De la servicii medicale trecute doar pe hârtie, până la raportarea internărilor de zi pentru bolnavi care, în realitate, nu au călcat pragul clinicii. Au fost recuperate aproape 110 milioane de lei, dar președintele CNAS spune că vrea să schimbe legislația, pentru a întări verificările din teritoriu.

610 unități sanitare au fost controlate de reprezentanții Caselor de Asigurări de Sănătate care au descoperit o serie de nereguli. 

Liliana Curea, corespondent ProTV: „În Dolj, 4 medici dintr-o clinică privată au fost arestați pentru 30 de zile, acuzați că au decontat fictiv 704 şedinţe de litotriţie extracorporală, metodă minim invazivă de tratament pentru litiaza renală, pentru 170 de pacienţi. Prejudiciul trece, conform polițiștilor, de 285 de mii de lei. Tot controalele au scos la iveală și o schemă conform căreia pacienții erau consultați în ambulatoriu. Apoi, pe numele lor erau emise bilete de trimitere și în altă unitate sanitară. Li se făceau internări de zi fictive, în urma cărora erau decontate investigații medicale.”

Aproximativ 200 de angajați din casele de sănătate se ocupă de controale, în condițiile în care vorbim despre zeci de mii de furnizori de servicii medicale și decontări de 80 de miliarde de lei. 

Citește și
O singură injecţie ar putea reda persoanelor auzul în doar câteva săptămâni. Cum funcționează

Șefii CNAS au suspiciunea că, uneori, controalele sunt anunțate dinainte, așa că vor să reorganizeze structurile de monitorizare și control în toată țara, pe modelul celor din poliție. Inspectorii ar afla, astfel, unde merg în control chiar în ziua plecării.

Dr. Horațiu Moldovan, președintele CNAS: „Avem oameni din același județ cu care conviețuiesc de ani sau zeci de ani, cel puțin anumite elemente subiective există. Să reunim aceste structuri județene într-o structură națională și, respectiv, județene, astfel încât pe modele care sunt consacrate, de exemplu, la ministerul de interne, să putem să facem controale mult mai stricte, mai exacte, mai bine coordonate. Îl rog pe domnul ministru ca împreună să promovăm o ordonanță de urgență astfel încât să modificăm structura de control al CNAS, pentru că CNAS poate să promoveze acte normative doar prin MS.''

Toate aceste nereguli au fost evidențiate și în urma procesului de digitalizare în care este acum CNAS, printr-o platformă care marchează zonele cu suspiciuni de fraudă. Până acum au fost recuperate aproape 110 milioane de lei.