Tăriceanu cere reluarea imediată a activității în toată țara: ”Starea de urgenţă nu presupune că blocăm totul”

Tăriceanu cere reluarea imediată a activității în toată țara: ”Starea de urgenţă nu presupune că blocăm totul”
StirilePROTV

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, cere reluarea imediată a activității, pentru că ”starea de urgență nu presupune că blocăm tot”. El a spus că primii care ar putea face asta sunt parlamentarii, pentru a da un exemplu.

 

Tăriceanu a declarat luni seara că a vorbit cu mai mulți parlamentari pentru ca Legislativul să își reia activitatea, ”cu niște minime măsuri de siguranță”, astfel încât să ofere ”un exemplu bun pentru întreaga țară”.

”Nu înţeleg ce se întâmplă, de ce este oprită administraţia, ministere întregi. Am vorbit cu colegii de la Parlament, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, cu vicepreşedintele Senatului, să reluăm activitatea la Parlament. Nu înţeleg de ce Parlamentul trebuie să stea acasă. Toţi funcţionarii, toţi parlamentarii, haideţi să venim la treabă, că nu asta este o problemă. Cu nişte minime măsuri de siguranţă putem să reluăm activitatea. Şi cred că ar fi şi un exemplu bun pentru întreaga ţară. Toată lumea îşi pune problema să reia activităţile economice cu instituirea măsurilor sanitare absolut necesare”, a afirmat liderul ALDE.

Tăriceanu a spus că activitatea se poate relua și în contextul stării de urgență.

Citește și
pacient spital
Ce au în comun tuberculoza și COVID-19. Speranță pentru a stopa pandemia de coronavirus
Judecătoarea, către mama Robertei, tânăra moartă la 2 Mai: „Ați fost la înmormântarea acesteia?”

”Starea de urgență nu înseamnă că stăm paralizați”

”Inclusiv atâta vreme cât este instituită starea de urgenţă. Starea de urgenţă creează nişte obligaţii, suspendă anumite drepturi. Nu toate sunt în regulă că au fost suspendate. Reluarea activităţilor se poate face chiar atâta vreme cât este instituită starea de urgenţă”, a precizat senatorul.

Președintele ALDE a mai spus că România riscă o ”recesiune fără precedent” dacă nu va relua activitatea economică, iar ”starea de urgență nu presupune că blocăm totul și stăm paralizați”.

”Nu ştiu cum o să ne revenim dacă nu se reiau rapid activităţile. Activităţile trebuie reluate - întreprinderile mici şi mijlocii. Trag un semnal de alarmă legat de pericolul grav care ne paşte de a plonja într-o recesiune fără precedent din care nu ştim cum o să ne revenim dacă nu se reiau rapid activităţile. Starea de urgenţă nu presupune că blocăm totul şi stăm paralizaţi”, a completat Tăriceanu.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A apărut îmbrăcată așa pe stadion, iar fanii au reacționat imediat
FOTO A apărut îmbrăcată așa pe stadion, iar fanii au reacționat imediat
Citește și...
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 6 aprilie. 636 de noi decese în Italia în ultimele 24 de ore
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 6 aprilie. 636 de noi decese în Italia în ultimele 24 de ore

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 6 aprilie. Noul coronavirus a infectat peste un 1,2 milioane de oameni pe glob și a provocat moartea a peste 70.000 de persoane.

Ce au în comun tuberculoza și COVID-19. Speranță pentru a stopa pandemia de coronavirus
Ce au în comun tuberculoza și COVID-19. Speranță pentru a stopa pandemia de coronavirus

Mai multe țări au lansat, ori se pregătesc să o facă, testări clinice de amploare pentru a afla dacă vaccinul anti-tuberculoză oferă protecție față de Covid-19.

Situație gravă în țară. Unde se pot trata pacienții cu probleme stomatologice
Situație gravă în țară. Unde se pot trata pacienții cu probleme stomatologice

Cei care au dureri de dinți în această perioadă trăiesc un adevărat chin. Cabinetele stomatologice au fost închise, iar pacienții pot cere ajutor doar la serviciile de urgență, din spitale.

Recomandări
Florin Piersic a fost operat, medicii i-au scos proteza de la genunchi. Actorul este la terapie intensivă, în stare stabilă
Florin Piersic a fost operat, medicii i-au scos proteza de la genunchi. Actorul este la terapie intensivă, în stare stabilă

Florin Piersic a fost operat joi la Spitalul Foișor din București, unde medicii i-au îndepărtat proteza de la genunchi de la care au pornit toate problemele îndrăgitului actor.  

Doctorul de la Polizu care a lăsat un bebeluș 12 ore pe o tavă și într-un sac legat, după naștere, e deranjat de acuzații
Doctorul de la Polizu care a lăsat un bebeluș 12 ore pe o tavă și într-un sac legat, după naștere, e deranjat de acuzații

Doctorul Florian Robe, de la Spitalul Polizu, acuzat că a lăsat un bebeluș 12 ore pe o tavă de oțel, iar apoi într-un sac legat la gură, cere ridicarea sechestrului și consideră că anumite probe din dosar au fost interpretate în defavoarea sa.  

Ce spune ministrul Sănătății despre presupusa infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale
Ce spune ministrul Sănătății despre presupusa infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.