Senator AUR: ”Pentru prima dată după criza din 2008-2013, România are o rată a șomajului mai mare decât Italia”

60155751

Liderul grupului AUR din Senat, Petrişor Peiu, susține că România a intrat în recesiune, pe fondul creşterii ratei şomajului, al prăbuşirii sectorului serviciilor şi al inflaţiei provocate de măsurile de austeritate adoptate de Guvernul Bolojan.

Parlamentarul afirmă că există ”semne” care arată că economia s-a contractat la finalul anului 2025 și că suntem în recesiune.

”Șomajul a atins nivelul critic de 6% (494 000 de persoane se află oficial în șomaj), pentru prima oară după foarte mulți ani peste nivelul mediu din UE (5,9%).

Din decembrie 2024 până în decembrie 2025 numărul șomerilor a crescut cu 31 000.

România s-a decuplat complet de celelalte state din regiune: Ungaria are un nivel al șomajului de 4,5%, Polonia de 3,2%, Bulgaria 3,3%, Cehia 3,1%, Slovacia 5,8% și Croația 4,5%.

Citește și
Bolojan: România și-a redus deficitul la 7,9%. „Ar fi păcat să ne întoarcem de unde am plecat”

Pentru prima dată după criza din 2008-2013, România are o rată a șomajului mai mare decât Italia (5,6%)!”, spune liderul senatorilor AUR.

Peiu mai afirmă că, în primele 11 luni ale anului 2025, volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei ”a scăzut faţă de perioada 1.I-30.XI.2024, atât ca serie brută cu 2,3%, cât și ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,6%.

Cea mai mare scădere este înregistrată începând cu luna august, odată cu creșterea cotelor TVA : -august 2025 față de august 2024 o scădere de 9%

-septembrie 2025 față de septembrie 2024 o scădere de 4,3%

-octombrie 2025 față de octombrie 2024 o scădere de 7%

-noiembrie 2025 față de noiembrie 2024 o scădere de 6,65.

Cele mai afectate sectoare de căderea abruptă din servicii: agenții turistice (-13,8%), restaurante (-5,3%), coafură și înfrumusețare (-7,6%). Aceste cifre trebuie corelate cu o inflație de 9-10%!”

Rata șomajului în România s-a menținut la 6%, în decembrie 2025

Potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică, citate de Agerpres, rata șomajului în luna decembrie 2025 a fost, în formă ajustată sezonier, de 6%, valoare egală cu cea înregistrată în luna noiembrie 2025.

Rata șomajului la femei a fost cu 0,2 puncte procentuale mai mare decât la bărbați.

Potrivit INS, numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna decembrie a anului 2025 a fost de 493.700 persoane, valoare egală cu cea înregistrată în luna precedentă (493.700 șomeri în luna noiembrie), dar în creștere față de aceeași perioadă a anului precedent (462.700 șomeri în luna decembrie 2024).

Pe sexe, rata șomajului la femei a depășit-o cu 0,2 puncte procentuale pe cea a bărbaților (valorile fiind 5,9% în cazul persoanelor de sex masculin și 6,1% în cazul persoanelor de sex feminin).

'Reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 26,9%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada iulie - septembrie 2025', subliniază INS.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,6% pentru luna decembrie 2025 (4,6% în cazul bărbaților și 4,5% în cazul femeilor).

Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 72,1% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna decembrie 2025.

Articol recomandat de sport.ro
Diletta Leotta dezvăluie: "Cristi Chivu? Un singur lucru m-a surprins la el"
Diletta Leotta dezvăluie: "Cristi Chivu? Un singur lucru m-a surprins la el"
Citește și...
Șomajul revine pe creștere în România. Aproape 494.000 de persoane fără loc de muncă în noiembrie 2025

Rata şomajului în luna noiembrie 2025 a fost, în formă ajustată sezonier, de 6%, ȋn creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea ȋnregistrată ȋn luna octombrie 2025, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Guvernul premierului Ilie Bolojan se gândește să reducă cuantumul ajutoarelor de șomaj: ”Trebuie să descurajăm nemunca”

Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan se gândește să reducă cuantumul ajutoarelor de șomaj, pentru a încuraja în acest fel ocuparea locurilor de muncă.

Rata șomajului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani. Cifrele alarmante în cazul tinerilor

Numărul șomerilor este în creștere în România. În luna octombrie, peste 487 de mii de persoane fără un loc de muncă erau în evidența agențiilor Forțelor de Muncă. 

Recomandări
Nicușor Dan, discurs de 3 minute după o zi întreagă de consultări: „Am cerut partidelor să dezescaladeze retorica”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri seară, că a cerut partidelor, la consultările avute la Palatul Cotroceni, să dezescaladeze retorica publică şi să ”se uite la viitor, ce vom face, mai mult decât la trecut”.

Ilie Bolojan caută sprijin pentru un guvern minoritar după retragerea miniștrilor PSD din Executiv

Cei din PSD caută sprijin pentru o moțiune de cenzură, iar PNL e în căutare de aliați care să susțină un guvern minoritar.

„Inspectorul Balastierelor” scoate la iveală nereguli uriașe. Sute de persoane au făcut deja sesizări

Sute de persoane au făcut deja sesizări pe platforma „Inspectorul Balastierelor”, recent lansată de Ministerul Mediului. Oamenii reclamă săpături ilegale și le cer autorităților să ia măsuri.