Criză de medici de familie în toată țara. În Satu Mare, aproape jumătate au vârsta de pensionare

62417279
Pro TV

Aproape jumătate din medicii de familie din judeţul Satu Mare îndeplinesc vârsta de pensionare, dar au ales să profeseze în continuare deoarece este lipsă de medici pe această specialitate.

"Casa de Asigurări de Sănătate Satu Mare are încheiate 128 de contracte cu furnizorii de servicii de medicină primară, care au în componenţă 162 de medici de familie. Dintre aceştia 97 îşi desfăşoară activitatea în mediul urban şi 65 în mediul rural. În ceea ce priveşte vârsta medicilor de familie, menţionăm că din totalul acestora, 75 îndeplinesc condiţiile de pensionare", a transmis CAS.

Vicepreşedintele Colegiului Medicilor din România, dr. Călin Bumbuluţ, coordonator al departamentului profesional - ştiinţific şi învăţământ, care este medic de familie în Satu Mare, a explicat că sunt mai multe probleme, iar dacă nu se intervine, în câţiva ani lucrurile vor deveni grave.

"E problemă naţională cu excepţia centrelor naţional de la Bucureşti, Cluj, Iaşi. Peste tot există deficit de medici de familie. Peste 55% au peste 60 de ani. În zonele defavorizate sunt aşa numitele zone deşertificate, din punct de vedere al accesului şi al numărului de medici care sunt disponibili. Acei medici lucrează în continuare. Avem medici şi la 80 de ani care lucrează. În Sibiu era cineva la 95 de ani care lucrează. Citisem un articol că şi în Franţa era unul care avea 96 de ani şi lucra în continuare. Nu numai la noi este problema este un deficit de forţă de muncă şi pe asistenţa primară, peste 200.000 de locuri la nivel european. Sunt peste 500 de localităţi în România care nu au locuri", a declarat Bumbuluţ.

Finanțarea, o problemă pentru medicina de familie

Potrivit acestuia, una dintre probleme este finanţarea asistenţei primare. El a arătat că în centrele de permanenţă din 2007 nu s-a schimbat nimic şi se plăteşte tot 40 de lei/oră brut, astfel că jumătate din centre s-au închis.

„Este nevoie de alocare de poziţii la rezidenţiat. Eu înţeleg de ce nu pot, pentru că nu au finanţarea, dar pretextul ar fi că nu pot acoperi că nu au suficient personal, dar se poate face prin detaşare. Deci sunt o sumedenie de medici primari, în medicina familiei, care ar fi bucuroşi să înveţe şi pe alţii ce trebuie să facă. Asta ar fi din partea noastră. Statul ar trebui să nu dea numai 600 de poziţii când necesarul ar fi de cel puţin 1.000 de locuri la rezidenţiat pe an care să acopere cât de cât ca în 5 ani să avem încă 5.000 de medici măcar care să acopere 'spărturile', în sensul că în timp evoluţia naturală va fi evidentă. Cine are 90 de ani mai bine să stea acasă la nepoţi. Nu e e normal ca să nu ai o strategie naţională, în sensul că în 5 ani să ai măcar echilibrul în sistem, adică să nu te trezeşti că nu ai doctori”, a afirmat acesta.

El a explicat că formarea unei generaţii de medici de familie durează mia mulţi ani iar dacă în fiecare an ar fi 1.000 de noi medici de familie în următorii ani de abia s-ar ocupa lipsurile. În plus, el a arătat că în Germania un medic are 700-800 de pacienţi iar în România un medic are în medie 1.800 de pacienţi.

„Plecând atâţia din sistem, bolnavi, din păcate unii decedaţi, ne trezim acum cu supralistare. Se duc oamenii undeva. Noi nu putem refuza. Acum 30 de ani era concurenţă între noi. Am avut Careiul, care e oraş, şase luni fără medic pentru că nimeni nu a vrut să ia loc pe gratis oferit de primărie, cu cabinet. S-a închis, s-au preluat pacienţii de alţii”, a punctat Bumbuluţ.

