Marți a ajuns acolo și președintele Nicusor Dan, însoțit de Ministrul Sanătății. Autoritățile speră că în vară vor fi primiți primii pacienți.
Ca infrastructură, spitalul este finalizat încă de la începutul lunii februarie, iar acum se află în etapa finală de implementare. Urmează testele tehnice și obținerea tuturor autorizațiilor, pași esențiali înainte de deschiderea oficială.
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății: ”Licitația pentru echipamente este în desfășurare și mă aștept ca de undeva din vară să poată fi începută zona de autorizare și modificare a acestor instalații.”
Anunțul este cu atât mai important cu cât, în prezent, România nu are niciun Centru de Mari Arși complet funcțional, conform normelor europene, care să permită izolarea totală a pacienților și tratamentul multidisciplinar complex.
Noua unitate de la Timișoara va funcționa ca un centru integrat pentru tratarea pacienților cu arsuri severe. Aici vor exista șase paturi pentru mari arși, alte șase pentru pacienți aflați în faze intermediare și cinci dedicate microchirurgiei și chirurgiei reconstructive. Dar și o secție ATI.
Dorel Săndesc, manager Spitalul Județean Timișoara: "O secție ATI cu 27 de paturi, ceea ce va permite separarea paturilor ce tratează pacienți chirurgicali. Cazurile medicale, cele care staționează mai mult sunt expuse mai mult la infecții, accidente vasculare cereblare, și astea sigur va îmbunătății calitatea îngrijirii.”
Investiția se ridică la aproximativ 66 de milioane de euro și este realizată cu sprijinul Băncii Mondiale. Proiectul face parte dintr-un program național mai amplu, lansat după tragedia de la Colectiv, care a scos la iveală lipsuri majore în sistemul medical românesc în tratarea pacienților cu arsuri grave. Aflat în vizită în viitorul spital, președintele României a vorbit și despre celelalte două unități medicale pentru marii arși din cadrul proiectului, de la Târgu-Mureș și București.
Nicușor Dan, președintele României: "Aici, după cum vedeți, e aproape gata partea de construcție, 95%. La Târgul-Mureș suntem undeva pe la 80%, iar la București suntem undeva la 50% pe acest proiect pe Banca Mondială."
La mai bine de un deceniu de la tragedia din clubul Colectiv, capacitatea sistemului medical românesc de a gestiona pacienții cu arsuri grave rămâne la un prag critic: avem doar 34 de paturi la nivel național.