Cele 59 de boli pentru care pacienții nu au nevoie de trimitere de la medicii de familie

×
Publicitate

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a făcut publică o listă cu 59 de afecţiuni a căror tratare nu necesită vizită la medicul de familie.

Doar 75 la sută dintre medicii de familie au semnat actele adiționale, pentru a prelungi contractul cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Asta înseamnă că, în prezent, câteva milioane de români nu mai pot primi rețete gratuite sau trimiteri către specialiști și ar putea fi nevoiți să își plătească și consulatiile la medicul de familie.

Reprezentanții CNAS au publicat o listă cu mai multe afecțiuni pentru care pacienții se pot adresa direct specialiștilor din spitale (Notă: lista completă poate fi citită la finalul acestui articol).

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că s-a încheiat semnarea actelor adiționale pentru prelunirea contractelor, iar 25 la sută dintre medicii de familie au refuzat să le semneze. Adică 2500 de doctori. Dacă ne gândim că fiecare dintre ei are pe lista cel puțin 800 de pacienți, rezultă că cel puțin 2 milioane de români nu mai pot beneficia în prezent de servicii medicale gratute din partea medicului de familie.

Dar numărul lor este mult mai mare, căci listele doctorilor cuprind chiar și câte 3000 de oameni.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat o lista cu 59 de patologii și îi îndeamnă pe pacienți să meargă direct la medicii specialiști. Printre acestea sunt afecțiuni cardiace, anemii, diabet sau tuberculoză.

Pe de altă parte ministrul Sănătății a îndemnat oamenii să își schimbe medicii de familie sau să se adreseze unităților de primiri urgențe din spitale. În tot acest timp, doctorii care au lansat platforma Doclandia au anunțat că timp de o lună vor acorda servicii medciale gratuite bolnavilor care au rămas fără medic de familie.

Pacienţii care suferă de una dintre aceste afecţiuni pot merge direct la medicul de specialitate din spital, potrivit CNAS. Şi cetăţenii cu urgenţe medico-chirurgicale pot merge direct la spital, fără a fi necesar bilet de trimitere de la medicul de familie.

LISTA cuprinzând afecţiunile care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate

(anexa 13 din normele tehnice de aplicare a Contractului-cadru) 

1. Infarct miocardic şi Angină pectorală instabilă

2. Malformaţii congenitale şi boli genetice

3. Boala cronică de rinichi - faza predializă

4. Insuficienţă cardiacă clasa III - IV NYHA

5. Sindrom Felty, boala Still, sindrom Sjogren, artrită cronică juvenilă

6. Colagenoze majore (lupus eritematos sistemic, sclerodermie, poli/dermatomiozită, vasculite sistemice)

7. Aplazia medulară

8. Anemii hemolitice endo şi exo-eritrocitare

9. Trombocitemia hemoragică

10. Histiocitozele

11. Telangectazia hemoragică ereditară

12. Purpura trombopenică idiopatică

13. Trombocitopatii

14. Purpura trombotică trombocitopenică

15. Boala von Willebrand

16. Coagulopatiile ereditare

17. Boala Wilson

18. Malaria

19. Tuberculoza

20. Boala Addison

21. Diabet insipid

22. Boli psihice (schizofrenie, tulburări schizotipale şi delirante, tulburări afective majore, tulburări psihotice acute, autism, ADHD, boli psihice la copii)

23. Miastenia gravis

24. Bolnavi cu revascularizaţie percutanată, cu stimulatoare cardiace, cu proteze valvulare, cu bypass coronarian

25. Afecţiuni postoperatorii şi ortopedice până la vindecare

26. Risc obstetrical crescut la gravide

27. Astm bronşic

28. Glaucom

29. Statuspost AVC

30. Ulcer peptic gastroduodenal

31. Boala celiacă la copil

32. Boala cronică inflamatorie intestinală (boala Crohn şi colita ulceroasă)

33. Sindromul Schwachmann

34. Hepatita cronică de etiologie virală B, C şi D şi ciroza hepatică în tratament cu imuno-modulatoare sau analogi nucleotidici/nucleozidici

