Surse: OUG care deschide anularea sentințelor date de completurile de 5 judecători ar putea fi aprobată joi

×
Publicitate

Ordonanța de urgență care deschide anularea sentințelor date de completurile de 5 judecători între 2014 și 2018 ar putea fi aprobată joi, potrivit unor surse guvernamentale.

Între ele se regăsește și decizia de condamnare a lui Liviu Dragnea în dosarul „Referendumului". Curtea Constituțională a decis deja că aceste completuri au fost nelegal constituite. Intenția Guvernului de a le permite celor judecați de astfel de completuri să ceară anularea sentințelor a stârnit criticile opoziției, ale președintelui, dar și ale Comisiei Europene.

Vechile completuri de 5 judecători ale instanţei supreme au fost declarate nelegale pentru că nu au fost trase la sorţi în integralitate.

Însă de efectele deciziei beneficiază doar acei condamnaţi politicieni sau oameni de afaceri care s-au aflat în interiorul termenului prevăzut de lege pentru a declara căile extraordinare de atac care să le permită o nouă judecată în apel.

Pentru ceilalţi, condamnaţi definitiv după 2014, conform unor surse oficiale, Guvernul ar urma să adopte în şedinţa de joi o ordonanţă de urgenţă, prin care li se va permite să conteste şi ei sentinţele, deşi a fost depăşită perioada în care puteau face asta.

„Despre astfel de probleme discutăm la Guvern, dar ţinând cont de ce a stabilit CCR”, a declarat Toni Greblă, Secretar General al Guvernului.

În cazul în care Guvernul va da o ordonanţă de urgenţă prin care să întindă o mână de ajutor şi celor care au fost condamnaţi definitiv de completurile de 5 care nu au putut să depună contestaţii în anulare, cum este cazul liderului PSD, Liviu Dragnea, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului, Instanţa Supremă ar avea parte de un blocaj fără precedent. Actul normativ ar obliga completurile de 5 să rejudece apelurile în sute de dosare.

Ordonanţa i-ar permite şi lui Liviu Dragnea să obţină în prima fază suspendarea deciziei de condamnare din 2016 şi ulterior chiar anularea ei şi rejudecarea cazului de către un nou complet de 5 judecători.

Practic, liderul PSD ar scăpa de statutul de persoană condamnată, chiar şi la o pedeapsă cu suspendare, iar asta i-ar permite să ocupe funcţia de prim-ministru ori să candideze la alegerile prezidenţiale din toamnă cu un cazier curat.

Sunt destui specialişti în drept care nu văd cu ochi buni o asemenea ordonanţă de urgenţă, care să producă efecte retroactive.

”Stabilitatea raporturilor juridice este princicpiul fundamental al dreptului constituţional şi nu ar trebui să avem probleme de stabilitate şi de siguranţă în materia raporturilor juridice”, a declarat Augustin Lazăr, Procuror General al României.

Tot joi, corpul de magistraţi al Instanţei Supreme trebuie să tranşeze şi cea mai recentă controversă iscată între CSM şi Înalta Curte.

Cine va judeca marile dosare de corupţie aflate pe rol în faza de apel: completurile de 5 judecători trase la sorţi în decembrie sau cele din ianuarie?

”Cred că ar trebui să judece completul investit iniţial”, a declarat Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea.

Dacă Elena Udrea aşteaptă deznodământul în Costa Rica, înainte să decidă dacă se întoarce în ţară, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu pare mai detaşat.

”Nu are niciun motiv de îngrijorare pentru că este absolut nevinovat în raport de acuzaţie”, a declarat Dan Apostol, avocatul lui Călin Popescu Tăriceanu.

Până acum, completurile de cinci judecători au amânat pentru luna februarie toate procesele. Şi sunt câteva zeci de dosare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61947274
Primarii din marile orașe critică Guvernul într-o scrisoare. În fruntea lor, Negoiță

Primarii de municipii din România acuză Guvernul de lipsă de transparenţă în construcţia bugetului pentru anul 2019 şi afirmă că este pentru prima dată când nu au fost consultaţi, ba mai mult, solicitările lor privind dialogul au fost refuzate.

62017814
Daniel Zamfir: Domnul Isărescu este obligat să vină la Comisia economică din Senat

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este invitat marţi, la Comisia economică din Senat, pentru a discuta pe tema raportului de sfârşit de an pe care l-a întocmit Banca Naţională, dar şi despre modul în care se stabileşte indicele ROBOR.

62017784
PSD continuă atacul: ”Creșterea euro nu poate fi decât artificială. Ce face BNR?”

PSD a transmis luni un nou mesaj acuzator la adresa Băncii Naționale a României.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.