Războiul în coaliția de guvernare, „mediat” în ședințe. Demisia lui Cîțu versus moțiunea de cenzură

×
Publicitate

Este un adevărat război în coaliţia de guvernare: „Îţi dai demisia acum, sau depunem moţiune de cenzură împreună cu parlamentarii AUR"!

Este poziţia de forţă cu care liderii USR-PLUS vor intra la discuţii în această seară cu liberalii. Între timp, aceştia din urmă s-au reunit în Parlament şi le-au transmis partenerilor de coaliţie că niciodată nu vor face compromisuri cu PSD!

Premierul Florin Cîţu a afirmat, vineri, că soluţia pentru actuala situaţie politică trebuie negociată în interiorul coaliţiei, nu în afara acesteia.

Într-o declaraţie susţinută înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PNL, Cîţu a precizat că PNL nu va negocia niciodată cu PSD.

„Eu, Florin Cîţu, am intrat în politică şi am spus foarte clar că niciodată nu voi face un compromis cu PSD. PNL - şi eu atât timp cât sunt în PNL - nu va negocia cu cel mai mare duşman al poporului român. A negocia cu PSD înseamnă a negocia împotriva poporului român. Orice soluţie pentru situaţia în care suntem astăzi trebuie negociată în coaliţia de guvernare, nu în afara coaliţiei de guvernare”, a adăugat premierul.

Pe aceeași poziție se situează și liderul PNL, Ludovic Orban, care susține că acționează spre binele partidului, în ciuda rivalității cu Florin Cîțu, contracandidatul său pentru șefia PNL.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a declarat vineri că nu va permite niciunui membru de partid să susţină o moţiune de cenzură împotriva unui guvern condus de PNL.

„Atât timp cât sunt preşedintele PNL, nu voi permite niciunui parlamentar al PNL să voteze o moţiune de cenzură împotriva unui guvern condus de PNL”, a arătat Orban, într-o declaraţie acordată presei, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PNL.

Între timp, liderii USR Plus se adună în ședință de la ora 15, a spus Iulian Bulai, vicelider al grupului USR-PLUS din Camera Deputaţilor. Atunci are loc Comitetul Politic Naţional al USR.

În cadrul ședinței, „cel mai probabil” va fi confirmată propunerea de a lansa o moţiune de cenzură împotriva premierului Florin Cîţu.

PNL trebuie să înţeleagă „gravitatea acestui moment” şi să propună „o persoană matură din punct de vedere uman şi politic” pentru funcţia de premier al României, a spus Bulai.

Până acum, singurii care par hotărâți pe moțiunea de cenzură sunt reprezentanții PSD, care vor cooptarea altor partide pentru răsturnarea guvernului Cîțu.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a invitat, vineri, toate partidele care doresc înlăturarea Guvernului Cîţu să contribuie cu modificări la textul moţiunii de cenzură publicate de social-democraţi.

„Invit oficial toate formaţiunile politice şi toţi parlamentarii care îşi doresc înlăturarea actualului guvern să contribuie cu modificări sau completări la moţiunea propusă de PSD, având în vedere că aceasta este singura variantă care a fost prezentată public şi care beneficiază de numărul de semnături necesar pentru iniţierea procedurii parlamentare. Le transmit domnilor Barna şi Simion că miza cea mai importantă în acest moment nu este textul sau autorul moţiunii, ci votul din Parlament care să determine căderea Guvernului Cîţu”, a scris Ciolacu, vineri, pe Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
Citește și...
62209988
Cîţu: Prezenţa la şedinţa de guvern arată dacă susţinem sau nu susţinem dezvoltarea României

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat vineri că şedinţa de guvern de la ora 16,00 va avea loc şi că prezenţa la aceasta demonstrează susţinere pentru dezvoltarea României.

61906689
Moşteanu: Miniştrii USR PLUS nu vor participa astăzi la şedinţa de guvern

Miniştrii USR PLUS nu vor participa la şedinţa de Guvern, a anunţat vineri liderul deputaţilor formaţiunii, Ionuţ Moşteanu.

62210816
Moşteanu: Avem cele 80 de semnături pentru depunerea moţiunii; Am trimis o propunere de text către Simion

USR PLUS are cele 80 de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură şi a trimis o propunere de text către co-preşedintele AUR, George Simion, a anunţat vineri liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.