Teodorovici: Domnul preşedinte văd că se erijează într-un avocat al bogaţilor

61986404
Pro TV

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a declarat miercuri, că preşedintele Klaus Iohanni se erijează într-un avocat al bogaţilor, el râpunzând astfel criticilor preşedintelui faţă de măsurile fiscale anunţate de Guvern.

De asemenea, a precizat că actul normativ pe acestă temă va avea o formă finală după discuţiile de joi, din cadrul Consiliului Economic şi Social, transmite news.ro.

"Domnul preşedinte văd că se erijează într-un avocat al bogaţilor, pentru că susţine ca marile companii din România să fie oarecum protejate. Totuşi, în România de ani de zile este un comportament incorect faţă de cetăţenii acestei ţări, că vorbim de bănci, energie, telecomunicaţii. Noi vrem să protejăm românii", a declarat Teodorovici la România TV, ulterior, el adăugând că "sunt presiuni foarte, foarte, foarte mari ca aceste lucruri să nu se întâmple, toţi se coalizează, bogaţii îl au pe preşedintele României în fruntea lor să-i protejeze pe ei, ale lor profituri".

El a negat posibilitatea creşterii tarifelor la gaze naturale la consumatorul final.

"Noi, din contră, am spus că limităm pentru 3 ani de zile costul pe care trebuie să-l plătească un consumator, fie el casnic sau industrial, la 68 de lei MWh", a explicat ministrul.

Măsurile vizând băncile au fost justificate prin faptul că băncile din România au cel mai ridicat nivel a, profitului din Europa.

"În zona de sistem bancar, băncile în România au cel mai ridicat nivel de profit din Europa. Randamentul este în Europa de 7%, iar în România este de 21%. Diferenţa între ceeea ce oferă băncile la depozitele populaţiei este dobânda la o medie de 2%, iar ceea ce cer băncile atunci când împrumută diferenţa e foarte mare", a argumentat Orlando Teodorovici, susţinând că "s-au folosit tot felul de căi pentru a transfera în afara ţării profitul din sistemul bancar" şi că "măsura ajută şi chiar reduce ratele românilor la bănci".

Întrebat dacă poate garanta că nu le vor creşte românilor tarifele la telefonie, ministrul Finanţelor a răspuns: "Asta nu o poate garanta nimeni, dar urmărim modul în care se mişcă aceste companii şi dacă iau măsuri ca să ascundă aceste costuri sau eventuale costuri".

"Dialogul cu partenerii sociali se poartă şi se va purta. Nu sunt măsuri noi, toate au fost în programul de guvernare. Una e nouă - taxa pe lăcomie", a spus ministrul Finanţelor, precizând că joi este programat Consiliul Economic şi Social, iar actul referitor la măsurile fiscale va avea o formă finală.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că ordonanţa de urgenţă pe Codul fiscal anunţată de ministrul Finanţelor nu are analiză de fundamentare, vine cu idei nemaiauzite, aruncă economia în haos şi a făcut apel la Guvern să se răzgândească, să pună în dezbatere, să facă o analiză şi să vină cu măsuri sustenabile.

”Cu toţii am aflat, probabil majoritatea cu surprindere, că Guvernul pregăteşte OUG pentru a introduce noi taxe şi impozite. Acest lucru mă duce cu gândul la o afirmaţie pe care a făcut-o dna prim-ministru în discursul inaugural din Parlament. Spunea: Ţineţi minte, nu vom introduce noi impozite şi taxe. A trecut nici un an şi introduce noi impozite şi taxe”, a afirmat Klaus Iohannis.

Preşedintele a precizat că ”această ordonanţă nu a fost discutată cu partenerii din mediul economic şi nici instituţional, nu are o analiză la fundamentare, vine cu idei nemaiauzite, aruncă în haos economia”.

”Ne aşteptăm ca totul să se scumpească - ăsta e rezultatul acestei OUG”, a mai spus şeful statului, arătând că este vorba de o ”taxă din lăcomia pesediştilor de a lua bani mai mulţi pe care îi vor gestiona cum consideră dumnealor, vor da peste cap toată economia şi bugetele tuturor românilor”.

Preşedintele Iohannis a spus că face apel la Guvern să se răzgândească, să pună în dezbatere, să facă o analiză şi să vină cu măsuri sustenabile.

Guvernul a anunţat, marţi, că va introduce, de la 1 ianuarie 2019, o ”taxă pe lăcomie” pe activele băncilor, acestea urmând să fie taxate diferenţiat, în funcţie de nivelul Robor la 3 şi la 6 luni şi speră să obţină suplimentar 3,6 miliarde de lei anul viitor.

Participanţii la fondurile de pensii administrate privat din Pilonul II se vor putea retrage înainte de termen pe bază de cerere, începând de anul viitor, după minimum 5 ani de participare, iar comisionul de retragere înainte de termen este de 2% din valoarea activelor cuvenite, a mai anunţat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, începând de la 1 ianuarie 2019, o plafonare preţului la gazele naturale la 68 lei/MWh, o măsură necesară pentru că, spune el, producătorii vând gazele naturale extrase la un preţ de trei ori mai mare decât preţul de producţie. Măsura se va aplica până în 28 februarie 2022, potrivit ministrului.

Ca urmare a acestor anunţuri, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis miercuri ziua de tranzacţionare cu una dintre cele mai mari scăderi la nivel global, 11,21%. Banca Transilvania, -19,9%, BRD, -16,6%, şi OMV Petrom, -12,97%, s-au numărat printre marii pierzători ai zilei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
Citește și...
Clemență pentru românii evazioniști. Opoziția: ”O altă formă de hoție iertată”

Statul român dă dovadă de clemenţă maximă pentru toţi evazioniștii. Practic, deputaţii au dat miercuri vot final asupra unui text de lege care şterge cu buretele faptele celor care nu îşi plătesc taxele sau impozitele.

USR va contesta la CCR proiectul de modificare a legii privind evaziunea fiscală

USR va ataca la Curtea Constituţională proiectul care modifică legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, a anunţat, miercuri, preşedintele partidului, Dan Barna.

UDMR nu va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, miercuri, că UDMR nu va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. 

Recomandări
Legea integrității a fost votată cu amendamentul Fritz. Senatorii au adoptat proiectul de care depind 770 de milioane de euro

Senatorii au adoptat prin vot Legea ANI, cunoscută și drept ”Legea integrității”, care este jalon în PNRR și de care depind aproximativ 770 de milioane de euro pentru România, termenul fiind 31 august. Senatul este cameră decizională.

Noi modificări la legea salarizării. Ce s-a schimbat în ultima variantă - surse

Noua variantă a proiectului legii salarizării bugetarilor aduce mai multe modificări față de forma anterioară, în special în ceea ce privește modul de calcul și control al sporurilor și finanțarea creșterilor salariale din sănătate.

Percheziții la două spitale și la domiciliile unor cadre medicale din Iași. Presupusă fraudă cu certificate de handicap

Procurorii şi poliţiştii ieşeni au făcut, miercuri, percheziţii la două unităţi medicale, dar şi la domiciliile unor cadre medicale, într-o anchetă privind presupuse fraude cu documente medicale.