Tomac a convocat Congresul PMP pe 19 februarie, după ce Diaconescu l-a anunțat pe 26 martie

Eugen Tomac
Agerpres

Eurodeputatul Eugen Tomac, fost preşedinte al Partidului Mişcarea Populară, a anunţat că pe 19 februarie va fi organizat Congresul PMP, în contextul neînţelegerilor din acest partid.

 

Anunțul lui Tomac vine după ce, la 1 februarie, actualul președinte al PMP Cristian Diaconescu a anunțat că a convocat ”perfect statutar Congresul PMP pentru data de 26 martie”.

 ''Am luat decizia de a convoca Congresul Partidului Mişcarea Populară cu singurul scop de a reaşeza partidul pe un făgaş al normalităţii. Noi nu organizăm un congres împotriva cuiva, însă este firesc să punem capăt unor practici care nu au nimic în comun cu democraţia şi activitatea unei instituţii politice născute din dorinţa de a fi altceva pe scena politică. (...) Atunci când un partid politic intră într-un asemenea blocaj, apelează la instrumentele democratice ce stau la baza formaţiunii şi totul se reaşază prin vot. Vot care se va da în cadrul Congresului de pe 19 februarie. Nu este o perioadă uşoară, dar noi am mai traversat crize politice şi am ieşit întăriţi. Aşa va fi şi de această dată!'', a transmis Tomac pe Facebook.

În context, el a făcut un bilanţ al celor 8 ani de existenţă a formaţiunii.

''În cei 8 ani de activitate, ne-am confruntat cu foarte multe situaţii dificile şi provocări. Am încercat însă întotdeauna să le depăşim prin dialog şi consens. Am făcut tot ce am considerat necesar, împreună cu echipa fondatoare, pentru ca PMP să reziste la orice şoc. Aşa am reuşit să ne menţinem şi să rămânem o voce distinctă pe scena politică, iar în interior să ne respectăm unii pe alţii, fiind solidari în toate bătăliile politice. Noi nu am avut niciodată aliaţi, dar adversari puternici întotdeauna'', a arătat Tomac.

Citește și
mogosoaia, consilieri
Răsturnare de situație. Consilierul PMP implicat în altercaţia de la Mogoşoaia nu mai demisionează

Tomac a fost președinte al PMP, dar a demisionat după rezultatele dezastruoase de la alegeri

 

Eugen Tomac a făcut referire şi la ultimele alegeri parlamentare, când partidul nu a mai trecut pragul pentru a intra în Legislativ, iar el a demisionat din funcția de președinte al PMP.

''Din păcate, la ultimele alegeri parlamentare nu am fost mai buni decât cei care ne-au vrut în afara Parlamentului. Deşi am cerut renumărarea voturilor în 1.092 de secţii, înţelegerile transpartinice şi-au spus cuvântul. Dacă în fiecare secţie contestată am fi identificat un singur vot anulat pe nedrept, astăzi PMP era în Parlament. Ne-a lipsit foarte puţin, însă nu mai putem schimba nimic astăzi, ce a fost a fost! Pierdusem, prin urmare am luat decizia, aşa cum era firesc, să îmi depun mandatul. Chiar dacă nimeni nu mi-a cerut să mă retrag'', a spus europarlamentarul.

Totodată, Tomac a acuzat conducerea partidului că se lasă puternic influenţată de oameni care nu au avut niciodată nimic în comun cu PMP.

''M-am bucurat, o spun cu toată sinceritatea, când colegul nostru, fost prim-vicepreşedinte al PMP, domnul Diaconescu, (...) a acceptat să preia anul trecut conducerea partidului. Am crezut cu toţii că mai avem o şansă de a ne redresa rapid, rămânând un actor credibil şi vocal pe scena publică. Din păcate, din raţiuni pe care nu am reuşit să le înţeleg nici până astăzi, conducerea partidului se lasă puternic influenţată de oameni care nu au avut niciodată nimic în comun cu PMP. (...) Am ajuns (...) la situaţia în care, acum şase luni, secretarul general al PMP şi-a prezentat demisia. Ulterior, am intrat într-un lung şir de frământări interne care ne-au adus în situaţia de a nu mai putea lua niciun fel de decizie politică. PMP nu a trecut niciodată printr-un asemenea blocaj. Ba mai mult, au fost lansate o serie de campanii media împotriva unor lideri PMP şi a familiilor lor cu scopul de a-i determina să părăsească partidul. Fapt nemaiîntâlnit în cei 8 ani de activitate!'', a mai scris Eugen Tomac.

