Şeful AEP susţine că masca trebuie scoasă de 2 ori, "pentru identificare", la vot. Legea prevede însă amenzi

62144966
Agerpres

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, consideră că, în condiţiile în care toţi participanţii la evenimentele electorale vor respecta regulile, nu va exista o creştere a riscului de răspândire a coronavirusului.

 

Cu toate acestea alegătorii își vor da jos masca de protecție de două ori pentru a fi identificați de operatorul de tabletă și de președintele secției de votare, a declarat președintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Mituleţu-Buică într-un interviu pentru Agerpres.

Întrebat în ce condiții votanții vor purta mască, Președintele AEP a menționat: ”În aceleaşi condiţii ca la aeroport. La aeroport se prezintă cetăţeanul, se duce în faţa ofiţerului de la vamă. Trei secunde îşi elimină masca, este identificat de către acesta. În două etape trebuie să fie această identificare: operator şi preşedinte. De două ori va trebui să facă această operaţiune de eliminare a măştii”.

Amintim că Art. 13 din Legea nr. 55 din 15 mai 2020 privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 spune: “Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne se poate institui:
a) obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă;”

Totodată nepurtarea măștii de protecție în spații închise se sancșionează cu amendă cuprinsă între 500 și 2.500 de lei.

De asemenea, Constantin-Florin Mituleţu-Buică a mai menționat că dacă fiecare cetăţean respectă regulile, procesul electoral nu va fi afectat.

Președintele AEP: ”Dacă fiecare cetăţean respectă regulile, timpul nu ar trebui să fie afectat, pentru că nu vorbim de reguli foarte speciale. Vorbim de o dezinfectare normală, care se întâmplă pe întreg procesul electoral, vorbim de o identificare de trei secunde, care s-a întâmplat de fiecare dată - identificarea în faţa operatorului de calculator. Timpul efectiv va fi la fel, doar că va trebui să îşi dea masca jos, să fie identificat. În aceleaşi condiţii, şi la preşedintele secţiei de votare. Din punctul nostru de vedere, aşa cum arată lucrurile, fluxul nu ar trebui să fie îngreunat de niciun fel”.

Constantin-Florin Mituleţu-Buică estimează o prezenţă la vot de aproximativ 50%: ”Întotdeauna eu am fost adeptul unei participări masive la alegeri, pentru a avea o reprezentativitate ulterioară pe un mandat de patru ani al aleşilor şi aceştia să poată să aibă în spate un număr foarte mare de voturi. Cred că lucrurile se vor desfăşura în condiţii normale, media va fi undeva la 50%, cum a fost şi în 2016”.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Guvernul a modificat HG privind starea de alertă. Reguli pentru campania electorală

Guvernul Orban a adoptat, joi noapte, Hotărârea de Guvern prin care sunt stabilite regulile de protecție sanitară ce trebuie respectate în derularea campaniei electorale, pentru reducerea riscului răspândirii noului tip de coronavirus.

Clotilde Armand, plângere penală împotriva lui Dan Tudorache. Îl acuză că plătește prea mult pe tabletele copiilor

Clotilde Armand anunță depunerea unei plângeri penale împotriva primarului Sectorului1, Dan Tudorache. Candidata USR la sectorul 1 consideră că acesta plătește prea mult pentru tabletele pe care le cumpără pentru elevi.

Fierbere mare și negocieri înaintea moțiunii de cenzură. Care sunt calculele politicienilor

Fierbere mare și acuzații dure pe scena politică înaintea votului pentru moțiunea de cenzură depusă de PSD. Liberalii spun că moțiunea este "o poțiune de cianură", în timp ce social- democrații vorbesc de "pânde-mită generalizată".

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.