PSD sugerează că președintele Klaus Iohannis trebuie să prelungească starea de urgență

62031783
Inquam Photos / George Calin

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat joi că există "o singură soluţie reală, constituţională şi funcţională" pentru ca în România să nu fie un vid legislativ de trei zile după expirarea stării de urgenţă.

În opinia sa, această soluție se află doar la preşedintele Klaus Iohannis.

"Ne pregătim să întâmpinăm, la sfârşitul acestei săptămâni, zilele prostiei Guvernului PNL. După cum ştiţi, deşi exista mesajul preşedintelui Iohannis în spaţiul public de peste 20 de zile, cum că începând cu 15 mai se va înceta starea de urgenţă, Guvernul nu a fost în stare până în ceasul al doisprezecelea să vină cu un act normativ care să statueze legal starea de alertă. Într-un final, Guvernul recunoaşte că a greşit şi încearcă să repare această uriaşă prostie pe care a făcut-o, singura problemă pe care o au este că trebuie să repare legal şi constituţional această prostie şi nu să vină iarăşi cu un act normativ care să fie contestabil sau atacabil.(...) Pe fond, există o singură soluţie reală, constituţională şi funcţională, din ceea ce am aflat şi noi de la specialiştii în drept constituţional, şi aceasta se află doar la preşedintele Iohannis. Îl aşteptăm să iasă şi să propună ceea ce trebuie propus, pentru a nu avea aceste trei zile neacoperite de un cadru legislativ", a spus Romaşcanu într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă PSD îi cere, concret, preşedintelui Iohannis să prelungească starea de urgenţă pentru a nu fi vid legislativ timp de trei zile, Romaşcanu a spus:

"Dumnealui ştie mai bine. Nu vrem să fim consultanţii constituţionali ai preşedintelui, dar are măsuri la dispoziţie pentru a acoperi aceste trei zile de vid legislativ. Orice altă măsură este neacoperitoare sau ilegală. O stare de alertă dată prin hotărâre de Guvern, conform hotărârii Curţii Constituţionale, nu acoperă limitările de drepturi şi o ordonanţă de urgenţă este neconstituţională" - a mai spus el.

Președintele Iohannis poate prelungi starea de urgență

 

De altfel, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a prezentat pentru Știrile Pro TV două variante care ar putea fi aplicate din 14 mai.

Una dintre aceste variante este ca președintele Klaus Iohannis să prelungească starea de urgență, astfel încât să fie valabilă și din 15 mai 2020.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va declara joi starea de alertă

 

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va declara joi starea de alertă, a afirmat premierul Ludovic Orban.

”Aceste măsuri vor avea caracter de obligativitate şi vor fi stabilite în baza OUG 21 care reglementează situaţiile de urgenţă, răspunsul autorităţilor la situaţiile de urgenţă şi care stabilesc starea de alertă", a precizat șeful Guvernului.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62125224
Fostul premier Adrian Năstase i-a dat în judecată pe Klaus Iohannis și Ludovic Orban

Fostul premier Adrian Năstase i-a dat în judecată pe președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban, după ce a rămas fără decorația Steaua României. 

62125188
Starea de urgență ar putea exista în continuare în România, și din 15 mai. Care e motivul

În situaţia actuală - începând de vineri, 15 mai, până luni, 18 mai - România nu ar avea o legislaţie în vigoare privind combaterea pandemiei.

62122414
Ciolacu: ”De bun simţ ar fi ca domnul Orban să-şi dea demisia”

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a cerut public demisia primului ministru Ludovic Orban, acuzând Guvernul pentru vidul legislativ care urmează ieşirii României din starea de urgenţă.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.