreţinut relaţii intime cu unele dintre elevele sale.

Până acum procurorii au identificat 3 victime care au între 14 şi 15 ani, însă există temeri că ar fi mai multe.

Autorităţile au fost alertate de mama unei eleve. Femeia ar fi intrat la bănuieli după ce spune această fiică ei s-a împrietenit cu o altă minoră despre care se zvonea în sat că ar fi întreţinut relaţii intime cu profesorul în vârstă de 29 de ani.

Mama fetei abuzate: "A chemat-o să se plimbe cu maşina. Undeva la ora 23 i-ar fi dat o ţigară și a luat-o ameţeala şi s-au dus la ieşire din comună. Fata a vrut să plece, dar nu a avut unde, că acolo sunt şi nişte târle, şi sunt câini şi de frică a cedat. Şi s-a mai întâmplat de două ori. A ameninţat-o că o spune părinților".

În urmă cu un an, o altă fată i-ar fi arătat unei profesoare mesaje nepotrivite trimise pe telefonul mobil de profesorul de sport, însă incidentul nu ajuns şi în atenţia conducerii şcolii.

Citește și
politia
Caz îngrozitor. Ce ar fi pățit două surori după ce au ajuns în grija unor asistenți maternali din Argeș

Directorul şcolii: "Atâta timp cât a fost profesor la şcoala nu am avut probleme, nu am primit nici o sesizări, nici de la părinţi, nici de la copii, nici de la colegi, de la nimeni, că ar avea un comportament inadecvat."

Mama tinerei abuzate a depus plângere la poliţie, iar cazul a ajuns în atenţia procurorilor, care l-au reţinut pe bărbat. Acesta şi-a dat automat demisia din postul lăsat liber de tatăl său, ieşit la pensie.

Cristina Mircioi, procuror: "I s-a reţinut săvârșirea a 3 infractuni de act sexual cu un minor în formă continuată. S-a reţinut în sarcina acestuia că în perioada aprilie-iulie 2020 a întreţinut în repetate rânduri raporturi sexuale cu 3 dintre elevele dumnealui."

Deşi în faţa instanţei, suspectul a negat totul. Judecătorii l-au trimis după gratii pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Citește și...
Țara în care numărul violurilor a crescut în timpul pandemiei. Ce pățesc violatorii
Țara în care numărul violurilor a crescut în timpul pandemiei. Ce pățesc violatorii

Nigeria a adoptat noi legi, foarte stricte, pentru a face față unei creșteri mari a cazurilor de viol.

Caz îngrozitor. Ce ar fi pățit două surori după ce au ajuns în grija unor asistenți maternali din Argeș
Caz îngrozitor. Ce ar fi pățit două surori după ce au ajuns în grija unor asistenți maternali din Argeș

Fapte îngrozitoare sunt anchetate în Argeş. Două familii de asistenţi maternali sunt cercetate pentru trafic de minori, pornografie infantilă şi viol, în legătură cu două fetiţe pe care le-au avut în grijă.

O tânără de 19 ani, violată de 11 bărbați și aruncată de la etajul 6. Ororile la care a fost supusă
O tânără de 19 ani, violată de 11 bărbați și aruncată de la etajul 6. Ororile la care a fost supusă

O tânără de 19 ani din Somalia a fost violată de cel puțin 11 bărbați și a fost aruncată de pe o clădire, de la etajul șase, pierzându-și viața.

Recomandări
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”

Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat” din cauza evenimentelor recente, care au legătură cu situația din Groenlanda, provocate de președintele SUA, Donald Trump.  

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital
Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital

Indianul de 47 de ani care fără să stea pe gânduri și-a pus viața în pericol ca să salveze o fetiță căzută într-un lac înghețat va fi făcut cetățean de onoare al Craiovei. Deocamdată, este internat, la fel și copila.