20 de copii cu paralizie cerebrala ar putea primi o noua sansa in viata printr-un tratament folosit in premiera in Romania

×
Publicitate

In premiera la noi in tara, 20 de copii care sufera de paralizie cerebrala vor fi tratati experimental cu celule stem, recoltate la nastere.

Experimentul efectuat pentru prima data la noi vine la 10 ani de la prima testare a celulelor stem in domeniul terapiei regenerative, la nivel mondial. Cel mai mic pacient are un an, iar cel mai mare doar 6.

Transfuzia cu celule stem a fost deja administrata la doi copii. Alti 4 sunt programati sa urmeze aceeasi terapie la Institutul Fundeni din Bucuresti. Pe durata celor 3 ani, cat va dura studiul clinic, vor participa in total 20 copii diagnosticati imediat dupa nastere cu paralizie cerebrala spastica.

Studiul clinic presupune transfuzarea grefei de celule stem, prelevate la nastere din cordonul ombilical. Grefa stocata trebuie sa contina peste 10 milioane de celule pentru a putea fi administrata ca o transfuzie.

Parintii care si-au dat acordul pentru testarea acestor celule pe copii lor isi pun mari sperante in experiment .

"Pe mine m-ar face fericita daca ar incepe sa vorbeasca, sa poata sa imi spuna atunci cand plange ce o doare sau atunci cand rade, ce o bucura" , spune o mama.

In schimb, doctorii sunt rezervati, mai ales ca aceste terapii regenerative sunt abia la inceput.

Din 3 in 3 luni, medicii vor face evaluari complexe inclusiv RMN care sa arate daca exista vreo modificare cerebrala.

Anul trecut, un baietel de 3 ani de la noi cu aceeasi suferinta cerebrala, a fost tratat experimental, intr-o clinica din Statele Unite. Doctorii spun ca a inregistrat usoare progrese motorii.

 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Ancheta in cazul pacientului care ar fi primit sange cu hepatita B. Barbatul vrea sa dea in judecata centrul de transfuzii

Barbatul de 62 de ani din judetul Olt, suspectat ca s-ar fi imbolnavit de hepatita B pentru ca a primit sange cu probleme, spune ca va da in judecata Centrul de Transfuzii din Slatina.

Cum le-a luat statul romanilor dreptul de a se trata in strainatate. "Noi nu mai prezentam incredere"

"Va tratam in spitalele noastre, dar numai dupa ce vedem suma in cont." De acest raspuns s-au lovit tot multi bolnavi, ajunsi cu formulare europene in clinicile din strainatate.

Romania risca sanctiuni de la UE in cazul lipsei bancilor de tesuturi. Eugen Nicolaescu: "Atat poate Romania. Asta-i tara!"

Romania ar putea fi sanctionata de Bruxelles pentru ca nu va respecta nici ultimul termen privind directiva europeana pentru banci de tesuturi.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.