Klaus Iohannis: Este supărător să vedem iarăşi un val de infectări COVID în România

62246734
Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că a discutat cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, despre faptul că, în ultima perioadă, a început să crească numărul de infectări cu Covid-19 în România.

Șeful statului a precizat că ministrul i-a transmis că, deocamdată, nu se gândeşte la măsuri restrictive, ci doar la recomandări pentru populație.

"Este supărător să vedem că iarăşi creşte un val de infectări. Se pare totuşi că în această etapă, pentru aceste forme de virus, vaccinul existent nu are efectul pe care l-am sperat şi pe care ni l-am dorit. Pe de altă parte, cel puţin statisticile spun că nu se produc forme mai grave decât până acum. Am discutat această chestiune cu ministrul Sănătăţii, care gestionează întreaga paletă de măsuri, şi domnul ministru mi-a spus că nu se gândeşte la măsuri restrictive, ci în continuare la recomandări în acest domeniu. Eu sper să aibă dreptate şi să rămânem la atât. Dar o grijă faţă de propria persoană şi faţă de cei apropiaţi este de bun augur în aceste vremuri", a spus președintele Klaus Iohannis într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Numărul cazurilor de Covid-19, în creștere în România

 

Ministerul Sănătății recomandă din nou purtarea măștii în spații aglomerate închise, cum sunt mijloacele de transport în comun.

În vest sunt înregistrate deja sute de mii de noi cazuri. În Romania, am putea vorbi de un vârf la finalul verii, când pot exista, conform estimărilor, și 10.000 de cazuri pe zi.

De la începutul verii, peste 20.000 de persoane s-au îmbolnăvit de Covid-19.

Cele mai multe în săptămâna care a trecut, când s-au înregistrat aproape 8.000 de cazuri noi. Cifra este în continuă creștere.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62227036
Un nou tratament pentru cancer a avut rezultate excelente. Se folosește ADN din tumoră

Vesti bune de pe frontul împotriva cancerului. Testarea unui ser personalizat, pe un număr restrâns de persoane, a dat rezultate încurajatoare în Marea Britanie.

62270133
Salvați Copiii a donat aparatură medicală de 900.000 lei secției de Neonatologie din Spitalului Județean Mavromati Botoșani

Secția de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani beneficiază de o donație Salvați Copiii de aparatură medicală în valoare totală de aproape 900.000 lei.

62266814
Sfatul medicilor pe timp de caniculă. Greșeala pe care o facem înainte să ieșim afară

Dr. Silvia Nica, șef la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Universitar București (SUUB), a explicat pentru Știrile Pro TV care sunt cele mai importante aspecte de care trebuie să ținem cont în această perioadă cu temperaturi caniculare.  

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.