Specialiști: Răspândirea globală a bolilor autoimune este pusă pe seama ”dietei occidentale”

62235016
Getty

Din ce în ce mai mulți oameni din întreaga lume suferă pentru că sistemul lor imunitar nu mai poate face diferența dintre celulele sănătoase și micro-organismele invadatoare, scrie The Guardian.

Sistemul imunitar care odinioară proteja acum atacă țesuturile și organele.

Se fac eforturi internaționale majore pentru a combaterea aceastei tendințe – inclusiv o inițiativă al Institutului Francis Crick din Londra, unde doi experți, James Lee și Carola Vinuesa, au înființat grupuri de cercetare separate pentru a ajuta la identificarea cauzelor exacte ale bolilor autoimune.

„Numărul de cazuri de boli autoimune a început să crească în urmă cu aproximativ 40 de ani în vest”, a spus Lee pentru Observer, informează The Guardian. „Cu toate acestea, acum vedem că unele apar în țări care nu au avut niciodată astfel de boli înainte”.

De exemplu, cea mai mare creștere recentă a cazurilor de boli inflamatorii intestinale a avut loc în Orientul Mijlociu și Asia de Est. Înainte de asta cu greu văzuseră boala.”

Bolile autoimune variază de la diabet de tip 1 la artrită reumatoidă, boli inflamatorii intestinale și scleroză multiplă. În fiecare caz, sistemul imunitar atacă țesutul sănătos în loc de agenți infecțioși.

Numai în Marea Britanie, cel puțin 4 milioane de oameni au dezvoltat astfel de afecțiuni, unele persoane suferind mai chiar de mai multe boli. Pe plan internațional, se estimează acum o creștere între 3% și 9% pe an al bolilor autoimune. Majoritatea oamenilor de știință cred că factorii de mediu joacă un rol cheie în această creștere.

„Genetica umană nu s-a modificat în ultimele decenii”, a spus Lee. „Deci, ceva trebuie să se schimbe în lumea exterioară într-un mod care crește predispoziția noastră la boli autoimune.”

Această idee a fost susținută și de cercetătoarea Vinuesa. Ea a subliniat că un factor determinant au fost schimbările de alimentație care au avut loc pe măsură ce tot mai multe țări adoptau diete în ”stil occidental” și oamenii cumpărau mai mult fast-food.

„Din produsele fast-food lipsesc anumite ingrediente importante, cum ar fi fibrele, iar dovezile sugerează că această modificare afectează microbiomul unei persoane – colecția de micro-organisme pe care o avem în intestin și care joacă un rol cheie în controlul diferitelor funcții ale corpului”, a spus Vinuesa.
„Aceste schimbări în microbiomul nostru declanșează apoi boli autoimune, au fost descoperite peste 100 de tipur.”

Ambii oameni de știință au subliniat că susceptibilitățile individuale au fost implicate în contractarea unor astfel de boli, afecțiuni care includ și boala celiacă, precum și lupusul, care declanșează inflamații și umflături și poate provoca leziuni diferitelor organe, inclusiv inimii.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
Citește și...
Studiu: Varianta Omicron este rezistentă la majoritatea anticorpilor monoclonali. Cum poate fi neutralizată

Varianta Omicron a coronavirusului a fost depistată pentru prima dată în Africa de Sud în noiembrie 2021 şi de atunci s-a rspândit în multe ţări. Se aşteaptă să devină dominantă în câteva săptămâni sau luni.

Beatrice Mahler, despre cazurile de „long Covid”: Nu pot să se ridice să bea o cană cu apă

Managerul Institutului Marius Nasta din Bucureşti, Beatrice Mahler, afirmă că sunt multe cazuri de „long Covid”, situaţia când infecţia trece, dar simptomele persistă, iar la spitalul pe care îl conduce vin acum mulţi pacienţi pentru evaluare post-Covid.

Boala care va face peste 150 de milioane de victime până în anul 2050, la nivel global

Un studiu internațional scoate în evidență un lucru îngrijorător. Numărul cazurilor de demenţă s-ar putea tripla până în 2050, la nivel mondial.

Recomandări
Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.

Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Prima mare problemă raportată de Rusia în a doua zi a alegerilor parlamentare. Putin a găsit rapid vinovatul, dar fără dovezi

Autorităţile ruse au raportat sâmbătă mai multe atacuri informatice asupra sistemelor de vot şi liniilor de comunicaţii din ţară, în cea de-a doua zi a alegerilor parlamentare care se desfăşoară între 18 şi 20 septembrie, transmite Reuters.