PSD, PNL și USR s-au atacat în Parlament: "Înger, îngeraşul meu, scapă-ne de pesedeu"
Liderii PSD, PNL și USR s-au atacat reciproc în Parlament, luni, la o dezbatere organizată pe tema bugetului de stat al României în 2021.
În prezent, partidele sunt în plină campanie electorală pentru alegerile care vor avea loc în 6 decembrie.
Liderii politici au făcut aceste declarații la ”Ora prim-ministrului”, unde premierul Ludovic Orban a fost invitat să prezinte stadiul elaborării proiectelor bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2021.
Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman: "Înger, îngeraşul meu, scapă-ne de pesedeu"
Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a transmis, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că Partidul Social Democrat este cel mai toxic şi nociv partid din istoria postdecembristă a României, care nu a făcut decât să "dea foc finanţelor ţării", subliniind că PNL nu va impune taxe noi.
"După momentul discursului preşedintelui PSD, mi-a venit în gând începutul unei rugăciuni pe care o rosteam când eram copil. Spuneam: "Înger, îngeraşul meu..." şi acum am actualizat-o pentru că îmi dau seama că unii chiar nu mai au limite şi vă spun: "Înger, îngeraşul meu, scapă-ne de pesedeu". Şi eu sper că în 6 decembrie, cu voinţa românilor care s-au săturat de hoţiile PSD. Vom avea în sfârşit un guvern legitim", a afirmat Roman la dezbatere, potrivit Agerpres.
El a susţinut că reprezentanţii PSD nu sunt în măsură să vorbească de predictibilitate, având în vedere că, în timpul ultimului an al guvernării PSD, au fost aduse 236 de modificări Codului fiscal.
"Ce mesaje aţi dat dumneavoastră, dragi tovarăşi socialişti, investitorilor când aţi modificat Codul fiscal de 261 de ori în guvernarea celor trei ani de beznă pentru România şi de lumină pentru Liviu Dragnea? Văd că insistaţi foarte mult cu o retorică de campanie electorală şi spuneţi că vom creşte TVA, deşi premierul v-a spus cu subiect şi predicat, clar şi răspicat, că acest lucru nu se va întâmpla. Eventual, va scădea TVA, pentru că avem un proiect în Parlament în care propunem acest lucru, odată ce situaţia pandemică va permite şi acel proiect este al Partidului Naţional Liberal pe care dumneavoastră îl ţineţi sub cheie, la sertare", a spus Florin Roman.
În opinia sa, "Partidul Social Democrat este cel mai toxic şi nociv partid din istoria postdecembristă a României".
"Deficitul bugetar ar fi ajuns - doar pe ceea ce aţi propus şi aţi adus în Parlament în vreme de pandemie - la 16%. Cred că nu mai merită să vă spun că sunteţi complet iresponsabili şi toxici, dar sunteţi şi mari mincinoşi pentru că aţi promis, atunci când aţi preluat guvernarea, că veţi elimina taxe şi impozite. (...) A trebuit ca în scurtul mandat al actualului guvern să îndreptăm şi să eliminăm lucrurile pe care le-aţi făcut: supraacciza la carburanţi, supraimpozitarea contractelor part time, taxele aberante din Ordonanţa 114, facturile la comunicaţii, energie, taxa pe stâlp. Mai mult decât atât, cum sunteţi obişnuiţi să vă înfruptaţi din banul poporului, aţi vrut să naţionalizaţi pilonul 2 de pensii", a adăugat Florin Roman.
El a reiterat faptul că PSD a lăsat stocurile de medicamente pe zero.
"Închei prin a vă spune că în 2021, aşa cum v-a spus şi premierul şi o să mai repetăm până o să înţeleagă toată lumea, PNL nu vine cu taxe noi. Vom veni însă cu venituri noi şi vă înţeleg îngrijorarea, întrucât legea confiscării extinse a averilor, susţinută de Partidul Liberal, a devenit lege şi este publicată în Monitorul Oficial. Din ceea ce au furat iluştrii dumneavoastră conducători Adrian Năstase, Liviu Dragnea sau din şpaga luată de Niky Şpagă cu siguranţă vom întoarce banii acolo de unde au plecat în bugetul României, iar cei care au furat îl vor însoţi pe Liviu Dragnea (...) în puşcărie. Lăsaţi demagogia! Voi sunteţi ultimii care puteţi vorbi despre finanţele României. Nu aţi făcut decât să incendiaţi ţara, să daţi foc finanţelor României şi să vă răzbunaţi pe români", a adăugat Roman.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu: ”Sunteţi corupţi până în măduva oaselor. Aţi furat tabletele copiilor”
În schimb, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că Guvernul Orban nu prezintă bugetul pentru 2021 întrucât intenţionează creşteri de taxe şi impozite, dar şi că are un acord cu FMI.
