ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost lovită de tramvai tânăra din Capitală. ”Vatmanul era șocat”

×
Codul embed a fost copiat

În lipsa unor campanii de prevenție răsunătoare care să le atragă atenția oamenilor de pericolul la care se expun când merg cu căștile telefonului în urechi, asistăm la tot mai multe tragedii.

Vineri, în București, o tânăra de 20 de ani nu a auzit tramvaiul care se apropia și a ajuns sub gigantul de 30 de tone de metal. A fost mutilată sub ochii îngroziți ai martorilor. Din fericire a supraviețuit, iar acum este în stare stabilă la spital.

Baba Novac, ora 10. Una dintre cele mai aglomerate intersecţii din Capitală. Trecătorii au auzit ţipete disperate. O tânără de 20 de ani fusese prinsă sub roţile unui tramvai care se apropia de staţie. Traversa pe lângă trecerea de pietoni şi ea semnalizată cu roşu pentru pietoni, indică primele date din ancheta poliţiştilor. Se pare însă că nu a auzit tramvaiul care se apropia pentru că în urechi avea căştile telefonului.

Martor: ”Vatmanul a făcut gălăgie, a sunat. N-a avut cum să oprească, purta căşti, am văzut-o de pe cealalată parte. Vatmanul era şocat, tremura şi nu mai putea să vorbească.”

Roţile vehiculului de peste 30 de tone i-au secţionat tinerei un picior. Era în stare de şoc, dar conştientă în momentul în care medicii au preluat-o şi au dus-o de urgenţă la spital.

Citește și
ambulanta
O femeie de 42 de ani din Aiud a născut la domiciliu, în baie, și a doua zi a mers la spital. Acasă lăsase un tablou tragic

Grav este faptul că astfel de accidente s-au înmulţit în Capitală. Dacă înainte de 2016 se înregistra unul singur pe an, în 2017 am ajuns la 46 de accidente cu 1 mort şi 5 răniţi grav. În 2018, până luna trecută au fost înregistrate 29 de cazuri cu 3 morţi şi 6 răniţi grav.

Traversarea neregulamentară şi folosirea caştilor audio şi a telefonului au fost singurele cauze.

Chiar dacă aveţi ochii larg deschişi, zgomotul va distrage atenţia atât de tare încât veţi ajunge să suferiţi de acea "orbire a simţurilor", cum a fost numită "boala" de către unii profesori universitari din America.

Oamenii de ştiinţă au descoperit, în urma unor teste, ca 75% dintre pietonii şi bicicliştii care ascultau muzica tare în căşti nu auzeau nimic din ce se întâmplă în jurul lor.

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Citește și...
Motivul pentru care un ceh a urcat un tramvai pe casa. Reacţia oamenilor
Motivul pentru care un ceh a urcat un tramvai pe casa. Reacţia oamenilor

Pasiunea unui ceh pentru tramvaie a luat o formă neobişnuită. Bărbatul şi-a cumpărat un asemenea vehicul pentru transportul în comun, scos la pensie într-un alt oraş.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Tragedie în Spania. Cel puțin 21 de oameni au murit și peste 30 răniți grav după ciocnirea a două trenuri de mare viteză
Tragedie în Spania. Cel puțin 21 de oameni au murit și peste 30 răniți grav după ciocnirea a două trenuri de mare viteză

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut cel puţin 21 de morţi şi peste 30 de răniţi grav în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine,