Omenirea se va confrunta cu o nouă pandemie, spune OMS. ”E scenariul care mă ține treaz”

×
Publicitate

Un anunț care ne dă fiori vine chiar de la Organizația Mondială a Sănătății. Omenirea se va confrunta cu o nouă pandemie de gripă. ''Amenințarea este mereu prezentă, întrebarea nu este dacă, ci când'', spune directorul OMS.

În acest context a fost lansat un plan global menit să protejeze oameni, iar fiecare țară ar trebui să îl aplice. Să ia măsuri de prevenție, să asigure vaccinuri și medicamente, să doteze spitalele cu aparatură și să pregătească personalul sanitar. România are o strategie, însă e nevoie de simulări pentru a stabili dacă poate fi aplicată.

Gripa reprezintă una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică din lume. La nivel mondial sunt estimate în fiecare an aproximativ 1 miliard de cazuri, dintre care 3 până la 5 milioane sunt severe. Numărul deceselor poate ajunge şi la 650 .000

În timp ce epidemia se declară la nivel naţional, pandemia cuprinde țări de pe mai multe continente. Pericolul răspândirii unui virus gripal de la animal la om este unul extrem de mare. În acest context, Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţine că apariţia unei pandemii este inevitabilă.

Robert Redfield, director CDC: "Oamenii mă întreabă ce mă ţine treaz noaptea. Ce mă ţine treaz este scenariul de care aţi pomenit, despre pandemia de gripă. Cred că este posibil şi riscăm o altă pandemie."

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat o strategie globală privind gripa, iar fiecare ţară în parte ar trebui să o aplice. Este menită să limiteze numărul de victime în cazul unei pandemii.

Prof. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii de microbiologie: "Să existe înţelegeri cu producătorii pentru disponibilitatea vaccinului, accesibilitate la medicamente antivirale în spitale asigurarea suportului respitator pentru mulţi într-un timp scurt, personal pregătit, sistem de informare permanentă a populaţiei, resurse mari financiare pentru că preţul unui vaccin e mare.''

Pe baza acestor indicaţii, România ar fi dezvoltat propriul plan, spun specialiştii.

Prof. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii de microbiologie: "Există un astfel de plan, trebuie revăzut şi trebuie făcute exerciţii. Să ţi dai seama dacă e operaţional, eficient."

Pe lângă toate acestea, autorităţile ar trebui să implementeze reguli prin care să limiteze răspândirea virusului. Sunt aceleaşi ca în cazul epidemiei: izolarea la domiciliu în cazul unei infecții virale, utilizarea măștilor, măsuri igienice banale cum ar fi spălatul mâinilor.

Chiar dacă în cazul unei pandemii va fi un vaccin nou, specific pentru acea tulpină, imunizarea în fiecare sezon este extrem de importantă.

Prof. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii de microbiologie: ''Dacă vrei să previi gripă trebuie să te vaccinezi şi există un anumit nivel de imunitate căci chiar dacă sunt diferite există şi o protecţie încrucişată...vaccinarea an de an.''

Patru pandemii au fost declarate de-a lungul timpului, iar cea mai gravă a fost cea din 1918 când gripă spaniolă a ucis 50 de milioane de oameni.

Ultima pandemie a fost declarată în 2009 şi s-a încheiat la finalul lui 2010. A fost vorba de virusul H1N1 modificat şi transmis de la animal la om, cunoscut sub denumirea de gripă porcină. A cuprins 274 de tări şi a ucis sute de mii de oameni.

Deocamdată, în România este epidemie de gripă sezonieră. 172 de oameni au murit până acum. Cei mai mulţi nu erau vaccinaţi anti-gripal.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Cât de grav sunt afectaţi copiii de o SINGURĂ ţigară fumată de mamă în timpul sarcinii

Chiar şi o singură ţigară fumată zilnic pe parcursul sarcinii face rău bebeluşului.

Avertisment OMS despre pandemia inevitabilă cu care se va confrunta omenirea

Lumea se va confrunta în mod inevitabil cu o altă pandemie de gripă, motiv pentru care trebuie să fie pregătită pentru potenţialele efecte devastatoare, a anunţat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

6 pacienţi, operaţi la Institutul Nasta. Faianţa din blocul operator nu a fost îndepărtată

6 pacienţi au fost operaţi marți la Institutul Marius Nasta din Capitală, unde au fost redeschise blocul operator şi secţia de terapie intensivă.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.