Potrivit News.ro, el a declarat că a fost ”o chestiune cât se poate de regulamentară”, pentru că aceste funcții se împart grupurilor politice în funcţie de dimensiunea acestora.

Cu toate acestea, USR a acuzat că ”s-a creat o majoritate toxică în Parlament: PSD şi extremiştii”.

"A fost o chestiune cât se poate de regulamentară. Statutul Camerei Deputaţilor şi regulamentul Camerei Deputaţilor spun foarte clar că acele fracţii de mandate se împart grupurilor politice în funcţie de dimensiune şi se stabileşte rotaţia, conform înţelegerii liderilor de grup. Ieri fix asta s-a întâmplat, s-a stabilit o altă rotaţie faţă de ce a fost stabilit în urmă cu un an şi ceva. Liderii de grup, în majoritate, care reprezintă majoritatea deputaţilor, au hotărât această nouă rotaţie. Deci nu i s-a luat nimănui o funcţie, nu i s-a luat nimănui vreun drept, ci efectiv s-a stabilit o altă formă de rotaţie a celor care exercită funcţia de secretar al Camerei", a spus Mihai Ghigiu la Parlament.

"Ce mi se pare interesant este faptul că vedem USR-ul şi PNL-ul discutând doar despre funcţii, despre poziţii, despre maşini, despre orice altceva. Modelul domnului Bolojan se aplică foarte bine şi la Parlament şi în acelaşi timp am văzut astăzi 28 de deputaţi PNL care au semnat, deşi n-au fost în plen, pentru a primi banii aferenţi diurnei de astăzi. Deci a fost o chestiune cât se poate de regulamentară", a mai declarat Ghigiu.

Mihai Ghigiu a mai spus că ponderile sunt stabilite pe întregul mandat, pe întreaga legislatură.

"Veţi vedea, spre exemplu, poate la anul sau în ultimul an de mandat, că PNL-ul va avea mai multe funcţii. Deci ponderea parlamentară nu s-a pus niciodată în discuţie şi nici nu se poate pune, pentru că este stabilită în Regulament. Ci cei care nu au suficiente mandate încât să deţină pe toată legislatura o poziţie, fie ea de chestor sau de secretar, primesc prin rotaţie acea poziţie. Vă dau exemplu, la Senat. Partidul Social-Democrat a pierdut în noul birou permanent al Senatului o poziţie de chestor. A exercitat-o timp de un an, dar pentru că nu are suficiente mandate să exercite această poziţie pe toată legislatura, sau se va face o rotaţie" a mai explicat social-democratul.

Ghigiu a mai spus că a fost o înţelegere între liderii de grup.

"Nu a fost doar liderul de grup de la PSD sau de la PNL. Au fost şi alţi lideri de grup care au semnat acel proces-verbal, pentru că aceste înţelegeri se pot face doar cu votul majorităţii liderilor de grup, care au în spate suficient de multe mandate de deputat. Altfel nu se pot face. Deci nu este o decizie sau nu este o înţelegere între PSD şi AUR. Este o înţelegere a liderilor de grup", a menţionat el.

PNL şi USR au anunţat că vor boicota miercuri toate activităţile parlamentare şi nu vor fi prezenţi la şedinţa Camerei Deputaţilor, la votul final şi la şedinţele comisiilor.

Anunţul vine după ce, marţi, la alegerea noului Birou Permanent al Camerei, PNL a acuzat PSD că a atribuit AUR un post de secretar care revenea liberalilor şi că există o înţelegere între PSD şi AUR, întreaga situaţie indicând formarea unei noi majorităţi în Parlament, a celor două partide.

Şi USR a acuzat că doi reprezentanţi ai USR şi PNL din Biroul Permanent al Camerei au fost înlocuiţi cu reprezentanţi AUR şi SOS.

USR şi PNL au anunţat că vor ataca la Curtea Constituţională hotărârea Camerei Deputaţilor prin care "PSD a adus în conducere doi reprezentanţi ai partidelor extremiste".