Se oprește vaccinarea cu AstraZeneca în Australia, pentru pacienții sub 50 de ani. Există însă excepții

62179306
Shutterstock

Vaccinarea cu AstraZeneca se va opri și în Australia, a decis guvernul de la Canberra. Persoanele cu vârsta sub 50 de ani nu vor mai primi acest ser, cu excepția situației în care trebuie să facă rapelul și nu au avut probleme medicale.

 

Prim-ministrul Scott Morrison a anunţat că serul AstraZeneca nu mai trebuie oferit persoanelor cu vârsta sub 50 de ani, cu excepţia cazului în care acestea au primit deja o primă doză, fără a avea efecte secundare. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă, joi seară, în urma rapoartelor care confirmă legătura între administrarea acestui vaccin şi unele cazuri grave, deşi rare, de formare de cheaguri de sânge, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Am luat măsurile de precauţie necesare pe baza celor mai bune sfaturi medicale posibile", a precizat prim-ministrul, căruia Comitetul consultativ medical australian i-a recomandat să urmeze exemplul ţărilor, în special europene, care au decis deja să limiteze utilizarea serului AstraZeneca.

Australia este una dintre ţările cu cel mai mare succes în limitarea răspândirii COVID-19, cu mai puţin de 30.000 de cazuri şi 1.000 de decese la o populaţie de 25 de milioane. Cu toate acestea, ţara a rămas cu mult în urma calendarului de imunizare stabilit de guvern, cu doar un milion de doze administrate până joi, în pofida angajamentului de a administra patru milioane de doze până săptămâna trecută.

Australia s-a bazat pe AstraZeneca pentru a vaccina cea mai mare parte a populaţiei sale, folosind mai întâi doze importate din Europa, apoi doze produse local. Însă penuria vaccinurilor din Europa a dus la întârzieri în livrările AstraZeneca, în timp ce livrările planificate de vaccinuri alternative precum Pfizer/BioNTech şi Novavax încă nu au început.

„Aş dori să reiterez faptul că încurajăm puternic persoanele în vârstă de 50 de ani şi peste să se vaccineze cu AstraZeneca, deoarece este un vaccin foarte eficace în prevenirea complicaţiilor grave ale COVID-19", a declarat Brendan Murphy, secretar în Departamentul Sănătăţii şi unul dintre principalii consilieri ai guvernului. El a adăugat că riscul formării de cheaguri de sânge în urma administrării vaccinului este unul "extrem de scăzut". Până în prezent a existat un singur caz de formare de cheaguri de sânge la un pacient care a primit vaccinul AstraZeneca în Australia.

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
62177138
Studiu: Reinfectarea cu noul coronavirus poate avea simptome mai puternice decât prima contagiere

Reinfectarea cu noul coronavirus poate avea simptome mai puternice decât în cazul primei contagieri, notează un studiu al Fundaţiei Oswaldo Cruz, cel mai mare centru de cercetare ştiinţifică din Brazilia şi America Latină, relatează joi EFE.

62177287
Mesajul medicilor pentru protestatarii care i-au numit ”asasini” și ”hoți”: ”Ajunge!”

Cadrele medicale din Federaţia Sanitas le-au transmis un mesaj, miercuri, protestatarilor față de restricțiile impuse de pandemia de Covid-19, care în urmă cu câteva zile i-au numit ”asasini” pe medici.

62178086
Studiu: Unul din trei supravieţuitori ai unei forme severe de Covid, diagnosticat cu o afecţiune mintală

Unul din trei supravieţuitori ai unei forme severe de Covid-19 a dezvoltat o afecţiune psihiatrică sau neurologică după şase luni, arată rezultatele celui mai amplu studiu de acest fel realizat până în prezent, informează The Guardian, conform News.ro. 

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.