Nouă descoperire despre coronavirus. Ce organe afectează, în afara plămânilor

62124108

Peste o treime dintre pacienţii trataţi pentru COVID-19 într-un mare sistem medical din New York au dezvoltat leziuni renale acute şi aproape 15% au necesitat dializă, au anunţat joi cercetătorii, citaţi de agenţia Reuters.

Studiul a fost realizat de o echipă de la Northwell Health, cel mai importat furnizor de servicii medicale din statul New York, transmite Agerpres.

"Am descoperit că dintre primii 5.449 de pacienţi admişi 36,6% au dezvoltat leziuni renale acute", a declarat medicul Kenar Jhaveri, director asociat de nefrologie la Hofstra/Northwell din Great Neck, New York şi coautor al cercetării publicate în jurnalul Kidney International.

Leziunile renale acute se produc atunci când rinichii funcţionează insuficient şi devin incapabili să filtreze reziduurile.

Dintre pacienţii cu insuficienţă renală, 14,3% au necesitat dializă, a declarat Jhaveri într-un interviu telefonic.

Acest studiu este cel mai amplu efectuat până în prezent asupra leziunilor renale în rândul pacienţilor diagnosticaţi cu boala COVID-19. Rezultatele acestuia se pot dovedi utile, a subliniat Jhaveri, în condiţiile în care alte spitale se confruntă cu valuri noi de pacienţi diagnosticaţi cu boala cauzată de noul coronavirus, care a infectat peste 4,3 milioane de persoane şi a ucis peste 295.000 la nivel mondial.

Mai multe grupuri au raportat creşterea numărului de cazuri de insuficienţă renală în rândul pacienţilor cu COVID-19. Jhaveri şi colegii săi au dorit să le cuantifice, pe baza informaţiilor medicale ale 5.449 pacienţi cu boala COVID-19, spitalizaţi între 1 martie şi 5 aprilie. Ei au descoperit că insuficienţa renală s-a instalat de timpuriu. 37,3% dintre pacienţi au ajuns la spital cu insuficienţă renală sau au dezvoltat această problemă de sănătate în primele 24 de ore de la internare.

În multe cazuri, insuficienţa renală a survenit în preajma momentului în care pacienţii aflaţi în stare gravă trebuiau să fie conectaţi la un ventilator, a notat Jhaveri.

Dintre cei peste 1.000 de pacienţi care au necesitat conectarea la un ventilator, aproape 90% au dezvoltat leziuni renale acute. Un procent mult mai mare în comparaţie cu cel de 21,7% dintre cei 925 de pacienţi care au dezvoltat această problemă medicală dar nu au necesitat asistenţă respiratorie.

Pacienţii foarte bolnavi dezvoltă deseori insuficienţă renală în timp ce afecţiunea de care suferă se agravează, a spus Jhaveri. "Nu este specific COVID-19. Este mai degrabă asociată cu gravitatea bolii", a explicat el.

Cu toate acestea, cunoaşterea proporţiei pacienţilor cu risc de a dezvolta această complicaţie ar putea ajuta spitalele în cadrul planurilor de dotare cu echipamente şi personal sanitar în vederea viitoarelor creşteri ale numărului de pacienţi infectaţi cu coronavirus, a subliniat cercetătorul.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62125119
Numărul cazurilor de COVID-19, pe o pantă descendentă în România. Mesajul lui Nelu Tătaru

România a intrat pe o pantă descendentă în ceea ce priveşte infectarea cu noul virus. Statistică ultimelor zile, raportată la testele făcute, arată că a scăzut numărul îmbolnăvirilor.

62122584
Cele mai frecvente simptome ale Covid-19 în Europa. Maladia poate lua forme diferite

Durerile de cap şi pierderea mirosului sunt cele mai frecvente simptome cauzate de COVID-19 în rândul pacienţilor europeni care suferă de forme uşoare şi moderate ale acestei boli, potrivit unui studiu.

62124907
Dentiștii și dermatologii, asaltați după relaxarea restricțiilor. Pacienții care au prioritate

În România, cu 3 zile înainte de a-şi relua oficial activitatea, multe clinici stomatologice au programări până la sfârşitul lunii iunie.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.