Un fost director din Ministerul Mediului a fost trimis în judecată pentru că a luat o mită de un milion de lei

62336977
Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Un fost director din Ministerul Mediului a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, potrivit News.ro.

Dinu-Octavian Nicolescu ar fi primit aproape un milion de lei de la un om de afaceri, susţinând că poate anula obligaţiile financiare alea acestui faţă de Administraţia Fondului pentru Mediu.

DNA anunţă, miercuri, trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Nicolescu Dinu-Octavian, la data faptei director economic în cadrul Ministerului Mediului, pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă şi spălare de bani în formă continuată.

„În luna aprilie 2020, inculpatul Nicolescu Dinu-Octavian, în calitatea menţionată mai sus, printr-un intermediar, i-ar fi pretins unui om de faceri (martor în cauză) suma de 1.000.000 lei pentru a-şi exercita influenţa pe care acesta ar fi lăsat să se înţeleagă că o avea asupra unor funcţionari publici din cadrul Ministerului Mediului şi că i-ar determina pe aceştia să dispună anularea obligaţiilor fiscale, în valoare de 3.478.438 lei, pe care societatea omului de afaceri le avea de achitat către Administraţia Fondului pentru Mediu”, arată DNA în rechizitoriu.

Bărbatul ar fi primit în două tranşe (500.000 lei şi 495.000 lei) suma totală de 995.000 de lei, mai arată procurorii.

„Pentru a disimula adevărata provenienţă a unei părţi din suma de bani primită cu titlu de mită (354.903 lei), inculpatul Nicolescu Dinu-Octavian ar fi efectuat mai multe depuneri bancare de numerar şi transferuri succesive de bani între conturile proprii”, au mai transmis procurorii.

În dosar au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra a două imobile şi asupra sumei de 25.000 euro, ridicată de la inculpat cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62366591
Klaus Iohannis, primit oficial în Ungaria de Katalin Novak. ”Este absolut necesară evitarea gesturilor controversate”

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a ajuns, miercuri, într-o vizită oficială în Ungaria, la invitaţia preşedintelui Katalin Novák.  

62393300
Ciolacu i-a cerut lui Zelenski ca autorităţile ucrainene să recunoască inexistenţa aşa-numitei „limbi moldoveneşti”

Marcel Ciolacu a anunţat că i-a solicitat lui Volodimir Zelenski, în discuţia pe care au purtat-o marţi la Palatul Victoria, ca autorităţile ucrainene să recunoască, în cel mai scurt timp, inexistenţa aşa-numitei „limbi moldoveneşti”.

62393268
Româncele care au cel puțin un copil ar putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare

Româncele care au cel puțin un copil ar putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare. Propunerea apare în noua lege a pensiilor, aflată în lucru la Ministerul Muncii.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 1
Lista măsurilor „urgente” impuse de PSD pentru a vota guvernul. Ce trebuie să facă Luca Niculescu pentru salariile bugetarilor și pensii

În timpul discuțiilor de la sediul PSD, liderii social-democrați i-ar fi transmis premierului desemnat Luca Niculescu o listă cu 12 măsuri ugente, transmit surse politice.

Sorin grindeanu 2026 2
PSD, decizia finală referitoare la premierul desemnat, Luca Niculescu. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat într-o conferință de presă că social-democrații ar putea susține Guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu, dacă vor fi îndeplinite două condiții.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.