35. Boala Hirschprung

36. Bolile nutriţionale la copii (rahitism carenţial comun, malnutriţia protein-calorică la sugar şi copii, anemiile carenţiale până la normalizare hematologică şi biochimică) supraponderea şi obezitatea pediatrică

37. Bronşiectazia şi complicaţiile pulmonare supurative

38. Scleroza multiplă

39. Demenţe degenerative, vasculare, mixte

40. Starea posttransplant

41. Insuficienţa renală cronică - faza de dializă

42. Bolile rare (hemofilia şi talasemia, mucoviscidoza, hipertensiunea pulmonară, epidermoliza buloasă, scleroza laterală amiotrofică, sindrom Prader-Willi, osteogeneza imperfectă, boala Fabry, boala Pompe, tireozinemia, sindrom Hunter, sindrom Hurler, afibrinogenemia congenitală, sindrom de imunodeficienţă primară, fenilcetonuria sau deficit de tetrahidrobiopterina-BH4, polineuropatia familială amiloidă cu transtiretină, scleroza sistemică şi ulcere digitale evolutive, purpura trombocitopenică cronică la adulţi splenectomizaţi şi nesplenectomizaţi, scleroza tuberoasă)

43. Afecţiuni oncologice şi oncohematologice

44. Diabetul zaharat cu sau fără complicaţii

45. Boala Gaucher

46. Boala Graves-Basedow şi alte forme de hipertiroidism

47. Degenerescenta maculară legată de vârstă (DMLV)

48. Boala Cushing

49. Paraliziile cerebrale infantile

50. Epilepsia

51. Boala Parkinson

52. Poliartrita reumatoidă, artropatia psoriazică, spondilita anchilozantă, psoriazis cronic sever

53. Afecţiuni ale copilului 0 - 1 an

54. Anomalii de mişcare binoculară (strabism, forii) copii 0 - 18 ani

55. Vicii de refracţie şi tulburări de acomodare copii 0 - 18 ani

56. Afecţiuni ale aparatului lacrimal (1 - 3 ani)

57. Infarctul intestinal operat

58. Arteriopatii periferice operate

59. Insuficienţă respiratorie cronică severă

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Scoasă la cafea, Sorana Cîrstea le-a spus americanilor tot despre România
VIDEO Scoasă la cafea, Sorana Cîrstea le-a spus americanilor tot despre România
Citește și...
2500 de medici de familie din țară NU vor mai elibera reţete. 4 milioane de pacienţi au de suferit

Peste 2500 de medici de familie din toată ţara NU vor mai elibera reţete compensate şi nici nu mai oferă consulații gratuite. Din această cauză au de suferit peste 4 milioane de pacienţi.

Panourile anti-vaccin, verificate de autorități. Bodog: ”Un atentat la sănătatea copiilor”

Direcţiile de sănătate publică vor verifica toate panourile publicitare care promovează campanii de sănătate publică.

Criză la cel mai mare spital de boli infecțioase din țară. Nu sunt medici de terapie intensivă

Situație de criză la cel mai mare spital de boli infecțioase din țară, Matei Balș, din Capitală. Nu sunt medici de terapie intensivă, iar cazurile grave sunt trimise la alte unități sanitare.

Recomandări
Cât timp are la dispoziție România pentru a explica Bruxelles-ului ce este „amendamentul Fritz”. Ce vrea să afle Comisia

Direcția Generală pentru Justiție a Comisiei Europene cere clarificări autorităților din România cu privire la Legea Integrității. Oficialii de la Bruxelles vor să știe mai ales cum e posibil ca o lege să fie aplicată retroactiv. 

Plan Roșu în Bihor. Incendiu fără victime la Spitalul de Psihiatrie din Ștei. Ar fi fost provocat de pacienți

Un incendiu a izbucnit, joi seară, la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei, din Bihor. Focul s-a manifestat la nivelul unui salon, iar primele cercetări indică posibilitatea ca incendiul să fi fost provocat de pacienți.

Christian Anting, CEO PRO TV: Suntem foarte pregătiți la PRO TV să înfruntăm și să îmbrățișăm schimbările aduse de streaming

În această toamnă rămânem cu ochii lipiți de ecran: PRO TV a lansat noua grilă de toamnă.