El a criticat deciziile luate de actualul preşedinte al PMP, Cristian Diaconescu.

''Pe fondul acestor tensiuni, am încercat să îl conving pe preşedintele Diaconescu să convoace un Colegiu Naţional, for ce reuneşte toţi liderii PMP. Din păcate, deşi a promis, în ultimele trei luni, chiar în prezenţa majorităţii liderilor, că o va face, acest lucru nu s-a întâmplat nici până în ziua de azi. În schimb, atunci când, în mod democratic şi total asumat, o majoritate de peste 70% din aceştia au votat convocarea Colegiului Naţional, domnia sa l-a contestat în instanţă. Personal, am discutat de mai multe ori cu domnul Diaconescu şi i-am propus soluţii oneste pentru a depăşi acest punct critic. Din păcate, nu a dat curs niciunui demers'', a arătat Tomac.

Potrivit acestuia, în PMP nu există grupări, ci o singură echipă în care fiecare îşi are locul său.

''Susţinătorii noştri nu vor să vadă confruntări interne pe mize mici, ei ne cer soluţii şi acţiune unitare. Noi în PMP nu avem grupări, nu avem tabere, nu avem facţiuni, avem o singură echipă în care fiecare îşi are locul său, aşa cum l-a avut întotdeauna, şi domnul Diaconescu'', a conchis Eugen Tomac. 

 

 ”Balamuc” în PMP, Diaconescu: ”Adăpost pentru penali”

 

În urmă cu câteva zile, mai exact în 1 februarie, președintele PMP Cristian Diaconescu a transmis un mesaj pe Facebook în care a criticat ”balamucul” din PMP.

El a susținut că s-a încercat modificarea statutului partidului, ”pentru ca acest partid să devină un adăpost pentru penali”.

Balamucul generat în interiorul PMP de cei care au pus gând rău acestui partid - construit cu truda depusă de miile de membri care au îndrăznit să creadă şi să spere la un partid conservator creştin democrat, un partid care apără valorile democratice şi statul de drept - cu scopul de a-l transforma într-o simplă jucărie foarte utilă pentru tranzacţionat funcţii, privilegii şi avantaje, a continuat aseară cu un nou episod.

De data aceasta un episod care s-a transformat într-un atac evident la statutul PMP şi la valorile pe care acest partid şi-a asumat încă de la înfiinţare că le va respecta şi le va apăra în societate.

În cadrul unei şedinţe paralele a Colegiului Naţional, au fost operate o serie de modificări la Statutul Partidului Mişcarea Populară, pentru ca acest partid să devină un adăpost pentru penali şi pentru toţi cei care sunt suspectaţi de fapte penale.
Astfel, până la ședința de ieri, Statutul PMP prevedea la Capitolul II – CALITATEA DE MEMBRU AL PARTIDULUI MIȘCAREA POPULARĂ, litera F - Suspendarea din calitatea de membru, art. 24:

– Suspendarea din calitatea de membru al partidului se poate face numai în următoarele situaţii:
alin. (a) – există o hotărâre judecătorească NEDEFINITIVĂ de condamnare a membrului pentru fapte de corupție sau asimilate acestora.


Acesta prevedere a fost eliminată din statut şi înlocuită cu „o hotărâre judecătorească DEFINITIVĂ”. În concluzie, penalii condamnați printr-o hotărâre judecătorească NEDEFINITIVĂ, nu mai pot fi suspendați din partid, indiferent de natura faptelor lor.

