Senatorii au respins urmărirea penală a lui Călin Popescu Tăriceanu. Liderul ALDE nu poate fi urmărit penal

×
Publicitate

Senatul a respins luni cererea DNA de ridicare a imunității lui Călin Popescu Tăriceanu. Acesta este acuzat de luare de mită în perioada când era premier.

Au fost înregistrate 38 de voturi ”pentru”, 71 de voturi ”împotrivă” și o abținere.

Alina Gorghiu a anunțat că PNL votează ”pentru”

 

Vicepreşedintele Senatului, deputatul PNL, Alina Gorghiu, a anunţat că senatorii liberali vor vota în favoarea încuviinţării începerii urmăririi penale a lui Călin Popescu-Tăriceanu, în timp ce PSD şi ALDE, care deţin majoritatea în Senat, vor vota împotrivă.

Coaliția PSD-ALDE are 81 de senatori, în timp ce opoziția doar 38.

Cererea procurorilor s-a aflat pe masa parlamentarilor încă din luna noiembrie, iar săptămâna trecută aleșii din comisia juridică au luat-o în discuție și au încuviințat începerea urmăririi penale.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a susţinut, la dezbaterile din plen, că anchetarea sa reprezintă un caz de retorsiune politică. Tăriceanu a invocat o recomandare a Comisiei de la Veneţia.

Liderul ALDE a acuzat DNA că a vrea să înceapă urmărirea penală pe numele său pentru că a criticat protocoalele secrete între DNA şi SRI, din cauza modificării legilor justiţiei şi înfiinţării Secţiei speciale de investigare a magistraţilor.

Călin Popescu Tăriceanu a dat exemplu de demnitari trimişi în judecată de DNA, dar achitaţi, în primă instanţă sau definitiv, cum sunt Toni Greblă, Victor Ponta, Dan Radu Ruşanu, Tiberiu Niţu, Teodor Atanasiu.

În raport, Comisia juridică explică durata de analiză prelungită, de aproximtiv şase luni, prin faptul că cele 18.755 de file cuprinse în cele 73 de volume "nu au fost opisate".

Tăriceanu, acuzat de DNA

 

Biroul permanent al Senatului a decis includerea pe ordinea de zi a plenului de luni a raportului Comisiei juridice privind solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul preşedintelui forului legislativ, Călin Popescu-Tăriceanu.

Tăriceanu a fost acuzat de procurorii DNA că în perioada când a fost premier ar fi primit din partea unei firme austriece aproximativ 800.000 de dolari, bani pe care i-ar fi folosit în campania electorală. În schimbul acestor bani, Tăriceanu ar fi promovat în Guvern acte favorabile firmei austriece.

Cererea procurorilor este pe masa senatorilor încă din noiembrie 2018, iar Viorica Dăncilă a afirmat recent că toate modificările legislative privind justiția vor înceta și că nu va mai promova în funcții publice oameni acuzați de corupție.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61937749
Ministrul Pintea, despre demiterea șefei CNAS: ”Au fost mai multe probleme nerezolvate”

Ministrul Sănătății Sorina Pintea a anunțat, luni, că Adrian Cotel a fost schimbată de la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, după ce ”mai multe probleme au rămas nerezolvate”.

62044156
Iohannis: Dăncilă schimbă legea electorală ca să câștige sprijinul baronilor

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a declarat că schimbarea legii electorale făcută luni prin ordonanţă de urgenţă este "o concesie" pe care premierul vrea să o facă "baronilor PSD".

62022930
Surse: Conducerile organizaţiilor PNL Bucureşti şi de sectoare au fost dizolvate

Biroul Politic Naţional al PNL a decis, luni, dizolvarea conducerilor organizaţiei PNL Bucureşti şi a celor şase organizaţii de sector, potrivit unor surse liberale citate de Agerpres.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.