Femeie din Târgu Mureş, surprinsă în timp ce căra un cadavru cu tomberonul

×
Codul embed a fost copiat

Două femei, mamă și fiică, sunt bănuite de implicare într-o crimă care a îngrozit orașul Târgu Mureș.

Prima dintre ele a fost văzută de un trecător cum împinge un tomberon spre pădure. Alertați de localnic, polițiștii au descoperit că ascunsese acolo cadavrul unui bărbat.

Primele investigații au scos la iveală și povestea tulburătoare din spatele omorului. Aparent, femeia mai tânără și-ar fi ucis fostul iubit, cu care are și o fetiță, sătulă de abuzurile acestuia. Mama ar fi încercat să o ajute să scape de trupul victimei.

Polițiștii, alertați de un localnic

 

Polițiștii au intrat în alertă, după ce au primit o sesizare la 112 de la un localnic speriat. Văzuse o femeie care transporta, într-un tomberon, ceea ce părea a fi trupul cuiva.

Oamenii legii au prins-o pe femeia de 65 de ani înainte de a se lepăda de trupul victimei în pădure. Au identificat-o, iar apoi au pus cap la cap cele întâmplate.

Citește și
Bărbat din Argeș, găsit mort de fiica acestuia, într-o fântână. Cum ar fi ajuns acolo
Bărbat din Argeș, găsit mort de fiica acestuia, într-o fântână. Cum ar fi ajuns acolo
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Suspecta găsită lângă cadavru ar fi ajutat-o pe fiica ei să scape de fostul iubit pe care tocmai îl omorâse.

Este, de altfel, finalul șocant al unei poveşti triste de violenţa domestică, aşa cum se întâmplă în multe familii din România. Femeia de 42 de ani locuia într-o garsonieră împreună cu mama și fiica de opt ani.

Se despărţise de iubitul care le făcea viaţa un calvar.

Oamenii din bloc spun că, deşi nu mai locuiau în acelaşi apartament, bărbatul venea des peste fostă iubită şi făcea scandal. De dimineață, vecinii le-au văzut pe suspecte pe scara blocului. Nimic nu le-a dat de gândit.

Vecină: ”Făcea scandal în fiecare seară cu femeile, şi săracii sunt singure cu copii. Mai venea femeia la mine. Femeia, era distrusă săraca dimineaţa până seara lucra. Venea aici beat. În fiecare seară a chemat poliţia".

Vecin: "Era femeie de serviciu, umbla şi la noi în bloc, a făcut curăţenie. Cine ştie nu am cuvinte să explic o asemena faptă criminală".

Specialiştii în psihologie spun că e important ca cei abuzaţi să ceară ajutorul autorităţilor de la primele episoade şi să nu accepte comportamentul violent. Altfel, după o vreme, uneori, chiar victimele răbufnesc şi se ajunge la cazuri îngrozitoare.

Gabriela Groza, Doctor în Psihologie Judiciară: "Multe dintre cele care sunt condamnate pentru astfel de violenţe împotriva soţului, a concubinului au fost pe fondul acesta de victimă care a suportat, a suportat mult timp şi la un moment dat a reacţionat aşa. Şi atunci nu mai au încredere că cineva i-ar ajuta şi ştiu că altă soluţie nu mai este, decât să găsească ele o soluţie. Genul acesta de comportament apare ca şi urmare a unei violențe spontane, şi nu ca urmare a unei violențe premeditate."

Cele două femei sunt cercetate în dosarul deschis pentru crimă.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Un copil de 3 ani care scuipa sânge a murit în ambulanţa trimisă fără medic
Un copil de 3 ani care scuipa sânge a murit în ambulanţa trimisă fără medic

După scandalul de la 112, din Cluj, o familie din Botoșani acuză că băiatul lor, de trei ani, a murit din cauză că serviciul de Ambulanță nu a trimis un medic la primul apel.

Bărbat din Argeș, găsit mort de fiica acestuia, într-o fântână. Cum ar fi ajuns acolo
Bărbat din Argeș, găsit mort de fiica acestuia, într-o fântână. Cum ar fi ajuns acolo

Sfârșit tragic pentru un bărbat de 76 de ani, din Argeș. A fost găsit mort, într-o fântână de pe un câmp, lângă saivanul unde avea câteva animale.

Un bărbat din Aiud a fost găsit răpus de frig într-o casă părăsită
Un bărbat din Aiud a fost găsit răpus de frig într-o casă părăsită

Un bărbat de 72 de ani din Aiud a fost răpus de frig, noaptea trecută. O localnică i-a zărit trupul și a sunat temătoare la 112. Omul se adăpostise într-o casă părăsită, de la marginea orașului.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.