Doctorița care a răspândit un fake news despre vaccinare se dezice acum de ”inepțiile” sale. Reacția Colegiului Medicilor

flavia grosan
Facebook/ Andrei Rosu

Dr. Flavia Groșan, care a distribuit un fake news despre vaccinurile anti-Covid, a declarat că se dezice de afirmațiile false promovate, despre care descoperă acum că nu au ”argumente științifice”. Groșan este cercetată disciplinar de Colegiul Medicilor.

Biroul executiv al Colegiului Medicilor Bihor a decis declanşarea acțiunii de cercetare disciplinară a medicului primar pneumolog Flavia Groşan, în urma afirmaţiilor din spaţiul public, de pe contul personal de Facebook, potrivit cărora o persoană nevaccinată se poate îmbolnăvi în urma unor relaţii intime cu una vaccinată.

La scurt timp de la decizia Colegiului, doctoriţa şi-a şters postarea, precizând că ea doar a distribuit o postare a altcuiva de care susţine că se „dezice” şi adăugând că nu are „argumente ştiinţifice”.

„Colegiul Medicilor Bihor se delimitează ferm de declaraţiile publice făcute recent de către dr. Groşan Flavia într-o postare pe pagina personală de Facebook a acesteia privind presupusa legătură de cauzalitate între vaccinarea anti-Covid-19 a unei femei şi simptomatologia instalată brusc după un contact intim, la partenerul nevaccinat al acesteia”, transmite Colegiul Medicilor Bihor, într-un comunicat de presă, după şedinţa Biroului Executiv al instituţiei.

Citește și
Flavia Groșan
”Fenomenul Flavia Groșan”. Unii pacienți Covid-19, în stare gravă, refuză oxigenul

Potrivit comunicatului citat, afirmaţiile făcute de medicul Flavia Groşan „sunt inepţii grave fără nici o fundamentare ştiinţifică, contrazic dovezile medicale actuale şi sunt de natură să inducă panică nejustificată în rândul populaţiei”.

Flavia Groșan nu mai este de acord cu ce a publicat tot ea cu puțin timp înainte

În acelaşi comunicat, Colegiul Medicilor aminteşte că vaccinurile împotriva COVID-19 „au salvat milioane de vieţi în pandemie şi au redus masiv formele grave şi numărul deceselor cauzate de infecţia cu virusul SARS-CoV-2”.

Colegiul Medicilor Bihor consideră că medicul pneumolog a încălcat grav etica şi deontologia medicală, cu atât mai mult cu cât „nu este la prima abatere” prin postarea de „informaţii fără fundament ştiinţific care ajung să fie percepute ca adevăr ştiinţific”, după ce şi în timpul pandemiei a răspândit „neadevăruri periculoase” despre COVID-19.

În acest context, Colegiul Medicilor a decis „declanşarea acţiunii de cercetare disciplinară a doamnei doctor Groşan Flavia”, reafirmând că astfel de afirmaţii „nefundamentate ştiinţific” „sunt de natură să afecteze grav încrederea în profesia medicală şi în sistemul de sănătate”.

La scurt timp de la decizia Colegiului Medicilor, Dr. Flavia Groşan şi-a şters postarea, spunându-le internauţilor să se „calmeze” şi susţinând că ea nu a făcut altceva decât să distribuie o postare a altcuiva şi că se „dezice” de ea, neavând „argumente ştiinţifice”.

„Eu vă rog să vă calmaţi. Liniştiţi-vă. Pe pagina personală mi-a apărut o postare pe care am copiat-o şi am postat-o. Lumea a fost interesată de subiect. Dar eu nu am argumente ştiinţifice despre acest lucru. Până atunci mă dezic de ea. Am şi şters-o (...). De o lună de zile sunt pur simplu hărţuită de schema «schemă de detoxifiere vaccin COVID», nimeni nu s-a sesizat. Mi se pare o dublă măsură”, a scris Flavia Groşan pe Facebook.

Postarea distribuită de Flavia Groșan

Postarea iniţială incriminată face referire la un bărbat nevaccinat care a început să aibă „dureri în piept, ceaţă mentală, o durere foarte puternică în gât şi o oboseală teribilă” după ce „a avut relaţii intime” cu o iubită vaccinată.

„Şi eu mă gândesc la asta de mult timp. Are 32 de ani şi nu este vaccinat, dar are o iubită vaccinată, iar după ce a avut relaţii intime cu ea, a început să aibă dureri în piept, ceaţă mentală, o durere foarte puternică în gât şi o oboseală teribilă. M-a contactat pentru că şi-a dat seama că nu a mai avut niciodată astfel de simptome şi că totul a apărut imediat după expunerea fizică — fluide corporale, orice — la această femeie vaccinată. Asta este ceea ce se numeşte „shedding” (eliminare de particule virale post-vaccin)”, se arăta în postarea de pe pagina de Facebook a medicului penumolog din Bihor.

Ea susţinea că persoanele vaccinate „au acum aceste gene în corpul lor care continuă să producă proteine spike”.

