Devoratorii de șuncă și cârnați au un risc mai mare să se îmbolnăvească de demență. Singura carne care reduce pericolul

×
Publicitate

Cercetătorii de la spitalul universităţii Harvard au descoperit că dietele bogate în carne procesată, inclusiv şuncă, hot-dog şi cârnaţi, au fost asociate cu un risc cu 13% mai mare de demenţă la participanţii urmăriţi timp de 43 de ani.  

Consumul de carne roşie este un factor de risc stabilit pentru afecţiunile cronice, inclusiv bolile cardiovasculare şi diabetul de zaharat tip 2.

Un nou studiu realizat de cercetători de la Mass General Brigham, Facultatea de ştiinţe ale sănătăţii a Universităţii Harvard şi Institutul MIT a constatat că un consum mai mare de carne roşie, în special în forme procesate, creşte şi riscul de demenţă.

Rezultatele, publicate online pe 15 ianuarie, în revista Neurology, evidenţiază faptul că înlocuirea cărnii roşii procesate cu surse de proteine precum peştele, nucile şi leguminoasele poate reduce riscul de demenţă cu aproximativ 20%.

„Ghidurile dietetice tind să se concentreze pe reducerea riscurilor de afecţiuni cronice, cum ar fi bolile de inimă şi diabetul, în timp ce sănătatea cognitivă este discutată mai rar, în ciuda faptului că este legată de aceste boli”, a declarat miercuri autorul corespondent dr. Daniel Wang, profesor la departamentul de nutriţie al universităţii Harvard şi medic specialist la spitalul Brigham and Women, într-un comunicat.

Risc mai mare cu 13% pentru cei care consumă zilnic carne roșie procesată

Cercetătorii speră că aceste rezultate încurajează o mai mare considerare a legăturii dintre regimul alimentar şi sănătatea creierului.

Pe măsură ce populaţia Statelor Unite îmbătrâneşte, demenţa reprezintă o provocare tot mai mare pentru pacienţi şi familii. Dintre cele 133.771 de persoane incluse în acest studiu, cu o vârstă medie de 49 de ani la momentul iniţial, 11.173 au fost diagnosticate cu demenţă până la 43 de ani mai târziu.

Datele au fost extrase din studiul asistentelor din Sistemul Naţional de Sănătate (NHS) şi studiul de urmărire a profesioniştilor din domeniul sănătăţii (HPFS), care au studiat prospectiv sănătatea şi stilul de viaţă a mii de participanţi, ce pot influenţa riscul de boli cronice precum demenţa. Studiile includ zeci de ani de informaţii detaliate privind sănătatea, inclusiv dietele standard ale participanţilor, care sunt actualizate la fiecare doi până la patru ani.

O porţie tipică de carne roşie a fost aproximată la 90 de grame. Cei care consumă zilnic în medie un sfert sau mai mult dintr-o porţie de carne roşie procesată (aproximativ două felii de şuncă, o felie şi jumătate de parizer sau un hot dog), comparativ cu cei care consumă o cantitate minimă (mai puţin de o zecime dintr-o porţie în fiecare zi) au prezentat un risc cu 13% mai mare de a dezvolta demenţă. Cercetătorii au ţinut cont de numeroşi factori clinici, demografici şi de stil de viaţă, cum ar fi statutul socioeconomic şi istoricul familial al demenţei.

Ei au măsurat funcţia cognitivă obiectivă utilizând evaluări cognitive standard. Cercetătorii au constatat că această măsurătoare a fost, de asemenea, mai proastă în rândul celor cu un consum mai mare de carne procesată, îmbătrânirea cognitivă fiind accelerată în medie cu aproximativ 1,6 ani per porţie zilnică.

Cazurile de demență în SUA și Europa se vor dubla

Cercetătorii au examinat, de asemenea, declinul cognitiv subiectiv autodeclarat (SCD), care poate precede markerii declinului cognitiv pe evaluările standard. Un risc mai mare de SCD a fost asociat cu consumul de carne procesată sau neprocesată (cum ar fi carnea de vită, de porc şi hamburgerii). Riscul de declin cognitiv a crescut cu 14% pentru cei care consumau zilnic un sfert sau mai multe porţii de carne procesată, comparativ cu grupul cu consum minim, şi cu 16% pentru cei care consumau zilnic una sau mai multe porţii de carne neprocesată, comparativ cu cei care consumau mai puţin de o jumătate de porţie.

„Studiile de cohortă mari, pe termen lung, sunt esenţiale pentru investigarea unor afecţiuni precum demenţa, care se poate dezvolta pe parcursul a zeci de ani”, a precizat dr. Wang. „Continuăm să punem cap la cap această poveste pentru a înţelege mecanismele care cauzează demenţa şi declinul cognitiv”.

Se preconizează că numărul cazurilor de demenţă din Europa şi Statele Unite se va dubla până în 2060.

Cercetătorii continuă să exploreze factorii care leagă carnea roşie de riscul de demenţă, în special cei care implică microbiomul intestinal. N-oxidul de trimetilamină (TMAO), un produs al descompunerii cărnii mediate de bacterii, poate creşte disfuncţia cognitivă datorită efectelor sale asupra agregării proteinelor amiloide şi tau, implicate în boala Alzheimer, dar cercetările în acest sens sunt limitate. Conţinutul de grăsimi saturate şi sare din carnea roşie poate afecta, de asemenea, sănătatea celulelor creierului, spun cercetătorii.

Articol recomandat de sport.ro
Derapaj incredibil în timpul finalei Spania - Argentina: „Sunt niște porci, niște escroci, niște bătăuși”
Derapaj incredibil în timpul finalei Spania - Argentina: „Sunt niște porci, niște escroci, niște bătăuși”
Citește și...
Salvați Copiii: Peste 27.500 din cei 32.000 de copii cu rujeolă din întreaga Europă sunt în România

Organizaţia „Salvaţi Copiii România” trage un semnal de alarmă în privinţa numărului record la nivel european al cazurilor de rujeolă la copii înregistrat în România, precizând că mai mult de trei sferturi din cazuri provin din ţara noastră. 

Raport: Un sfert dintre elevii din București au cel puțin o boală cronică. Cresc cazurile de ADHD și depresie

Un sfert dintre școlarii și liceenii din Capitală au cel puțin o boală cronică, arată cel mai recent raport al Administrației Spitalelor din București, după un an de monitorizare a peste 150.000 de copii.

Proiectul noii legi a salarizării. Sporuri de până la 50% în sănătate. Lista completă

Angajații din domeniul sănătății primesc sporuri de până 50% din salariul de bază, potrivit proiectului noii legi a salarizării. 

Recomandări
Caniculă și furtuni în toată țara. Ministerul Mediului a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a convocat Comitetul ministerial pentru situații de urgență pentru a evalua efectele avertizărilor meteo și măsurile necesare pentru protejarea populației.

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă cu mai bine de patru ani.

Alertă în județul Tulcea. Populația, avertizată cu un mesaj RO-ALERT, după ce radarul MAPN a detectat ”o țintă aeriană”

Ministerul Apărării Naţionale a anunțat, duminică, faptul că sistemul său de supraveghere radar a detectat în ziua de 19 iulie, ora 13.19, ”o țintă aeriană la o distanță de aproximativ 15 km est de localitatea Vâlcove, Ucraina”.