Cât de puţin ajută statul român suferinzii de autism. "Vreau să-mi aud băiatul vorbind"

×
Publicitate

De ziua Conştientizării Autismului, Guvernul României anunţa că va deconta 5 ore de terapie pe săptămână pentru fiecare pacient.

În realitate ar fi nevoie de 5 ore pe zi pentru că rezultatele să apară.

Lipsite ani la rând de sprijin, familiile pacienţilor au creat singure asociaţii, au obţinut finanţări, au înfiinţat centre de recuperare, şi au plătit terapeuţi.

În tot judeţul Bihor, exista un singur centru şi acela înfiinţat de părinţi, în care sunt sprijiniţi adulţii care suferă de autism.

Simona Zlibuţ, șef Asociația S.O.S. Autism Bihor: "Ar trebui statul român să le ofere acestor părinţi, dar noi, ca şi părinţi, n-am putut să aşteptăm. Am încercat prin evenimente caritabile să strângem aceşti bănuţi şi să ne autofinanţam."

Organizaţia non-guvernamentală primeşte din partea statului român câte 10 lei lunar, pentru fiecare beneficiar.

Florin Birta, viceprimar municipiul Oradea: "Consider că este o sumă insuficientă. Încercăm tot timpul să venim în sprijinul acestor persoane. Inclusiv prin spaţiul pe care l-am acordat aici."

Nu în ultimul rând autorităţile de la Bucureşti au lăsat în grija primăriilor şi plata celor care îi însoţesc pe pacienţii cu tulburări grave din spectrul autismului. Arina Moş, director Direcția de Asistență Socială Oradea: "Suntem obligaţi să susţinem aceste cheltuieli, în loc să susţinem terapiile acestor beneficiari."

Şi în Cluj este un singur centru de recuperare, care are doar 27 de locuri. Aici fiecare pacient beneficiază de terapie cel mult 3 ani. Nicoleata Nistea, director executiv "Autism Transilvania": „Lucrăm cu liste de aşteptare de ani de zile. Ţinem tariful de terapie mai jos decât oriunde în ţară - doar 35 de lei pe oră."

În Prahova, mai mulţi părinţi strâng bani din donaţii şi sponsorizări iar autorităţile din Băicoi le-au pus la dispoziţie un teren.

"Eu unul îmi doresc să îl aud pe băiatul meu spunându-mi tată, măcar atât - să auzi cum vorbeşte, cum îţi cere ceva”, spune un părinte.

Statul nu ştie precis câţi români suferă de o formă de autism

În prezent guvernul nu are o evidentă clară a numărului de români diagnosticaţi cu o formă de autism. Astăzi, Ministerele Sănătăţii, Educaţiei, Finanţelor Publice şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au semnat un protocol, pentru a-i sprijini totuşi pe aceşti pacienţi. Vor să deconteze 5 ore de terapie pe săptămână.

Oana Chiş, mamă: "Face aproximativ 5-6 ore pe zi în fiecare zi de terapie, în fiecare zi a săptămânii. Pe lună ne duce la 3.000 de lei strict terapie."

Oficialii promit inclusiv un program de instruire a profesorilor şi asistenţilor sociali.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Cecul de la US Open rotunjește averea Soranei Cîrstea: câte milioane a adunat doar din tenis
Cecul de la US Open rotunjește averea Soranei Cîrstea: câte milioane a adunat doar din tenis
Citește și...
Cafea, ședință foto sau zi liberă. Românii, încurajați să doneze sânge

Pentru că suntem printre ultimii din Uniunea Europeană la numărul donatorilor de sânge, câțiva întreprinzători încearcă să schimbe lucrurile.

De ce este greșit să folosim telefonul mobil pe post de ceas deșteptător

Specialiștii atrag atenția că este greșit să folosim telefoanele mobile pe post de ceas deșteptător.

Control inopinat al ministrului Sănătăţii la Spitalul Judeţean Ploieşti. Demisie cerută

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a făcut un control inopinat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, a găsit mai multe nereguli şi a cerut demisia unui director.

Recomandări
Nicușor Dan, după ce a vizitat școala din comuna Curcani: ”Politica este o artă a compromisului care nu compromite”

Președintele Nicușor Dan a susținut în urmă cu puțin timp declarații de presă, la finalul vizitei pe care a făcut-o la școala gimnazială din comuna Curcani. El a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor referitoare la criza guvernamentală.

Uniforma ar putea redeveni obligatorie la școală. Justificarea e combaterea discriminării bazate pe statutul financiar

O inițiativă legislativă care prevede reintroducerea uniformei școlare unice și obligatorii în unitățile de învățământ de stat a primit un nou aviz favorabil în Senatul României.

Scăderea economiei României în primele 6 luni, confirmată de INS. Ce sectoare au tras PIB-ul în jos

Produsul Intern Brut a înregistrat, în trimestrul II 2026, faţă de acelaşi trimestru din anul 2025, o scădere cu 0,4% pe seria brută şi cu 2,0% pe seria ajustată sezonier, anunţă, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS).