Premierul Tudose, în război cu băncile. De ce preferă să-și ia salariul în mână

×
Publicitate

În anul 2017, în timp ce tot mai multe state occidentale încearcă să renunţe la banii lichizi, premierul României se laudă că nu are cont bancar şi îşi primeşte salariul în mână, de la casierie.

Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu televizat şi a fost urmată de o explicaţie. Tudose spune ca în trecut a avut nişte dolari în bancă, dar ca suma i-ar fi fost "mâncată" de comisioane. "Terente era copil pe lângă voi", le-a spus premierul bancherilor, la adresa cărora a lansat mai multe atacuri în ultima perioadă. Tudose crede că băncile evită să facă profit în România ca să nu fie impozitate.

"Am refuzat să-mi pun leafa pe card ca să-i dau băncii câte doi bani de câte ori folosesc cardul. Nu vreau să-i dau. Consider că nu-i merită”, asta a declarat premierul României, Mihai Tudose.

Interesant este ca în războiul său cu băncile, premierul Mihai Tudose a folosit şi un personaj celebru din urbea sa natală, Brăila. Este vorba despre Terente, cunoscut bandit şi tâlhar al anilor 1920, dar rămas în folclor şi pentru "bărbăţia" sa.

"Eu am avut nişte experienţe cu băncile. Am avut un cont în bancă cu o sumă minoră, 500 de dolari, şi după doi ani m-a sunat banca să-mi spună nu doar că nu mai am am banii, ci că mai trebuie să mai dau eu 50 de dolari, ca de fapt comisionul a mâncat fondul. Din momentul ăsta eu am zis, iertaţi-mă, dar Terente era copil pe lângă voi!", a mai spus premierul.

Declaraţiile sunt exagerate, susţin analiştii, care spun că nu poţi pierde banii dintr-o bancă.

Irina Chitu, analist bancar Finzoom: "La nicio bancă din România nu se pot pierde toţi banii pe care i-ai depus pentru că sunt garantaţi în limita la 100.000 de euro. Probabil că se referea la faptul că a retras mai puţin decât ai depus."

În prezent, dacă nu vrea să achite comisioane, premierul şi-ar putea ţine salariul la cele cinci bănci care nu îi iau bani la retragerea din Bancomat. Pe de altă parte aceasta nu este prima declaraţie a premierului Tudose împotriva băncilor. De curând le-a ameninţat că dacă nu îşi declară corect profiturile, va ieşi public să îi îndemne pe români să nu-şi mai ţină banii acolo. Atacurile ar avea şi un scop, susţin cei din Opoziţie: o taxă impusă de Executiv pe fiecare credit acordat de bănci.

Florin Citu, senator PNL: "Această taxa se va vedea în preţul serviciilor financiare. Va însemna o dobândă mai mică pentru depozite, o dobândă mai mare pentru credite - normal că nu sunt de acord."

Economiştii susţin că inclusiv împrumuturile Guvernului ar fi afectate.

Calin Rechea, analist bancar: "Guvernul pe de o parte se împrumută tot mai mult de la bănci pentru că nu mai ştie cum să acopere găurile din buget şi în al doilea rând pune o taxă pe activele bancare, active care sunt o mare parte obligaţiuni guvernamentale. E un cerc vicios, o situaţie care nu are nicio logică."

În afară de ameninţări, nicio măsură fiscală sau penala nu a fost luată de autorităţi împotriva vreunei bănci. Reprezentanţii instituţiile financiare nu au reacţionat în niciun fel, de la începutul acestui scandal.

Premierul a mai cerut în şedinţa de guvern publicarea unui raport pe care l-au făcut cei de la Protecţia Consumatorilor pe neregulile din bănci.

Mihai Tudose, premier: "Nu e minic secret, că de asta l-a făcut, ca să ştim ce e acolo. Nu l-am citit, dar dacă e aşa de gros şi frumos cred că va fi o lectură frumoasă şi interesantă pentru toată lumea, că nu e de uz intern."

Până acum raportul nu a fost publicat.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61906689
Barna, USR: Propunerile făcute de Tudorel Toader aduc Justiţia la pixul lui Dragnea
Purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna, a criticat miercuri propunerile de modificare a legilor Justiţiei făcute de ministrul Tudorel Toader.
61900742
Supraacciza scumpește de 2 ori într-o lună benzina și motorina. Cât costă un plin de la 1 octombrie
De la 1 octombrie, vom plăti, în medie, cu 16 lei în plus pentru un plin de 50 litri, indiferent de carburantul folosit. Prima majorare a preţului la pompă va avea loc, însă, pe 15 septembrie.
61898610
Premierul: Sunt 3 variante de lucru în privinţa pilonului II de pensii. O decizie, săptămâna viitoare
Premierul Mihai Tudose a declarat, marţi seară, că la acest moment există trei variante de lucru în ceea ce priveşte pilonul II de pensii, una dintre ele fiind ca românii care contribuie să poată opta.