Raportul a fost prezentat la Bruxelles, în Parlamentul European, în cadrul unui eveniment găzduit de eurodeputata Romana Jerkovic, vicepreşedintă a Comisiei pentru sănătate publică.
Raportul evidenţiază un dezechilibru major între nevoile medicale şi accesul la inovaţie. Astfel, cercetarea clinică este concentrată mai degrabă în ţările cu resurse economice mai mari decât în cele cu incidenţă şi mortalitate ridicate, în timp ce discrepanţe surprinzătoare arată că unele economii vest-europene rămân în urmă, iar regiuni din nordul şi sudul Europei conduc în privinţa accesului la studii.
Analiza se bazează pe utilizarea indicatorului Trial Density Ratio (TDR), care măsoară numărul de studii clinice la 100.000 de locuitori, precum şi pe date din 34 de ţări, pentru perioada 2019-2024. Studiile au fost clasificate pe faze (I, II şi III) şi comparate cu seturi de date de la Eurostat şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Avem a treia cea mai mare rată standardizată de mortalitate din Europa
În cazul României, datele indică o nepotrivire accentuată între povara cancerului şi accesul la cercetare clinică. În 2022, ţara a înregistrat 88.681 de cazuri noi de cancer şi 47.884 de decese, cu o rată standardizată de mortalitate de 126,1 la 100.000 de locuitori - a treia cea mai mare din Europa, după Ungaria şi Polonia. Cu toate acestea, în perioada analizată, România a reprezentat doar 1,7% din totalul entităţilor de studii clinice oncologice din Europa (169 din 9.885), iar densitatea studiilor este de 0,88 la 100.000 de locuitori - cea mai scăzută din Europa de Est.
În plus, distribuţia studiilor arată o predominanţă a fazelor târzii: 76,9% sunt studii de fază II/III şi III, în timp ce doar 23,1% sunt studii în faze incipiente (I, I/II, II), ceea ce indică un acces limitat la inovaţie timpurie. TDR este de 0,5, sub intervalul 0,8-1,2 considerat adecvat, ceea ce plasează România în categoria ţărilor subreprezentate raportat la populaţie.
Contextul socio-economic contribuie la această situaţie: indicele dezvoltării umane (HDI) este de 0,83, sub media europeană, venitul disponibil pe cap de locuitor este de 18.396 euro, iar cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare în industria farmaceutică sunt de doar 110 milioane de euro, mult sub nivelurile din Europa de Vest şi de Nord. De asemenea, gradul de urbanizare este relativ scăzut (30,4%), iar cheltuielile pentru protecţie socială reprezintă 16,4% din PIB. Toţi aceşti factori se corelează cu nivelul redus al activităţii de cercetare clinică.
Per ansamblu, România combină o incidenţă moderat-ridicată a cancerului, o mortalitate foarte ridicată, o densitate scăzută a studiilor clinice şi o subreprezentare în distribuţia acestora, ceea ce indică un nivel ridicat de nevoi medicale neacoperite.
La nivel european, raportul ESMO confirmă o distribuţie inegală a studiilor clinice, cu diferenţe semnificative între regiuni. Belgia (5,77 studii la 100.000 de locuitori), Danemarca (2,8) şi Spania (1,6) sunt printre ţările cel mai bine clasate, în timp ce economii majore precum Germania (TDR 0,5) şi Regatul Unit (0,6) sunt, de asemenea, considerate subreprezentate. În Europa de Sud-Est, mai multe state, printre care Albania, Muntenegru şi Macedonia de Nord, au niveluri minime de activitate.
Analiza arată că densitatea studiilor clinice este corelată pozitiv cu incidenţa cancerului, dar şi cu indicatori socio-economici favorabili, precum veniturile mai mari, un nivel mai ridicat al dezvoltării umane şi cheltuieli mai consistente pentru protecţie socială. În schimb, nu există o corelaţie directă între volumul studiilor şi mortalitatea prin cancer, ceea ce sugerează că resursele de cercetare nu sunt direcţionate către zonele cu cele mai mari rate de deces.
Concluzia raportului este că, în Europa, activitatea de cercetare clinică în oncologie este mai strâns legată de nivelul de dezvoltare economică şi de investiţiile în sănătate decât de nevoia reală determinată de mortalitatea prin cancer, ceea ce ridică probleme majore de echitate în accesul la tratamente inovatoare.
