Studiu: Aditivii prezenți în aproape toate alimentele din comerț prezintă un risc crescut de diabet de tip 2

62225597
Profimedia

Consumul frecvent al anumitor emulsifianţi pare să fie asociat cu un risc mai ridicat de diabet, sugerează un studiu amplu publicat recent, a cărui metodologie face însă obiectul mai multor critici, transmite AFP.

"Consumul anumitor aditivi alimentari emulsifianţi ar fi asociat cu un risc crescut de diabet de tip 2", se arată într-un comunicat emis de Institutul francez de sănătate şi cercetare medicală (Inserm), care a contribuit la studiul publicat în Lancet Diabetes & Endocrinology.

Emulsifianţii (emulgatorii) sunt aditivii cei mai des utilizaţi în industria alimentară. Aceştia se regăsesc în numeroase produse alimentare, scopul lor fiind acela de a îmbunătăţi textura şi consumul.

Cercetarea a fost realizată în Franţa, în cadrul unui aşa-numit studiu de cohortă. Această metodă constă în monitorizarea unui grup de subiecţi timp de mai mulţi ani, observând ce patologii dezvoltă în timp ce sunt evaluaţi mai mulţi factori asociaţi stilului lor de viaţă.

Cohorta în cauză, numită Nutrinet, monitorizată în special de Inserm, a inclus aproximativ 100.000 de adulţi care au fost observaţi timp de aproximativ 15 ani. Această monitorizare a dat deja naştere la numeroase studii, unele sugerând o asociere între consumul de îndulcitori şi apariţia bolilor cardiovasculare sau a cancerelor.

Consumul de emulsifianți precum caragenan și guma xantan, asociat cu diabetul de tip 2

De această dată, cercetătorii au ajuns la concluzia că apariţia diabetului de tip 2 era mai frecventă atunci când erau consumate deseori alimente care conţineau emulsifianţi, precum caragenan sau gumă xantan.

Cu toate acestea, ca şi în cazul studiilor precedente efectuate de aceeaşi echipă, concluziile acesteia au fost primite cu prudenţă de alţi cercetători, care au subliniat câteva limitări în ceea ce priveşte metodologia.

Acestea, unele admise chiar de autori, sunt parţial asociate cu însuşi principiul unui studiu de acest tip, numit observaţional: nu permite stabilirea unei relaţii directe cauză-efect între consumul acestor aditivi şi apariţia diabetului.

Nici măcar nu este clar dacă riscul de diabet este asociat întocmai cu acest consum al respectivilor emulsifianţi, după cum a subliniat epidemiologul Gunter Kuhnle, specialist în nutriţie, într-o reacţie publicată marţi în Science Media Center din Marea Britanie.

"Acest studiu este susceptibil să demonstreze o asociere între diabet şi alimentele care conţin de obicei anumiţi emulgatori, însă nu o asociere cu aceşti emulsificatori în sine", a notat el. Şi, în orice caz, "amploarea efectelor este foarte mică", a adăugat Kuhnle.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62386821
Semnele timpurii ale autismului, în funcție de vârstă. Cum îți dai seama dacă cineva suferă de tulburare de spectru autist

Tulburarea de spectru autist (TSA) este o afecțiune care afectează interacțiunea socială, comunicarea și comportamentul.

 

62445157
Îngrijorător. Pentru prima dată, gripa aviară H5N1 a ajuns la bovine. Este al 2-lea caz de gripă aviară la un om, în SUA

La începutul lunii aprilie, un lucrător din Texas a fost testat pozitiv pentru gripa aviară, în contextul unui focar de gripă în rândul vacilor, care a apărut în mai multe state din SUA.

62445148
Boala care apare tot mai des la românii până în 50 de ani. Numărul cazurilor a explodat, atrag atenția medicii

Adresabilitatea pacienţilor cu vârsta sub 50 de ani cu forme de cancer - unii dintre ei cu forme avansate de boală - a crescut la Institutul Oncologic Bucureşti, potrivit doctorului Mircea Savu,  medic primar radioterapie.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.