Testul care ar putea să ne scape de obezitate. Ce au descoperit oamenii de știință

×
Publicitate

Aproape o treime dintre pământeni sunt obezi, iar cifrele cresc alarmant de la un an la altul.

Cercetătorii caută soluţii, iar genetica ar putea da o mână de ajutor. Un studiu britanic a stabilit că unii oameni au un risc mai mare de a pierde lupta cu kilogramele.

Dacă știu asta ar putea fi motivați să adopte cât mai devreme, chiar din copilărie, un stil de viață cât mai sănătos.

Prea multă mâncare şi prea puţine exerciţii fizice sunt principalele cauze ale obezităţii. Dar şi bagajul genetic are un impact major asupra riscului de acumulare a kilogramelor în plus la maturitate.

Cercetătorii de la Universitatea din Bristol au analizat datele genetice a peste 14 mii de femei şi ale copiilor lor. Şi au stabilit un "scor" - care arată că în cazul unor oameni există un risc mai mare de a deveni obezi.

Nicholas Timpson, profesor de epidemiologie genetică, Universitatea Bristol: "Scorul este, de fapt, o combinaţie a tuturor variabilelor genetice din genom, pentru fiecare factor medical care ne interesează. Obezitatea şi greutatea unei persoane sunt cu certitudine o combinaţie de echilibru alimentar şi factori genetici."

Cercetătorii spun că au depistat o serie de factori genetici care arată predispoziţia unor persoane la obezitate încă de la o vârstă fragedă.

Kaitilin Hazel Wade, cercetător: "Chiar şi la vârsta de trei ani şi jumătate, cei care îndeplineau aceste condiţii genetice aveau o greutate peste medie."

Simplul fapt că ştim, de la bun început, ce riscuri ne pândesc, ne poate ajuta şi ne poate motiva să luăm măsuri cât mai din timp.

Kaitilin Hazel Wade, cercetător: "Chiar dacă avem o predispoziție genetică, faptul că știm asta ne oferă ocazia să ne îmbunătăţim sănătatea, printr-o dietă mai sănătoasă sau prin exerciții fizice."

Potrivit studiului, persoanele care au obţinut cele mai mari scoruri ale factorilor de risc cântăreau, în medie, cu 13 kilograme mai mult decât cele cu scoruri mai mici.

Studiul este până la urmă o nouă pledoarie pentru alimentaţie echilibrată şi viaţă activă, dincolo de ceea ce este scris în gene.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
Citește și...
62038766
Eleva de 18 ani a murit în câteva ore de la debutul meningitei. Ce făcuse cu o zi în urmă

Viața s-a curmat brusc pentru o elevă a liceului "Gheorghe Lazăr" din Capitală, un liceu de prestigiu al României, aflat în centrul Bucureștiului, lângă parcul Cișmigiu.

61977940
Caz de meningită la Liceul Gheorghe Lazăr, din Capitală. Eleva a murit

Joi dimineața, DSP București a anunțat un caz de meningită meningococică fulminantă la Liceul Gheorghe Lazăr, din Capitală. Potrivit unor surse medicale, eleva a decedat.

62028491
Epidemia de gripă s-a încheiat. Numărul total al deceselor înregistrate

Epidemia de gripă s-a încheiat. Anunţul a venit joi, de la Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, după ce în ultimele săptămâni numărul pacienţilor afectaţi de virusul gripal a scăzut considerabil.

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.