„Ca să ieşi din groapă trebuie să finanţezi, după îţi trebuie resursă umană, după aia îţi trebuie dotare. Stăm după PNRD din 2022, suntem în 2025, acum am primit doar partea de mobilare. Nu de mobilă avem nevoie. Avem nevoie de aparatura aia de acolo. Fiecare a cerut ce a cerut prin PNRR. Ne plângem că nu se consumă fondurile europene şi stăm, nu din vina noastră că eu am trimis şi factura proformă. Am cerut microanalizori, EKG-ul, ecograful la cei care au competenţă. Între timp am luat două ecografe la mâna a doua. Şi eu mi-aş lua un ecograf de ultimă generaţie dacă aş putea, dar cine ia cu 150.000 de euro un ecograf? Nimeni”, a mai spus medicul.

Potrivit acestuia, în ultimii 20 de ani în judeţul Satu Mare nu a apărut niciun nou medic de familie.

„În Satu Mare n-a intrat de aproape 20 de ani un medic de familie. În România se consultă 5,5 consultaţii pe cap de locuitor, sunt peste 100 de milioane de consultaţii anual, de grade diferite de complexitate. 80% sunt ale asistenţei primare. Eu vă spun că nu se gândesc politicienii la asta. Prima cauză e finanţarea. Nu există niciun miracol”, a spus medicul.

În judeţ există patru comune care nu au medic de familie: Crucişor, Socond, Săuca şi Bărsău.

„Sunt zone deficitare în care nu vin medici pentru că este văzută destul de rău specializarea în sine, e şi solicitantă. Nu noi facem politicile sanitare, noi atragem atenţia şi spunem: Vedeţi, în 5 ani 90% probabil că vor fi pensionari. Eu în 8 ani probabil am ieşit la pensie, şi eu sunt unul din medicii tineri din judeţ. Eu sunt tânăr că mai am 8 ani până la pensie, dar alţii sunt pensionari demult. În clădirea unde lucrez suntem doi-trei care nu suntem pensionari, în rest toţi sunt pensionari, cu 70, 63, 68 de ani”, a explicat Bumbuluţ.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură pentru Sorana Cîrstea: șanse minime pentru calificarea la Turneul Campioanelor
Lovitură pentru Sorana Cîrstea: șanse minime pentru calificarea la Turneul Campioanelor
Citește și...
Aspartamul și riscul cardiac. Ce a arătat cel mai recent studiu

Un studiu realizat recent pe șoareci a arătat că aspartamul, un înlocuitor comun al zahărului, de 200 de ori mai dulce, creşte nivelul de insulină, contribuind astfel la ateroscleroză – acumularea de placă grasă în artere.

 

Testare gratuită pentru HIV și hepatită în trei spitale din București. Rezultatele, anonime. Ce condiții trebuie îndeplinite

Un program care include trei spitale din Bucureşti – Spitalul ”Victor Babeș”, Spitalul ”Sfântul Stelian” și Spitalul Colțea – prevede testare gratuită și anonimă pentru depistarea virusului HIV și a virusurilor hepatitei.

Risc mare de poliomielită în România din cauza ratei mici de vaccinare. Bolnavii rămân cu sechele grave

Autoritățile din sănătate readuc în discuție pericolul pe care îl reprezintă poliomielita, o boală foarte gravă.

Recomandări
Politico: Europa ezită să acţioneze, în ciuda intensificării atacurilor hibride ruseşti. Kremlinul testează limitele NATO

În ciuda intensificării atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice europene şi a fabricilor de armament, ţările NATO rămân reticente în a lua măsuri dure imediate care ar putea provoca Kremlinul, scrie Politico.

MApN: Drone detectate în apropierea graniţei cu România. Două avioane F-16 au fost trimise să monitorizeze zona

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat marţi dimineaţă mai multe ţinte aeriene în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, a informat Ministerul Apărării Naţionale.

Protest de amploare al fermierilor în fața Guvernului. Oierii anunță că rămân în stradă până își rezolvă revendicările

Fermierii protestează marți în fața Guvernului, fiind așteptați agricultori din toate sectoarele, de la apicultură și cultura mare până la creșterea ovinelor.