Nelu Tătaru: În 7 până la 21 de zile vom operaţionaliza 280 de paturi la terapie intensivă

62159360

Nelu Tătaru a anunţat, la începutul şedinţei Guvernului, că au fost introduse 24 de spitale în rândul celor suport COVID şi urmează să fie operaţionalizate 280 de paturi la terapie intensivă, într-o perioadă care va varia între 7 şi 21 de zile.

„În ultimele 3 zile am făcut o evaluare la nivel naţional şi în Bucureşti a situaţiei evoluţiei pandemiei şi am căutat suplimentarea paturilor de terapie intensivă la nivel naţional şi în Bucureşti. Astăzi, am introdus în ordinul 555/2020 încă 24 de unităţi medicale în totalitate sau doar cu o parte de ATI, urmând în 7 până la 21 de zile să operaţionalizăm 280 de paturi de terapie intensivă. După evaluarea fiecărui spaţiu în parte de echipele de la inspecţia sanitară de stat, ISU şi cele de la ANMDR, vom face şi avem în evaluare şi necesarul de personal pentru a putea operaţionaliza aceste 280 de paturi. Fiecare unitate sanitară verificată în ATI primeşte un plan de conformare, de măsuri, iar la sfârşitul săptămânii avem un prim raport cu unităţile care au fost verificate”, a afirmat Nelu Tătaru, întrebat de premierul Ludovic Orban cum stăm cu suplimentarea paturilor la ATI, în condiţiile în care nu observăm o scădere a numărului de infectări.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62158421
Studiu: Măștile sanitare oferă o protecție de 15-20% împotriva Covid-19

Un studiu danez publicat miercuri arată că măştile sanitare oferă o protecţie de 15-20% împotriva infecţiei cu COVID-19, relatează Reuters.

62159311
O nouă problema, după criza locurilor la ATI: stocurile de oxigen din spitale sunt pe terminate

Avem un nou record dramatic în ultimele 24 de ore. Am sărit din nou pragul de 10.000 de cazuri noi de COVID-19, iar cifrele aduc un nou vârf de îmbolnăviri: un procent de 25 % - adică una din patru persoane testate este confirmată cu SARS-COV-2.

62159081
Vaccinul experimental Pfizer, distribuit în patru state americane. Ce urmărește programul-pilot

Vaccinul experimental Pfizer pentru COVID-19 va fi livrat în patru state din SUA. Distribuția acestuia se face în cadrul unui program pilor, după ce evaluările inițiale au stabilit că serul este 90% eficient.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Călin Georgescu, a patra zi la DIICOT pentru percheziții informatice în dosarul fraudei de 1,1 milioane de euro

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineaţa la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoşoaia.

Tollro
Probleme ”tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.