”Domnule Orban, dumneavostră sunteţi adevăratul răspândac al sărăciei”, i-a transmis Ciolacu premierului, potrivit News.ro.
”Am chemat astăzi în Parlament pe Ludovic Orban pentru a explica de ce Guvernul incompetent pe care îl conduce i-a lăsat pe cont propriu pe români în faţa pandemiei. Îi dăm astăzi ocazia să recunoască intenţia PNL de a creşte TVA pentru români, într-un moment în care aceştia îşi permit din ce în ce mai puţin să ducă traiul de zi cu zi. Să le spună românilor acum, nu după 6 decembrie, cum Guvernul va creşte impozitele pentru oamenii care muncesc în România. Orice român a înţeles de ce Guvernul incompetent şi premierul Orban nu fac public bugetul. Sunt convins că în ianuarie FMI va fi aici, dacă acest Guvern incompetent şi fără viziune rămâne în funcţie. Deja s-au împrumutat pe bandă rulantă, împrumuturi de 1.000 euro pe secundă, timp de 10 luni de zile, împrumuturi care vor fi plătite astăzi de copiii care nu merg la şcoală, pentru că aşa vrea acest Guvern. Sunteţi singurul Guvern din istorie care aţi trecut bugetul prin asumare. Aţi spus că aveţi bani pentru toţi. Aţi minţit. Nu aţi mai avut pentru profesori, pentru pensionari, pentru fermier, pentru că aţi furat banii, în timp ce îi ţineaţi pe români închişi în case”, a afirmat Marcel Ciolacu.
”Domnule Orban, dvs sunteţi adevăratul răspândac al sărăciei. Singura promisiune onorată a fost către prietenii dva politici – să îi faceţi şi mai bogaţi. Caracatiţa penelistă a fost singura care a prosperat în pandemie. Sunteţi corupţi până în măduva oaselor. Aşi furat măştile de pe faţa persoanelor defavorizate. Aţi furat tabletele copiilor, aţi furat ventilatoarele care ar fi putut salva vieţile omeneşti. România riscă să piardă dreptul la fonduri europene” - a continuat el.
Liderul PSD suţine că incompetenţa Guvernului ”creează deja greutăţi imense pentru acest popor”.
”În fiecare zi cu PNL la conducere România devine tot mai bolnavă, tot mai disperată. Românii sunt ameninţaţi de o creştere fără precedent a şomajului, o creştere a sărăciei şi o creştere galopandă a corupţiei guvernamentale. Domnule Orban, uitaţi-vă în oglindă. Acolo veţi găsi vinovatul pentru cel mai incompetent Guvern al României. Asumaţi-vă pentru felul în care aţi condus ţara în perioadă de criză, pentru că România a devenit astăzi oaia neagră a Europei”, susţine liderul PSD.
Liderul social-democrat s-a referit şi la alegeri.
”Aţi stat atât de mult cu ochii în sondaje încât aţi uitat de nevoile reale ale poporului. Ştiu că nu puteţi să le spuneţi românilor că va creşte TVA, că îi veţi da afară, pentru că vin alegerile în 6 decembrie, singurul lucru de care vă pasă cu adevărat. Spre deosebire de PNL, noi am prezentat un plan clar. Avem soluţiile şi oamenii potriviţi pentru a controla pandemia. Avem soluţiile pentru a aduce Guvernul acolo unde îi e locul, de partea românilor. Trebuie să plecaţi urgent pentru ca România să se facă bine”, a încheiat Marcel Ciolacu.
Liderul deputaților USR, către Orban: ”Acum sunteţi la butoane şi faceţi aproape la fel”
Actualul Parlament nu mai are legitimitate să voteze bugetul pe anul 2021, care trebuie să fie unul al reformei, iar premierul trebuie să dea dovadă de transparenţă în privinţa acestuia, a declarat liderul deputaţilor USR, Cătălin Drulă.
