Reacția ministrului Muncii la proiectul de lege care vizează limitarea zilelor libere legale ale angajaților de la privat

62306561

Ministrul Muncii susţine că nu are informaţii privind un proiect legislativ care conform căruia angajații de la privat ar urma să nu mai beneficieze de zilele libere legale, altele decât cele de concediu.

Budăi dă asigurări că, în calitate de ministru, nu va susţine un astfel de proiect şi nu va aviza pozitiv o astfel de iniţiativă.

„Niciodată nu am făcut deosebire între cetăţenii români. Dreptul şi Codul Muncii – într-adevăr avem Codul Muncii pentru cei care lucrează în privat, dar Codul Muncii se adresează şi celor care lucrează la stat, care nu sunt funcţionari publici şi sunt personalul contractual (...) - dar nu susţin aşa ceva. Voi verifica. Dacă există aşa ceva, eu vă spun că eu, în calitate de ministru, voi da punct de vedere negativ de la Ministerul Muncii pe asemenea legislaţie”, a declarat Marius Budăi, răspunzând unor întrebări, joi, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, potrivit News.ro.

Un proiect de lege depus recent la Senat prevede interzicerea stabilirii altor zile libere legale pentru angajații din mediul privat, pe lângă cele de concediu de odihnă, în lipsa unor compensații pentru angajatorii din mediul privat.

Dacă va fi adoptată, legea ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2024.

Propuenrea legislativă este semnată de 56 de parlamentari de la majoritatea formațiunilor politice importante - PSD, PNL, USR și USR - cât și de reprezentanți din Parlament ai minorităților.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62341110
VIDEO. Ministrul Petre Daea cere ajutor în ședința cu Ciucă: ”Nu mă lăsaţi singur, fraţilor, că sunt multe puşti pe mine”

Momente amuzante, joi, în ședința de Guvern condusă de premierul Nicolae Ciucă. Ministrul Agriculturii, Petre Daea (PSD), le-a cerut colegilor din Executiv să îl susțină, afirmând că sunt ”multe puști” pe el.  

62285202
Premierul caută bani pentru ”gaura” de la buget: ”Fac un apel public către marii contribuabili să își plătească datoriile”

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, joi, în ședința de Guvern că Executivul lucrează la un ”mecanism” de gestionare a cheltuielilor publice, astfel încât la finalul anului ”să ne încadrăm în limitele de deficit”.  

62317683
Surse: Guvernul pregătește o ordonanță de urgență prin care angajările la stat vor fi înghețate

Surse guvernamentale au declarat pentru Știrile Pro TV că Guvernul pregătește o ordonanță de urgență prin care vor fi înghețate angajările la stat. Măsura va fi în vigoare până la finalul acestui an.  

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.