Măsuri suplimentare împotriva răspândirii gripei. Al 9-lea deces provocat de virus

×
Publicitate

Aproape că nu trece o zi fără un deces din cauza gripei. Marți, un tânăr de 17 ani, din Teleorman, a murit din cauza virusului, iar la Arad a decedat un bărbat de 40 de ani.

Lista victimelor a ajuns astfel la 9.

Sunt şi peste 53.000 de cazuri de viroze respiratorii. În spitale, s-au luat măsuri suplimentare care să împiedice răspândirea gripei şi a fost restricţionat accesul vizitatorilor.

Tânărul care a murit din cauza gripei era din judeţul Teleorman şi avea doar 17 ani. Suferea şi de alte afecţiuni şi nu se vaccinase împotriva gripei. Este al 8 pacient care îşi pierde viaţa din cauza virusului gripal în acest sezon.

Cel de-al 9-lea pacient este un bărbat de 40 de ani, din Arad, care suferea și de alte boli și nu fusese vaccinat antigripal.

Numărul mare de pacienţi care vin zilnic la camerele de gardă a determinat luarea unor măsuri suplimentare, cum ar fi restricţionarea vizitelor. Este cazul Institutului ”Matei Balş” şi al Spitalului ”Victor Babeş” din Capitală, unităţi sanitare de boli infecţioase.

Aceleaşi măsuri au fost luate şi în ţară. De pildă, la maternitatea din Buzău.

Dana Marinescu, director medical Spitalul Judeţean Buzău:  
''Durata fiecărui vizitator la mai puţin de 10 minute. Am restricționat totalmente intrarea pe anumite secţii cu risc şi aici mă refer la secţiile de pediatrie, la cele de noi născuţi şi la maternităţi.”

Limitarea sau interzicerea vizitelor nu înseamnă carantină. Aceasta se instituie la recomandarea Institutului Naţional de Sănătate Publică, iar din acel moment nicio persoană nu mai are voie să intre ori să iasă din spital.

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: ''Spitalele sunt luate cu asalt în acest moment, dar fiecare are posibilitatea de a limita vizitele, nu mi s-a adus la cunoştinţă că vreun spital ar fi în carantină. Chiar e indicat să limiteze vizitele în această perioadă.''

Bolnavii, mai ales cei care au afecţiuni cronice, trebuie să meargă la doctor de la apariţia primelor simptome.

Prof.dr.Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Romane de Microbiologie: ''Sunt tot mai multe cazuri confirmate clinic, care îndeplinesc criteriile... Să se prezinte la medic, pentru că le oferă medicaţia de care au nevoie şi evită administrarea sau autoadministrarea antibioticelor care sunt inutile în infecţiile virale şi în gripă, bineînțeles.''

Pe de altă parte, autorităţile din sănătate ne recomandă să ne vaccinăm împotriva gripei, iar doctorii ştiu când se poate administra serul.

Ministerul Sănătăţii asigură vaccin gripal doar pentru categoriile considerate cu risc de îmbolnăvire, adică bătrâni, copii, pacienţi cu boli cronice, femei însărcinate şi personalul medical.

Doctorii spun că cea mai bună metodă pentru a ţine gripă la distanţă este vaccinarea. În mod normal se face înainte de apariţia primelor cazuri. Însă nici acum nu este târziu, deoarece pentru dezvoltarea anticorpilor sunt necesare 2-3 săptămâni, iar sezonul gripal este abia la început.

Dincolo de aceasta măsură trebuie să ţinem cont şi de câteva reguli de igienă. Este foarte important ca pacientul cu gripa sau altă viroza respiratorie să fie izolat. Apoi, atât el, cât şi cei din jur, trebuie să poarte o mască de unică folosinţă, să folosească un şerveţel sau o batistă atunci când strănută sau tuşeşte şi să se spele cât mai des pe mâini.

Virusul gripal poate supravieţui câteva ore, aşadar evitaţi să duceţi mâna la gură sau la nas după ce aţi folosit un mijloc de transport în comun. Dezinfectaţi în mod regulat suprafeţele din spaţiile comune, iar acasă spălaţi des cearşafurile, păturile şi prosoapele.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62014655
Încă o victimă a gripei de tip A. Un băiat de 17 ani a murit

Gripa continuă sa provoace tragedii în România. Un adolescent de 17 ani a murit, marți, decesul fiind confirmat cu virusul gripal de tip A.

61924897
Un bebeluş născut de o adolescentă diagnosticată cu gripă a murit la Maternitatea Buzău

Un bebeluş născut de o adolescentă de 15 ani, diagnosticată cu gripă, a murit în Maternitatea Buzău. După naştere, starea tinerei s-a agravat şi a fost transferată la Spitalul ”Marie Curie” din Capitală.

62014574
Bebeluşul născut cu o malformaţie la inimă, operat de urgenţă. De ce se tem medicii

Bebeluşul de două săptămâni, care s-a născut cu o malformaţie la inimă, a fost operat de urgenţă, într-o clinică din Cluj.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.