Finul unui interlop a îngropat în curtea casei un pistol și o grenadă. Bărbatul a amenințat poliția: „Aveți veste antiglonț?”

×
Codul embed a fost copiat

Un individ de 30 de ani din Vlădeni, județul Dâmboviţa, a ajuns în arestul poliției joi seară, acuzat că ar fi îngropat în curtea casei sale un pistol și o grenadă. Acestea aparțineau naşului său, cunoscut în lumea interlopă drept „Turcu”.

Cel din urmă a fost arestat preventiv de mai bine de două luni, după ce s-a filmat pe o rețea de socializare în timp ce îl amenința cu arma și cu grenada pe șeful poliției din Dâmboviţa.

Finul lui Turcu, spun anchetatorii, a luat ulterior pistolul și grenada apărute în filmare și le-a îngropat în grădina sa. Numai că polițiștii au aflat totul și au făcut percheziții, în urma cărora au descoperit armamentul.

El a fost încătușat și dus în arestul IPJ Dâmbovița. Vineri, nașul și finul urmează să fie duși în fata magistraților cu propunere de arestare, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și favorizarea infractorului.

„Sunt pregătit, dacă e să mă duc, nu mă duc la pârnaie că m-ai prins pe mine drogat la volan, nu, nu, nu, dacă vrei să mă duc la pârnaie, mă duc că te mierlesc, mă! Aveți veste antiglonț?”, spune Turcu către șeful poliției, în timp ce încarcă pistolul și îi arată grenada.

Citește și
Interlopul Nelson Mondialu cerșește bani de la fani pentru a-și pune termopane la vilă
Interlopul Nelson Mondialu cerșește bani de la fani pentru a-și pune termopane la vilă
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Scandal monstru în patinaj! Acuzații grave între Gabriella Papadakis şi Guillaume Cizeron
GALERIE FOTO Scandal monstru în patinaj! Acuzații grave între Gabriella Papadakis şi Guillaume Cizeron
Citește și...
Recompensă de 20.000 de lire oferită de un interlop scoțian celui care îi aduce fiul acasă. Soția româncă a plecat cu el
Recompensă de 20.000 de lire oferită de un interlop scoțian celui care îi aduce fiul acasă. Soția româncă a plecat cu el

Un interlop scoțian oferă o recompensă de 20.000 de lire persoanei care îi va aduce fiul înapoi acasă, după ce soția sa româncă a fugit cu el în țara natală, scrie Daily Record.

Interlopul Nelson Mondialu cerșește bani de la fani pentru a-și pune termopane la vilă
Interlopul Nelson Mondialu cerșește bani de la fani pentru a-și pune termopane la vilă

Celebrul interlop clujean Nelson Mondialu a intrat în conflict cu fanii săi după ce a început să-i sufoce cu solicitările sale de donații. Ultima dată a cerut bani pentru a-și pune termopane și țiglă la vila pe care și-o construiește lângă Cluj-Napoca.

Recomandări
Cum arată „reforma administrativă” a guvernului Bolojan. Ce se taie ca să se păstreze neatinse salariile de bază
Cum arată „reforma administrativă” a guvernului Bolojan. Ce se taie ca să se păstreze neatinse salariile de bază

Reforma administrației publice vine cu tăieri de cheltuieli, de posturi și de sporuri, dar lasă intacte salariile de bază ale angajaților la stat.

Ce prevede acordul MERCOSUR-UE, care va crea cea mai mare zonă de liber schimb din lume. Negocierile au început în 1999
Ce prevede acordul MERCOSUR-UE, care va crea cea mai mare zonă de liber schimb din lume. Negocierile au început în 1999

Reprezentanți ai Comisiei Europene au făcut precizări, miercuri, despre acordul comercial MERCOSUR, care a provocat scandal în coaliția de guvernare, după ce PSD a acuzat USR că a luat o decizie, prin ministrul Oana Țoiu, fără să discute cu partenerii.

Vremea se schimbă din nou. După câteva zile mai calde, gerul puternic și ninsorile revin în mai multe zone ale țării
Vremea se schimbă din nou. După câteva zile mai calde, gerul puternic și ninsorile revin în mai multe zone ale țării

Vremea va intra într-un proces accentuat de răcire în următoarele zile, după un interval scurt cu temperaturi în creștere, anunță meteorologii.