În acest context, în calitate de preşedinte al PMP solicit demisia tuturor celor care au aruncat la coşul de gunoi loialitatea faţă de integritatea acestui partid şi faţă de statul de drept şi au votat pentru transformarea PMP într-un partid al penalilor şi al celor suspecţi de fapte de corupţie.

De asemenea, îi solicit public europarlamentarului Eugen Tomac ca în cel mai scurt timp posibil să explice românilor care l-au votat, membrilor partidului PMP dar și partenerilor europeni din Partidul Popular European (PPE) derapajul odios pe care PMP, prin această modificare abominabilă a Statutului, l-a făcut de la normele statului de drept pe care s-a angajat că le susţină şi să le respecte” - a scris Diaconescu pe Facebook. 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Luptă pentru putere în PMP: 55 de reprezentanți ai partidului îl susțin pe Tomac
Luptă pentru putere în PMP: 55 de reprezentanți ai partidului îl susțin pe Tomac

55 de reprezentanţi ai PMP, între care 38 de lideri de filiale judeţene, şi-au anunţat susţinerea pentru moţiunea lui Eugen Tomac pentru Congresul din 19 februarie.

 

Răsturnare de situație. Consilierul PMP implicat în altercaţia de la Mogoşoaia nu mai demisionează
Răsturnare de situație. Consilierul PMP implicat în altercaţia de la Mogoşoaia nu mai demisionează

După ce vineri a anunțat că și-a dat demisia de onoare din PMP în urma altercației de la Mogoșoaia, consilierul local Dinu Gheorghe a revenit asupra decizie a doua zi.

Scandal în PMP, între Diaconescu și Tomac. Actualul președinte, blocat pe Facebook-ul PMP
Scandal în PMP, între Diaconescu și Tomac. Actualul președinte, blocat pe Facebook-ul PMP

Este scandal în Partidul Mișcarea Populară, formațiune care a fost înființată de fostul președinte al României, Traian Băsescu.  

Câțiva politicieni vor să îl schimbe forțat pe Cristian Diaconescu de la conducerea PMP
Câțiva politicieni vor să îl schimbe forțat pe Cristian Diaconescu de la conducerea PMP

Preşedintele PMP, Cristian Diaconescu, a anunţat, joi, că nu recunoaşte decizia anunţată de grupul oficial al PMP cu presa, privind organizarea Congresului în luna februarie, pentru alegerea unei noi conduceri.

Lovitură de teatru în politica românească. PNL negociază fuzionarea cu ALDE
Lovitură de teatru în politica românească. PNL negociază fuzionarea cu ALDE

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a anunţat, marţi, că a fost decisă în şedinţa BPN comisia de negociere care va dialoga cu ALDE, în vederea unei fuziuni, care va fi condusă de Dan Vîlceanu. Stroe a adăugat că PNL este în discuţii şi cu PMP.

Recomandări
Klaus Iohannis discută astăzi cu liderii partidelor parlamentare, pentru a rezolva criza politică. USR participă separat
Klaus Iohannis discută astăzi cu liderii partidelor parlamentare, pentru a rezolva criza politică. USR participă separat

Noua rundă de negocieri pentru formarea Guvernului, purtate de PSD, PNL și UDMR, s-a încheiat sâmbătă seară fără a se ajunge la o înțelegere.

Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul
Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul

Aleșii din actuala legislatură au depus sâmbătă jurământul. Lucrurile s-au complicat puțin în Senat, unde parlamentarii UDMR au fost nevoiți să se întoarcă la pupitru pentru că le-a lipsit un pasaj important din text.

Filmul atacului terorist din Germania, soldat cu 5 morți și peste 200 de răniți. Mărturia cutremurătoare a unei martore
Filmul atacului terorist din Germania, soldat cu 5 morți și peste 200 de răniți. Mărturia cutremurătoare a unei martore

Germanii au comemorat sâmbătă victimele atacului în care un medic a intrat cu maşina în mulţime într-un târg de Crăciun în aer liber, ucigând cinci persoane şi rănind alte 200.