"Bugetul pe anul 2021 trebuie, fără îndoială, aprobat de un Parlament legitim care va rezulta în urma alegerilor din 6 decembrie. Actualul Parlament nu este în măsură să decidă bugetul României pentru 2021, este vorba de un Parlament care şi-a pierdut legitimitatea, care are o majoritate toxică care a atacat justiţia şi statul de drept, o majoritate care a fost condusă până nu demult de Liviu Dragnea. PSD ştie foarte bine acest lucru, dar dă dovadă de maximă ipocrizie, aşa cum ne-a obişnuit de-a lungul timpului. (...). De partea cealaltă, vreau să fiu foarte clar - dacă PSD face o porcărie, nu înseamnă că PNL poate să facă altă porcărie", a spus Drulă, la "Ora premierului", potrivit Agerpres.
El l-a invitat apoi pe premierul Ludovic Orban să fie transparent, pentru că există "măsuri adoptate fără niciun fel de consultare, care sporesc nemulţumirea oamenilor".
"Domnule Orban, criticam împreună PSD-ul şi pe Dragnea pentru lipsa de transparenţă. Vă aduceţi aminte? Acum sunteţi la butoane şi faceţi aproape la fel. Vedem măsuri adoptate fără niciun fel de consultare şi care, normal, sporesc nemulţumirile şi neîncrederea cetăţenilor în instituţiile statului. Nu poţi închide de-a valma pieţe agroalimentare, în timp ce laşi deschise mall-uri şi supermarketuri, de exemplu. Nu poţi să te faci că nu vezi înghesuiala de la pelerinaje şi din alte zone cu riscuri crescute de răspândire a noului coronavirus. Pare că aţi învăţat prea puţin din primăvară şi, mai mult, daţi senzaţia că puneţi interesul electoral şi procentele înaintea sănătăţii publice şi a sfatului experţilor", a susţinut deputatul USR.
El a amintit că, în privinţa proiectului de buget, Alianţa USR PLUS îşi doreşte ca acesta să ţină cont de câteva principii, între care transparenţă în cheltuirea banului public, accent pe investiţii, tăierea cheltuielilor inutile ale statului.
"Anul 2021 trebuie să fie un an al reformelor profunde, statul trebuie să reducă risipa, privilegiile acordate unor categorii favorizate, să dispară pensiile speciale şi salariile astronomice ale unor bugetari de lux, de asemenea. Trebuie să încetăm să finanţăm din bugetul de stat sinecurile de partid, sutele de agenţii, institute şi aşa-zise academii care nu-şi mai justifică în niciun fel existenţa decât pentru a-şi salariza oamenii de partid", a explicat Cătălin Drulă.
Deputatul a dat apoi câteva exemple în care "PNL a fost pe contrasens cu USR PLUS", între acestea fiind adoptarea în Parlament, "cu voturile PNL şi PSD", a legilor privind refinanţarea de la buget în plină criză a "fabricii de sinecuri numită Academia Oamenilor de Ştiinţă din România", "privatizarea pe gratis" a unui teren de câteva sute de milioane de euro în zona Romexpo.
Un alt exemplu se referă la pensiile speciale ale primarilor, care trebuie să intre în vigoare în următoarele săptămâni.
"Mai sunt mai puţin de două luni, domnule Orban, până intră în vigoare aceste pensii. Anul trecut nu aţi vrut să daţi OUG ca să le anulaţi, dar au fost amânate cu un an, prin amendamentul USR. Acum trebuie sa ne spuneţi cinstit ce vreţi să faceţi, pentru că ceasul ticăie", a adăugat Drulă.
El a anunţat că USR PLUS nu va fi de acord cu majorări de taxe în viitorul buget.
"Trebuie să reducem risipa şi să oprim hoţia. Alianţa USR PLUS a prezentat public programul de guvernare şi cele mai importante 40 de angajamente şi aşteptăm să vedem şi programele dumneavoastră pentru că, deocamdată, nu ştim ce vă propuneţi", a spus deputatul.
Sursa: C.M.
Etichete: USR, marcel ciolacu, PSD, PNL, ludovic orban, Parlament,
Dată publicare:
09-11-2020 17:41