Explicațiile ministrului Economiei despre facturile la energie. Cât vom plăti în februarie

62238307

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că nu trebuie să existe profitori de pe urma crizei energetice, astfel că Guvernul a adoptat hotărârea prin care plafonează preţurile şi care a intrat în vigoare la 1 februarie.

Popescu a explicat că, dacă la un consum de 400 kW venea o factură de 400 de lei, potrivit noilor preţuri, aceasta ar ajunge la acelaşi consum să fie de 272 de lei.

"Nu vrem să existe profitori de pe urma crizei energetice şi anumiţi intermediari să câştige. Am aprobat în Guvern un proiect de ordonanţă şi de la 1 februarie venim în sprijinul românilor cu mai mult, practic ridicăm plafonul de consum la energie electrică de la 300 la 500 kW şi la gaze naturale de la 200 la 300 mc. Cred că ar trebui să ne obişnuim şi noi să nu mai fim aşa pro-consum, să încercăm să fim mai moderaţi. Cei care consumă până în 50 0kW vor plăti 0,68lei/kW, cât plăteau şi înainte, iar pentru cei care consumă mai mult, plafonul scade de la 1 leu, la 0,80 lei/kw”, a spus Virgil Popescu la B1 TV, potrivit News.ro.

Ministrul Energiei a explicat cum vor scădea facturile la energia electrică.

"Deci pentru un consumator care înainte consuma să zicem 400 kW, pe vechea lege pentru consumul din ianuarie nu se încadrează în consum, îi vine plafonul de 1 leu, factura o să îi vină 400 de lei în ianuarie, iar din februarie vine 400 de kW, înmulţit cu 0,68lei/kw pentru că se încadrează în consum şi se aplică discountul şi vine 272 lei factura. Observăm o diferenţă substanţială”, a declarat Popescu.

Virgil Popescu a adăugat că mai există varianta, pentru consumatori, de a schimba furnizorul.

"Dacă consumăm mai mulţi kW atunci este plafonul de 0,80 lei, dar mai avem soluţia de schimbare de la orice furnizor la un mare producător român online, instant, în 3-4 minute, îţi vine contractul semnat pe e-mail şi te poţi muta la preţul acesta”, a declarat Virgil Popescu.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62086742
Luptă pentru putere în PMP: 55 de reprezentanți ai partidului îl susțin pe Tomac
55 de reprezentanţi ai PMP, între care 38 de lideri de filiale judeţene, şi-au anunţat susţinerea pentru moţiunea lui Eugen Tomac pentru Congresul din 19 februarie.  
62177951
Ministrul Agriculturii, despre plafonarea prețurilor la alimentele de bază: ”Pot fi toate!”
Ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu a respins informațiile apărute ”pe surse” în presă, privind existența unor discuții în coaliția de guvernare pentru plafonarea prețurilor la 8 alimente de bază.  
62019111
Scandal în USR. Echipa Barna vrea înregistrarea cu Cioloș când a amenințat cu demisia
Continuă scandalul în USR, între taberele celor doi lideri ai Uniunii, Dacian Cioloș și Dan Barna.