„Unele persoane sunt foarte rezistente şi nu par să observe nimic până când, uneori, pur şi simplu încetează să respire brusc. Dar există şi persoane foarte sensibile la acest fenomen, iar acest bărbat era clar unul dintre ele. A fost expus la proteinele spike provenite de la această femeie. El nu le producea, ci doar le-a primit în sistemul său, iar spike”, mai scria Flavia Groşan.

În pandemie, Flavia Groșan se lăuda că a vindecat mii de infectați Covid cu antibiotice banale

Colegiul Medicilor din Bihor s-a mai autosesizat şi în primăvara anului 2021, în timpul pandemiei de COVID-19, după ce medicul Flavia Groşan a afirmat că a vindecat o mie de persoane infectate cu virusul SARS CoV-2 în cabinetul său privat, tratând aceste cazuri cu un banal antibiotic, în timp ce tratamentele din spitale, ale pacienţilor cu COVID-19, au dus la decesul acestora.

Atât Colegiul Medicilor din România, cât şi Societatea Română de Pneumologie au reacţionat dur după postarea Flaviei Groşan, recizând că promovează şi susţin exclusiv medicina bazată pe dovezi ştiinţifice.

Preşedintele CMR, Cătălina Poiană, preciza că trebuie să se ia „atitudine” în cazurile de medici „cu derapaje grave la adresa ştiinţei şi a adevărurilor medicale”, care pot prejudicia sănătatea publică. 

Articol recomandat de sport.ro
Reacția americanilor când au văzut că pot da peste România la CM 2026
Reacția americanilor când au văzut că pot da peste România la CM 2026
Citește și...
Colegiul Medicilor demontează un fake news viral. „A avut relații intime cu iubita vaccinată și i-au apărut dureri în piept”
Colegiul Medicilor demontează un fake news viral. „A avut relații intime cu iubita vaccinată și i-au apărut dureri în piept”

Medicul pneumolog Flavia Groșan, care a lansat diferite teorii ale conspirației în perioada pandemiei de COVID-19, a ieșit din nou la rampă cu un fake news. După ce Colegiul Medicilor s-a sesizat, doctorița a șters postarea și a revenit cu un nou mesaj.

”Fenomenul Flavia Groșan”. Unii pacienți Covid-19, în stare gravă, refuză oxigenul
”Fenomenul Flavia Groșan”. Unii pacienți Covid-19, în stare gravă, refuză oxigenul

Afirmațiile publice ale medicului Flavia Groşan cauzează probleme în unele spitale din Oradea. Unii pacienţi, aflați în stare gravă, refuză oxigenoterapia pentru că doctorița a afirmat că ar provoca edeme cerebrale.

Medicul care a spus că a tratat 1.000 de bolnavi de Covid “fără spitalizare” nu va fi sancționat
Medicul care a spus că a tratat 1.000 de bolnavi de Covid “fără spitalizare” nu va fi sancționat

Medicul orădean Flavia Groşan, care a afirmat că tratează bolnavi de COVID-19 după scheme de tratament proprii, nu va fi sancționată de către Colegiul Medicilor.

Psihiatru, despre medicul care spune că a tratat 1.000 de bolnavi Covid fără spitalizare și ”propriul ei kung-fu”
Psihiatru, despre medicul care spune că a tratat 1.000 de bolnavi Covid fără spitalizare și ”propriul ei kung-fu”

Psihiatrul Gabriel Diaconu consideră că medicul Flavia Groșan a comis ”o abatere grosolană de la practica etică medicală” prin declarațiile sale, potrivit cărora a tratat 1.000 de bolnavi Covid-19 fără spitalizare.

Ce riscă medicul Flavia Groşan, după ce a declarat că a tratat 1.000 de bolnavi de Covid
Ce riscă medicul Flavia Groşan, după ce a declarat că a tratat 1.000 de bolnavi de Covid "fără spitalizare"

Medici din toată țara au reacționat în urma declarațiilor făcute de pneumologul din Oradea vizavi de protocolul respectat în spitale pentru pacienții cu Covid.

Recomandări
Premierul României anunță că în decembrie vom avea ”foarte probabil” o nouă ”ordonanță trenuleț”: ”Nu putem fugi de asta”
Premierul României anunță că în decembrie vom avea ”foarte probabil” o nouă ”ordonanță trenuleț”: ”Nu putem fugi de asta”

Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat, vineri, în conferința de presă pe care a susținut-o la Palatul Victoria, dacă salariul minim în România va ”rămâne înghețat” și în anul 2026.   

Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei
Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei

Energie termică gratis, fluidizarea traficului rutier sau locuințe pentru tineri. ȘtirileProTv.ro vă prezintă cele mai importante promisiuni electorale ale candidaților la alegerile pentru Primăria Capitalei, care sunt organizate în 7 decembrie 2025.

Ilie Bolojan: Este o batjocură când îţi iei bani nemunciţi sau banii pe care îi iei nu se reflectă în rezultatele activităţii
Ilie Bolojan: Este o batjocură când îţi iei bani nemunciţi sau banii pe care îi iei nu se reflectă în rezultatele activităţii

Premierul Ilie Bolojan critică indemnizațiile de 27.000 de lei de la Aeroporturi București, numindu-le „o batjocură” în lipsa unor rezultate.