USR va contesta la CCR proiectul de modificare a legii privind evaziunea fiscală

61920177
iStock

USR va ataca la Curtea Constituţională proiectul care modifică legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, a anunţat, miercuri, preşedintele partidului, Dan Barna.

"Vom ataca această iniţiativă la CCR. Noi considerăm că această idee năstruşnică, specifică găştii infracţionale din PSD, conform căreia hoţul prins devine negustor cinstit, nu poate să fie un principiu de lege într-un stat democratic. Ideea că e ok să furi şi în caz că eşti prins plăteşti un pic şi îşi vezi de treabă, adică te întorci la furat, coroborat cu ceea ce avem în Codurile penale, unde pentru evaziune fiscală şi spălare de bani nu mai poţi fi arestat, este pur şi simplu o construcţie ideală pentru ca infractorii să poată fura din bani publici sau bani, în diverse modalităţi, după care, în momentul în care sunt prinşi şi deranjaţi de procurori, să se suie în avion şi să plece în Madagascar, Costa Rica, Brazilia şi în alte ţări generoase", a declarat Barna, la Palatul Parlamentului, conform Agerpres.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect care modifică legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în sensul că pentru toţi inculpaţii care au săvârşit împreună o faptă de evaziune fiscală se dispune o singură dată renunţarea la urmărirea penală dacă unul sau o parte dintre ei acoperă integral prejudiciul produs, majorat cu 20%.

"În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală dacă, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, se va dispune, o singură dată, renunţarea la urmărirea penală", prevede proiectul.

Aceste prevederi se aplică tuturor inculpaţilor care au săvârşit împreună una dintre aceste fapte, indiferent dacă plata prejudiciului a fost efectuată doar de către unul sau de către o parte dintre aceştia, mai prevede textul adoptat.

Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61913859
UDMR nu va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, miercuri, că UDMR nu va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. 

62008398
Senator PNL: ”Trebuie să fii foarte prost să vii cu o taxă precum taxa pe lăcomie”

Senatorul PNL Florin Cîțu susține că Guvernul României este pe cale să adopte o ordonanță care dinamitează sectorul privat și dinamitează economia.

62009572
Liviu Dragnea a fost colindat de un cor de jandarmi, pe holurile Parlamentului. VIDEO

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a fost colindat, miercuri, de un cor de jandarmi, pe holurile Palatului Parlamentului.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Adr nord est1
Cum a reușit cea mai săracă zonă a României să primească la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare

Cea mai săracă zonă a României a primit la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare. Nord-Estul țării, cunoscut ani la rând pentru lipsuri și depopulare, este desemnat "Regiune Europeană Antreprenorială 2027".